Mădălina Iulia Timofte

Imagini in Cuvinte


Archive for the ‘museum strikes back’


in popular culture: we never buy art 0

Posted on March 09, 2010 by admin

HERB & DOROTHY

un film de Megumi Sasaki

ce trebuie să faci pentru a fi un colecţionar de artă ‘de succes’ cu peste 4000 de lucrări adunate ?

herb şi dorothy au reuşit să strângă una din cele mai impresionante colecţii de artă din salariul de poştaş al lui herb. astfel, în 30 de ani au construit o colecţie privată pe care au stocat-o în apartamentul lor. alegând acest mod de viaţă dictat de pasiunea lor pentru artă au achiziţionat lucrări de artă după criterii curatoriale ‘foarte stricte’: picturile trebuiau să aibă o mărime destul de mică pentru a încăpea în casa lor iar preţul trebuia să fie suficient de mic pentru a se încadra în bugetul lor lunar.

cei doi au dizolvat limitele  imaginare impuse de ceea ce credem noi că ar trebui să fie un colecţionar de artă: milionar, cu o educaţie artistică definită şi cu o casă sau galerie imensă.

când au început să cumpere lucrări de artă,  în anii 60, ceea ce realizau minimaliştii sau modul de lucru al conceptualiştilor nu era încă pus pe un piedestal al ‘clasicicmului contemporan’, cei doi au putut astfel să aibă acces la o lume nouă a artei pe care au cunoscut-o, iubit-o şi pe care au cumpărat-o, devenind veritabili mecena pentru acei artişti tineri de atunci.

cum explică şi regizorul, povestea aceasta şocantă pentru perceptele destul de elitiste ale artei contemporane şi ale abordărilor curatoriale uneori bizare de acum, a fost posibilă prin exemplara relaţie a celor doi: au găsit înţelegere şi sprijin reciproc în pasiunea lor comună, dar în acelaşi timp au fost un cuplu devotat care a avut o căsnicie la care şi eu visez: sudată de dragoste şi respect,  cu o doză de camaraderie de care noi cred că uităm de cele mai multe ori.

în 1992, herb şi dorothy au decis să cedeze o parte din colecţia lor către the national gallery, o colecţie în valoare de milioane de dolari şi care include nume-icon ca: Sol LeWitt, Christo, Jeanne-Claude, Richard Tuttle, Chuck Close, Robert Mangold, Sylvia Plimack Mangold, Lynda Benglis, Pat Steir, Robert Barry, Lucio Pozzi şi  Lawrence Weiner.

Sunt incluşi în lista celor mai importanţi colecţionari de artă, alaturi de rockefeller, getty şi mellon.

how about that? te face să te gândeşti că poate dacă am avea mai multă disciplină şi am renunţa la impulsurile consumeriste de a cumpăra lucruri total nefolositoare, am putea să ne educăm pentru a colecţiona lucruri pentru care chiar avem o pasiune, nu neapărat artă şi nu neapărat la un nivel elevat. luxul nu mai reprezintă o categorie pentru the select few şi dacă visezi la perechea aia de pantofi chanel, de ce să nu o ai?

revenind la lumea artei – şi în bucureşti sunt o mulţime de artişti tineri care lucrează lucruri minunate şi majoritatea le vând la preţuri mai mult decât rezonabile. recunosc că am spiritul unui mic colecţionar şi încerc să cumpăr lucrări de artă, nici nu pot să explic cât de fericită am fost acum câteva luni când am achiziţionat un tablou de la kombinat, m-am simţit matură în sensul unei vieţi normale în care banii sunt câştigaţi pentru a te bucura şi nu pentru a se transforma într-o obsesie de epatare.

chiar şi la o scară mult mai mică a lucrurilor crafty, deşi şi eu lucrez handmade, cumpăr cu mare plăcere obiecte realizate de ‘colegele’ mele pentru că îmi place să ştiu că în cutiile mele de biju-uri se află lucruri cu adevărat deosebite şi că am opţiunea de a boicota silenţios magazinele de accesorii în serie în care se înghesuie toate doamnele coolte.

nu vulgarizez pasiunea acestui cuplu colecţionar când aproprii subiectul de lumea noastră cotidiană unde mai tot timpul alegerile pe care le luăm direct sunt în marea lor parte economice, alegi să cumperi ceva sau nu, think about it, de câte ori poţi alege cu adevărat ceva fără a avea chiar şi cea mai mică legătură cu banii pe care îi ai sau nu.

oricât de interesată sunt de modul în care dorothy şi herb şi-au clădit această colecţie fabuloasă de artă, cred că ce este cel mai important de reţinut aici este asumarea propriei libertăţi de a alege şi de a imagina propria viaţă cu toate lucrurile la care visezi.

