Pop up Gallery



i don’t know about u, dar eu aştept în fiecare an cu nerăbdare  noaptea albă a galeriilor – pentru că  se întâmplă noaptea, pentru că e creat un întreg circuit, pentru că fiecare galerie încearcă ‘să provoace la vizual’, pentru că publicul NAG este o comunitate cu care u can relate to şi pentru că vibe-ul evenimentului te alimentează.

ca de obicei pornirea mea maniacală de a face planul de vizitare şi alegerea coerent-geografică a traseului m-a dus la un exces de a propune 11 galerii pe listă. evident, planul nu a fost unul realist şi rezultatul a fost unul ‘minimalist’ de almost 5.

o să ma scuz politicos şi nu o să dau curs unei înşiruiri de ce am văzut de la un loc la altul, reportaje de genu’ găsiţi pe celelalte endroit-uri web.

în schimb, vreau să mă opresc ‘în’ pop up gallery, chez mccann unde am pop-osit mai mult şi cu mai multă plăcere.

deşi nu sunt fan-ul evenimentelor artsy promovate de/cu/prin/şi în agenţiile de pub, preferând ‘gesturile’ expoziţionale mai grunge, trebuie să recunosc, şi mi se pare foarte important să scriu despre asta, calitatea foarte bună a ofertei, organizării şi delivery-ul galeriei pop up.

lucrul cel mai interesant şi care face dicuţia cu atât mai deosebită este că expoziţia a fost gândită şi făcută, curatorial vorbind, de outsideri, de peopleşii de la mccann. o galerie care a început şi se ‘petrece’ neortodox vis-a-vis de calupul de galerii care sunt ‘mişcate’ de galerişti, artişti, de comunitatea art Inc în general.m-a impresionat foarte mult cum au lucrat şi cum au creat o zonă creativă + atractivă care avea unitate şi un aer casual, fără atitudini rigide, fără gap-uri în comunicarea expoziţională şi, most importantly, susţinând arta contemporană printr-un approach accesibil. so.. we can say that the mccann people actually can 🙂

sinboy, saddo, aitch, noper, irlo  – combo

riscuri mecanice @ atelier 35

riscuri mecanice

atelier 35

17 martie – 30 martie

prima expozitie de la atelier 35 dupa fair 4 art 🙂 cu biblioteca in miscare si complet refacuta si gata de strans reviste si albume pe rafturi, am gustat vernisajul expozitiei riscuri mecanice din plin. am fost atat de bucuroasa cand ma uitam prin jur si stiam cata munca a fost pentru biblioteca si expozitia in curs si m-am gandit: si eu am ajutat putin, am uitat de depresii, stari de neliniste sau mai stiu eu ce probleme adolescentine care ma palmuiesc din cand in cand. au venit prieteni, familiar faces, oameni care s-au bucurat si ei de reusitele galeriei atelier 35.

afisele de protectia muncii din perioada comunista care sunt on show as i am typing sunt autentice probe de design si conceptie cat si imagini ale unei modalitati de a concepe lumea cu totul diferite, absurde, amuzante, acum, si intr-un mod foarte ciudat : inspirational.

ma tot gandeam la ideea de research si cum poti combina atatea domenii si activitati pentru a scrie o lucrare pertinenta, iar expozitia in curs este, cred eu, un fond interesant pentru orice persoana interesata de aceasta perioada.

– preferata mea.

