Mădălina Iulia Timofte

Imagini in Cuvinte


Archive for the ‘teorie?’


desenul – arma intentionala perfecta a grupului suprarealist 0

Posted on March 24, 2008 by admin


calitatea rapidelor scheme lineare aproape negandite si redate cursiv dau impresia mijlocului complementar scrisului, desenul devine o cale ingenua si consistent intuitiva de a revarsa interiorul in exterior in aspectele lui cele mai nealterate de “supraexpunerea” ordonarii, deci a trunchierii originalului dintr-o idee sau imagine.

Rapid si rudimentar – desenul irupe, se grabeste fiind in avangarda constientizarii actului in sine de creatie – ducand astfel la actul inca incadescent al imaginatiei pure, neintinate…

poezia si arta vizuala pot astfel exista impreuna, fie ca e vorba de pictopoezie-hermafrodit artistic sau de alaturarea lor compozitionala.. textul poetic reuseste sa imprime (sau este exact invers?sau invers din nou?) nu neaparat prezenta lui reala in desen (ca in “actiunile” compozite ale lui apollinaire- calligrammes), ci valenta sa introvertita de a fi un act in sine- reuseste astfel sa transfere desenului suprarealist increderea in hazard, in corporalitatea lipsei de initiativa, in absenta muzelor (excomunicate ca fiind nefiresti), in GEST, in libertatea nerestrictionata a mainilor. Poezia elibereaza desenul inceputului de secol de enormitatea rigorii studiului concretului si ii da naturalete, firescul schematismului si a mazgalelilor simtite. Desenul “vechiului regim” – schite pregatitoare, incercari, proiectari tinute mereu in atelier langa pensule si machete- isi omoara anonimatul si paraseste obscuritatea inventarierarii pentru a deveni la fel de “important” ca o pictura. Daca cabinetele de gravuri si desene pastrau lucrarile secolelor precedente intr-o specie de spatiu retras de activitatea muzeului care expunea picturile si panzele “finite” – ghetoizarea unui gen artistic..

exquisite corpse- joc incendiar, joc cretin, joc cu realitatea de jucat in somn … silly excuse for a drawing, energie ludica consumata colectiv.

daca alegi sa raspunzi 1

Posted on March 24, 2008 by admin

“Les impulsions le plus contradictoires ou complementaires, tout me porte donc a ecrire: l’orgueil, la volonte de puissance, la detestation, le desir de me racheter, l’amour, l’angoisse, la nostalgie, le dessaroi, la confiance, le manque de confiance, la certitude de ce que j’affirme, l’incertitude, le desir ardent d’etre eclaire, le desir d’eclairer, l’amusement, l’humilite.”
Eugene ionesco – notes et contre-notes (1966)

Bauniesc c ala un moment dat o sa fiu intrebata de ce scriu ..sau chiar mai bine ar fi sa ma intrebe acum .. de multe ori imi raspund la intrebarea asta.. pregatind astfel raspunsul pentru exterior. Si ma gandesc intotdeauna ca raspunsul ar trebui sa fie sincer, scurt si simplu : pentru ca nu stiu sa fac altceva, pentru ca ma face fericita.
Daca ideile mele stau suspendate in cuvintele pe care le lipesc dezordonat in ce scriu ..atunci cred ca sa scrii inseamna sa desenezi , sau mai bine spus scrisul si desenul au in comun calitatea de a putea concentra si transmite direct pe o bucata de hartie la indemana oricui ganduri si imagini exact cum le imaginezi .. si liniile negre, in ambele cazuri, se insira aproape involuntar, fara sa le gandesti, deschizand cutii cu vechituri necunoscute care apar mereu noi .. sa scrii pentru a gasi mereu o legatura intre ceea ce esti si ce ai gasit in tine ca aveai de mult. O inventariere personala, o fuga subtila de timp. .. un motiv pentru a te opri .. o ocazie buna pentru a oferi oricui cu cel mai mare orgoliu .. o exhibitie fara curaj, facuta din necesitate.. trebuie sa scrii .. cum sa te poti opri ? Si cand nu poti, sa te obligi pentru ca in afara de asta nu ramane nimic al tau.
Cuvintele sunt mereu impersonale sectionate in vocile altora, subliniate pe carti.. obositoare pe ecrane luminoase.. cuvintele sunt bune ca titlu si merg excelent cu pauzele mai lungi de tacere..cuvintele se aud distonant in muzica si anima o atmosfera oricum inchisa .. cuvintele se folosesc pentru a nu le uita si se noteaza schematic prin semne .. cuvintele sunt odioase si pe multe le cari dupa tine cand ai vrea sa le pierzi.. toata lumea ar putea fi masurata numai in cuvinte cu niste harti mari care sa inconjoare orasul si sa inregistreze fiecare nume si fiecare cuvant spus vreodata pe strada, in somn.
Sa le scrii, sa le aduni intr-un moment personal e inselator si poate dezamagi .. sa folosesti cuvinte pe care le-ai auzit in jurul tau … pe care le folosesti si tu ..cum le aproprii ? Cum le gasesti ?