yves saint laurent feat. neagu djuvara 0

Posted on July 13, 2009 by admin


mi-am dorit foarte mult sa ajung la expozitia yves saint laurent de la mnar. imi imaginam zeci de modele expuse, peretii incarcati cu fashion illustration si o zona dedicata influentelor traditionalei ii.
“ambalajul” expozitiei a fost destul de classy, dar “cantitatea” prezenta infima, 4 tinute, cateva fotografii-icon supraponderale, o piesa de bijuterie si cateva desene. nu pot sa spun ca nu m-am bucurat de micul moment parizian de fashion gustat impreuna cu doua prietene sambata asta. ceea ce a fost frapant si de un umor negru a fost diferenta stridenta de setting dintre expozitia omagiala si expozitia de costume vechi (sfarsit de XIX- 1945) romanesti de la etaj care nu s-a bucurat de aceleasi decoruri muzeale sau de o platforma adevarata de prezentare. mi-a placut mult mai mult a doua expozitie pentru ca piesele sunt cu adevarat extraordinare(daca le numesc vintage parca par prea recente, sunt oare “pre-vintage”? must look into that.), rochii brodate fin, cu aplicatiile cele mai diferite de la margele de sticla, la sidef si pene, palarii cu voalete, fracuri complete, accesoriile de toaleta, evantaie pretioase, ii superbe, unice, pantofi surprinzator de micuti si delicati. momentul a fost amplificat si de prezenta lui neagu djuvara si a adinei nanu care vorbeau atat de elegant si cu un talc anume despre moda. ne-am simtit privilegiate sa putem trage cu urechea, discret desigur, la conversatia lor cu sunet interbelic.

Napoleon al III-lea si principatele romane 0

Posted on November 19, 2008 by admin


la MNAR

Prelegerea de sambata, 15 noiembrie a lui Cosmin Ungureanu in cadrul excelentului program Rendez-Vous cultural a avut ca tema de prezentare expozitia “Napoleon al III-lea si principatele romane”. Discursul a fost structurat cursiv, urmarind in decupajul cronologic al celui de-al doilea Imperiu: personalitatea lui Napoleon al III-lea (in nota abordarii lui Lucian Boia din Napoleon III cel neiubit), relatia arta-politica in expozitiile universale (de la Paris din 1885 si 1867- prima la care participa si principatele romane), cadrul selectiv al Salonului, “institutionalizarea” spargerii normelor prin aparitia Salonului Refuzatilor (1863) si integrarea Parisului ca centru al lumii culturale din secolul XIX, un Paris aflat sub “autoritatea” structurala a baronului Hausmann, dar care fixeaza eclectismul arhitectural (prin Charles Garnier) si prin care flaneur-ul isi proiecteaza “impresiile” unei vieti urbane angoasante (modernismul lui Baudelaire).
Intrarea in sala expozitiei este prezidata de figura suveranului, astfel evenimentul cultural este guvernat de Napoleon al III-lea, prezent in doua portrete (in ulei si tapiserie). Sub o puternica amprenta istorica, expozitia urmareste momente evenimentionale importante, decurgand cronologic.
Daca revine mereu in discutie rolul educativ al muzeului (ce public educa? sub ce coordonate isi organizeaza programul educativ? care este forma abordata?), in cazul acestei expozitii, cred ca putem delimita destul de clar aceste paliere: ansamblul expozitional ofera un spatiu care poate fi inteles si urmarit coerent prin metoda timeline-ului oferit, aratand o imagine aproape documentara asupra epocii de emerging nation a principatelor.Printre panze de Grigorescu, Aman, Tattarescu, Monet, mobilier stil Boulle, pistoale de duel, portelan Rosenthal, tezaure se dezvolta astfel un dialog credibil care vorbeste despre imaginea unei epoci.

un articol cu adevarat calificat pentru aceasta expozitie deosebita gasiti pe :

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/napoleon-iii-si-epoca-sa-3436418/

este un articol scris de Adrian Silvan-Ionescu,
si ma bucur ca eu pot sa aflu de toate detaliile expozitiei direct de la autor, fiind si profesorul meu de arta romaneasca de secol XIX

mnIRitant 1

Posted on April 28, 2008 by admin

eu nu stiu exact ce se intampla cu muzeul de istorie ..sau ce se tot intampla cu el .. e in renovare sau se renoveaza ? nu singur, sper.. e destul de trist ca o cladire atat de impunatoare poate tine numai subteranele tezaurului, columna, expozitii volante si targuri de carte.

