Mădălina Iulia Timofte

Imagini in Cuvinte


Archive for the ‘performance’


in afara traditiei 0

Posted on February 16, 2008 by admin


src=”http://bp1.blogger.com/_07rWw5AqalY/R7cSd-wVFOI/AAAAAAAAADo/W_0cYvy9TQM/s320/S6300768.JPG” border=”0″ alt=”"id=”BLOGGER_PHOTO_ID_5167619403702146274″ />
src=”http://bp3.blogger.com/_07rWw5AqalY/R7cSQewVFNI/AAAAAAAAADg/I8PDdtPQr-M/s320/S6300748.JPG” border=”0″ alt=”"id=”BLOGGER_PHOTO_ID_5167619171773912274″ />
src=”http://bp2.blogger.com/_07rWw5AqalY/R7cR5OwVFMI/AAAAAAAAADY/O_qaH7RuAhQ/s200/S6300760.JPG” border=”0″ alt=”"id=”BLOGGER_PHOTO_ID_5167618772341953730″ />
src=”http://bp0.blogger.com/_07rWw5AqalY/R7cRouwVFLI/AAAAAAAAADQ/2zrlsvfEqj0/s320/S6300739.JPG” border=”0″ alt=”"id=”BLOGGER_PHOTO_ID_5167618488874112178″ />
src=”http://bp1.blogger.com/_07rWw5AqalY/R7cRV-wVFKI/AAAAAAAAADI/o0SD4D2B_Z0/s400/S6300720.JPG” border=”0″ alt=”"id=”BLOGGER_PHOTO_ID_5167618166751564962″ />
Este foarte important daca vrei sa vorbesti despre arta sa te imbibi, sa mustesti in cat mai multe experiente, sa vezi cat mai mult, sa te obisnuiesti sa vorbesti in imagini, sa le ai tot timpul in memorie, pentru a le compara si a le integra in reteaua imensa a vizualului= istoria artei… iti solicita o parte din tine, poti sa fii sincer si real sau poti sa alegi sa scrii pentru ca it’s in your job description.
trebuie sa fie un automatism intens de personal.

cred ca un performance trebuie sa adune un schimb de idei unitar si foarte coerent, actiunile postmoderniste facute de dragul l’art pour l’art sunt desuete, prafuite de snobism si facute pentru a “soca” publicul nerecunoscator format in majoritatea cazurilor de tovarashii artistului in cauza.
Nu cred ca poti “soca” cu sali de expozitii goale (a fost cu adevarat effective acum mai mult de 50 de ani), cu patrate negre minimaliste sau cu muzica tribala (da a mers la dada, da…).

“actiunea” lui vlad basarab, sau mai bine spus facuta in lipsa lui, transmite o idee clara, argumentata si jucata intr-un simbolism pe care il poti intelege si gusta.

Discursul de inceput auzit ca un recital al grandorii a fost uvertura potrivita pentru seara dedicata mortii artei. Scenariul si originalitatea schitei transmit intr-un limbaj al spiritualitatii noastre (ritul de trecere-moartea) un mesaj de o importanta actuala: inexistenta artei intr-o dimensiune reala – ignorarea artei in general, neasimilarea ei in particular, superficialitatea receptarii ei, raspunsul criticii care alimenteaza intr-un limbaj abscons aberatii voluptoase.

Simeza – 15 februarie – ora 19 – POMENIRE

am ajuns mai tarziu si
toata lumea statea inghesuita langa peretii salii de expozitie, asteptam toti ceva..sa inceapa..sa se intample … lucrarile de ceraminca erau asezate pe cuburi albe joase, le vedeai de sus …
se aude cadelnita..miroase a biserica si intra popa .. sfinteste .. apare familia in negru ..
pe rand lucrarile sunt pomenite si puse pe brazda de pamant..urmeaza inmormantarea.. vine groparul cu roaba de pamant si arunca cu lopata huma uda peste cadavrele din pamant.

Slujba se termina prin invitatia preotului la masa de parastas: in sala alaturata care fusese blocata si astupata cu panze albe..oamenii se inghesuie, toti mergem alaturi.. masa e intinsa peste un strat de pamant, sunt asezate farfurii cu branza, carnati, ceapa, de-ale gurii, si batranul satului destupa o damingiana si toarna in pahare vin. Miroase puternic a ceapa, oamenii zambesc, se amuza.

Schimbarea locului – de pe suporturi “in pamant”- a adus o intensificare a formelor lucrarilor. Nu am recunoscut demistificare, sau reducerea lor la simple obiecte, gata de ingropat, le-am vazut intr-un alt context, adunate in materia lor primara, primind adevaratul lor sens- de sentiment, traire. Ma voi distanta aici de intentia artistului pe care o intuiesc ca pe un prim plan de interpretare. Acolo jos, prin pamant, vasele, bucatile de oameni, traiau departe de un public superficial, de privirile dezinteresate a celor stiutori. M-am aplecat mai mult, am stat pe jos si le-am simtit culoarea, materia si forma – acolo jos pe patul de pamant, in pamant m-am bucurat cu adevarat de imaginea lor, departe de explicatii.

La un nivel formal, am fost atrasa de formele si carnatia lucrarilor de ceraminca: glazura calda-aproape retro- a urcioarelor , portretele turtite, masti mortuare-vorbeau de somnul lui Brancusi,
busturile descarnate, cu piele inghesuita pulsau esenta tare a creatiilor primitive (oceanice).

Ce s-a intamplat ieri la Simeza a fost plin de spirit, sarcastic.. un act facut cu credinta si asta nu din cauza preotului prezent…am putut aprecia mai mult acest performance si prin experienta unor “performante” facute de amorul loisirului.

Astfel,

in comparatie cu happeningu de la caminul artei (14 februarie – open doors) care pornea de la o idee integralista de impletire a diverselor moduri de exprimare (in scris, prin muzica, sau culoare) dar care a degenerat in pastisa, “intamplatura” lui vlad basarab a avut substanta, un ritm interior si calitatea teatralitatii asumate ca o stare se spirit.
Ce s-a intamplat la “usi deschise?”
actantii nu aveau siguranta propriilor idei, a propriilor gesturi, fetele care recitau poezii erau amuzate de scenariul in sine, radeau in timp ce erau legate la ochi, le era rusine.. cred ca nu au reusit sa treaca peste propriile lor prejudecati fata de ce se “cuvine” sa faci in public..pai, nu sade bine sa stai intr-o cada si sa spui poezii, nu? Am fost dezamagita de lipsa lor de personalitate . Au reusit doar sa transforme o experienta ingenioasa a perceptiei intr-un joc sec(und), golind astfel sala expozitiei de arta.

Tocmai ieseam pe usa de la Simeza cand o femeie din familia raposatului mi-a intins mana cu pomana, am zis bodapr’oste si mi-am facut cruce in gand.

“omul, daca vra sa aiba pe ceea lume, sa deie cu mana sa singur, cat traieste; numai sa deie cu toata inima, san u-I para rau.
De pomana se d ace-ti place mai tare, ca sa vezi pe ceea lume, de aceea sa trimete la biserica din frupt, din poame etc., ce e mai frumos.”

(Elena Niculita-Voronca, “Datinele si credintele poporului roman”)



↑ Top