yves saint laurent feat. neagu djuvara


mi-am dorit foarte mult sa ajung la expozitia yves saint laurent de la mnar. imi imaginam zeci de modele expuse, peretii incarcati cu fashion illustration si o zona dedicata influentelor traditionalei ii.
“ambalajul” expozitiei a fost destul de classy, dar “cantitatea” prezenta infima, 4 tinute, cateva fotografii-icon supraponderale, o piesa de bijuterie si cateva desene. nu pot sa spun ca nu m-am bucurat de micul moment parizian de fashion gustat impreuna cu doua prietene sambata asta. ceea ce a fost frapant si de un umor negru a fost diferenta stridenta de setting dintre expozitia omagiala si expozitia de costume vechi (sfarsit de XIX- 1945) romanesti de la etaj care nu s-a bucurat de aceleasi decoruri muzeale sau de o platforma adevarata de prezentare. mi-a placut mult mai mult a doua expozitie pentru ca piesele sunt cu adevarat extraordinare(daca le numesc vintage parca par prea recente, sunt oare “pre-vintage”? must look into that.), rochii brodate fin, cu aplicatiile cele mai diferite de la margele de sticla, la sidef si pene, palarii cu voalete, fracuri complete, accesoriile de toaleta, evantaie pretioase, ii superbe, unice, pantofi surprinzator de micuti si delicati. momentul a fost amplificat si de prezenta lui neagu djuvara si a adinei nanu care vorbeau atat de elegant si cu un talc anume despre moda. ne-am simtit privilegiate sa putem trage cu urechea, discret desigur, la conversatia lor cu sunet interbelic.

Basarabia mea

Alexandru Plămădeală – Studiu


Ion Grigore Popovici – Nud
Icar


Ada Zevin – Găgăuză


Nina Arbore – Autoportret



Dumitru Sevastian – Odalisce
Iosif Rosebluth -Promenadă

Miliţa Petraşcu




Basarabia mea – vernisaj marţi 23 iunie – Artmark

îmi doream de mult să ajung la Artmark/Art Society. Mă gândeam că o să fie o “întâlnire” liniştită, fără agitaţie şi zgomot, mă imaginam descoperind o galerie mică şi cochetă mai necunoscută. Cred că asta explică şi modul în care am relaţionat cu spaţiul – am fost copleşită de tot decorul a la carte care s-a desfăşurat. o combinaţie de catering, arhitectură şi mulţi “oameni de vernisaj”.
am fost plăcut surprinsă, dar cumva nu m-am simţit chiar într-un spaţiu deschis, creativ, aroma de mentalitate de licitaţie se simţea, expensive suits and lots of photos being taken – exact ca pentru un glossy.

Lăsând decupajul de atmosferă la o parte, expoziţia a fost cu adevărat revelatoare pentru mine. Nu m-am gândit niciodată cu seriozitate la artiştii din Basarabia.. chiar şi când vorbeam de Nina Arbore sau de Miliţa Petraşcu o făceam fără a contextualiza originea lor.

Am rămas încântată de ce am văzut, m-a copleşit sala dedicată Miliţei Petraşcu, i-am simţit lupta pentru a şlefui puternic, dar niciodată masculin.

Acuarele lui Theodor Kiriacoff mi-au adus aminte de cărţile cu poveşti ruseşti pe care le preţuiesc mai mult acum decăt când eram mică.

Nudurile lui Ion Grigore Popovici sunt de o sensibilitate inexplicabilă, nu ştiu dacă să le văd ca momente intime de cotidian sau studii care dezbracă liniile clare pentru a deveni expresive.

Lucrarea care mi-a rămas în faţa ochilor ca fiind cea mai apropriată de ceea ce simt eu plastic este pânza de Dumitru Sevastian – Odalisce. Expresivitatea “lucrăturii” pigmentului se armonizează cu totul aerul oriental care simt că încă ne guvernează viaţa şi modul de a gândi. lejeritatea şi calmul leneş al odaliscelor este de un firesc actual.

art @ Kollector

Kollector Gallery
eveniment NAG
artist: Chrisitee
“Am inceput sa desenez de cand eram un mic copil cu tatal si sora mea. m-am urcat prima oara pe skateboard in 1990 si inca de la inceput am iubit arta in skateboarding si skateboardingul in arta.”

am avut o senzatie de liniste cand am vazut expozitia, era si ora tarzie probabil, cat si modul in care galeria kollector exista : anexata, retrasa si linistita.
grafismul care devine “graffitism” imprima aici o nevoie de a recupera formele omorate in albumele de istoria artei intr-o redescoperire urbana.
very much enjoyed it.