am auzit din underground despre expozitia fulger care se tine acum la mnir -Oraşele României. Sfârşitul secolului XIX – începutul secolului XX – expo care am inteles ca se inchide pe intai mai.
m-am grabit sa ajung sa o vad saptamana trecuta. m-am bucurat mai mult de tema expozitiei si de fotografiile vechi pentru ca modul de expunere si metoda de a proteja exponatele au stricat tot ansamblul. sunt curioasa daca bunul gust si decenta in activitatea expozitionala vor mai fi vreodata la moda..
nu spun ca a fost o experienta neplacuta si in ciuda minusurilor au fost niste idei care ar fi putut merge daca realizarea nu ar fi fost ieftina si grabita: imagini marite si pixelate, clasicele casetute de sticla care trebuie sa blocheze raza vizuala si sa intemniteze obiecte foarte mici (carti postale), afise adunate si rupte pentru a aduce aerul de epoca (intentia a fot in regula)- facute insa pe o hartie mult prea lucioasa, fresh si repetata, costume (2, pt el si ea) aruncate pe niste manechine de supermarche, prezentari video care nu ruleaza…
ideile sunt bune, realizarea e dubioasa.
captionul asta nu o sa aiba fotografii de la locul crimei pt ca, din nou, nu ai voie…
cand o sa fiu mare vreau sa fiu un superman undercover care repara nevazut expozitii de genul asta.
hasta la prochaine.

fara timbre 1

Posted on March 18, 2008 by admin


Cartile postale in format reproducere de lucrari de arta.

Pe langa faptul ca plansele astea miniaturale sunt un souvenir, ele devin si o modalitate de comercializare a “produsului” muzeelor, galeriilor… prin promovarea lucrarilor hostuite.
Nu stiu daca sa ma simt vinovata cand imi cumpar aceste carti postale “artistice”, pentru ca le cumpar si le pastrez cu mare grija .. sunt mai mult decat o amintire sau reprezentarea unei picturi care mi-a placut .. pentru mine au si o legatura foarte ciudata cu locul pe care l-am vazut.. fiind sub egida muzeului actioneaza ca un fel de mini album inventariand lucrarile intr-un mod inedit. Nu cred ca sunt multe persoane care chiar sa foloseasca aceste postcarduri pentru a le trimite cuiva.. stiu multe persoane care le colectioneaza sau le tin chiar foarte atent in albume de fotografii.
Pot fi folosite si ca materiale in sine, atasate la un text sau chiar tinute pentru a vizualiza imediat o lucrare.. de altfel calitatea lor ca reprezentari este foarte buna.. alte imagini tiparite distorsioneaza exagerat lucrarile in sine cat despre fotografiile facute in salile de expozitie – they never work out.
Probabil intr-un dialog teoretic (asta imi aduce aminte de prezentarea mea si a sanzianei de la cerc ) ar putea fi considerate chiar kitsch. Ma intreb ,acum, care a fost scopul initial al vinderii lor in muzee ? Era calchierea unei nevoi turistice pe un suport usor de procurat sau mai mult decat asta?

MTzR, mon amour 2

Posted on February 16, 2008 by admin





Ma simt cu adevarat legata de MTzR. Poate pentru ca am avut ocazia sa-l cunosc altfel de la cursurile de arta traditionala.M-am obisnuit, de atunci, sa-l vad ca pe un loc familiar (cursurile le faceam chiar in muzeu, in “sala de clasa”) unde intru si stiu sa recunosc in lucrurile vazute toate povestile doamnei rosu-persoana care m-a invatat sa Privesc cea mai sincera arta a pamantului.

Cred ca e cel mai bine organizat muzeu si locul de expozitie unde ma simt cel mai comfortabil. Exista o atmosfera creativa si ingenioasa.

OLTEN-OLT-OLTENIA (15 februarie-20 martie)
sau un dialog uman datorita unui echivoc semantic. Un joc de cuvinte, un joc de imaginatie.

pe niste scaunase de lemn sunt asezate lucraturi din tesatura care “tin” podoabele. E in primul rand o placere vizuala de a vedea combinatia materialelor diferite reunite aproape pictural: panze subtiri, salbe bogate, cingatoare grele, brauri lucrate atent, ace de prins marama, ilice brodate in culori tari.

“la muzeul taranului roman vii sa privesti. Esti invitat sa hotarasti singur ce iti place mai mult, ce iti place mai putin, ce ti se pare cunoscut si familiar, sau ce te nedumireste.”(din prezentare)

e o invitatie pentru incercarea de a regasi gustul pentru ce ne bucura, pentru lucrurile desavarsite prin simplitatea lor. E ca o poveste pe care o poti imagina, opri si reincepe oricand vrei.

Exista o esenta a simplitatii care exprima eleganta, pentru ca arta traditionala este in primul rand demna si reala.

Dupa o perioada in care am fost conectata numai la evenimentele de arta actuala, expozitia de podoabe mi-a adus aminte de lejeritatea si nonconformismul genuin al artei taranesti.

Mi-a fost dor de MTzR.



↑ Top