Mi se pare ciudat cum trebuie sa motivezi de ce scrii .. cum toate actiunile au un scop si scrisul trebuie sa urmareasca ceva..probabil ca o si face.. dar nu stiu .. sunt multe lucruri pe care nu le gandesc sau la care pur si simplu nu ma gandesc ..aleg sa nu o fac sau ma intereseaza prea putin .. gasesc raspunsuri de multe ori si mimez actiunea de a gandi pentru a face conversatie .. sunt prea putine lucruri la care ma gandesc in mod curent si toate se leaga de mine .

there is something about 0

Posted on March 24, 2008 by admin

critica – de arta – sau ce fac eu cand analizez o lucrare de arta.

Nu stiu exact la ce se refera critica sau ce ar trebui sa faci in cazul asta.. cand scriu despre o expozitie sau despre niste lucrari de arta imprim ceea ce vad eu in cuvinte care schiteaza o atitudine personala fata de imaginile cu care sunt confruntata. De cele mai multe ori este o confruntare pentru ca fiecare imagine, fie ea arta sau cadru vizual cotidian cere reflectie, atentie, importanta.. a vedea este principalul suport senzorial pe care ne construim fiintarea: vedem si “alegem” ce iubim, ce admiram, ce vrem, ce cunoastem, ce detestam, ce traim.
Datul vizual este suma tuturor trairilor – poezia traieste in imaginile formate, muzica este permanent vizuala in ceea ce exprima, dragostea inainte de a fi tactila este intens imagine, religia prin icoane si ikon este imagine- si astea sunt numai plictisitoarele “note” mari.. ce vad este ceea ce este si lipseste in acelasi timp : cand privesc lucrurile pe care le dispretuiesc proiectez prin contrast lucrurile pe care as vrea sa le vad, cele care lipsesc. Tirania ochiului, entitate zeificata (ochiul ca simbol in majoritatea culturilor traditionale ) este teroarea cea mai umana.
Interpretarea si fuga spre concretul unei explicatii este de multe ori facila in sensul abstractizarii unei lucrari in traducerea unui dat general. Utilitatea este uitata si de cele mai multe ori blamata – utilul ca ustensila – “mestesugarescul” , grotescul real. Cand vorbesc despre o lucrare incerc sa-i vad utilitatea fata de cel ce o priveste – fata de mine, punct fix- numai asa pot descrie si intelege arta, intr-un mod strict personal. De ce sa mai scriu atunci si cum sa sustin o activitate care graviteaza tot in jurul meu? Generalul si esenta lipsita de detaliu personal golesc, creand un repertoriu faptic si antiseptic al unui traseu mai mult evenimential necesar si el, in mod eveniment, dar ca anexa biografica,de rutina. Cred intr-un comentariu si intr-un text de arta care sa centreze implicarea si reusita unui dialog continuu intre obiect si privitor. Este necesar sa traiesti atmosfera lucrarii si a momentului unic de conversatie imaginara intre suprafata “imobila”(ma gandesc aici la imobilitate ca la un contur finit al lucrarii-fie ea pe orice suport) si receptivitatea creativa. Picturile trebuie privite in ansamblu, de la o distanta calculata si prin apropriere-avem aici doua “incercari” – prima interpretativa-iconografica si a doua de studiu a tehnicii, ambele importante pentru ca leaga doua secvente concomitente in lucrarea creatorului. Sculpturile cer mobilitate si “adresarea” directa, chiar atingerea, nu mai e vorba de voyerismul subtil al vizionarii unui film, trebuie sa te aproprii si sa te misti pentru a privi materialitatea lor. Grafica necesita atentie avand calitatea textului de ziar pe care trebuie sa-l tii foarte aproape de ochi. Statement-art sau toate formele alternative de arta “postcontemporana” cer indrazneala: “iesirea” din cadrul sobru de muzeu – incercarea de a scapa de deprinderile de buna cuvinta invatate de acolo si libertatea wi fi de a gasi arta oriunde si de a o percepe in mod natural, cotidian, firesc fara pompa pelerinajului din galeriile traditionale. Constructiile, instalatiile, happenigurile… trebuie traite concret cu dorinta de a le experimenta, cu implicarea trairilor tale firesti- sunt lucrari intr-un alt registru care ar trebui sa fie cantarite intr-un cadru de openmindness dar mereu prin comparatie.
Comparatia si juxtapunerea sunt esentiale – cand privesti o lucrare nu o privesti niciodata singular, ci intotdeauna in legatura c u altele : imaginile gasesc afinitati intre ele, diferentele istorice nu importa, legaturile imaginistice fac jocurile aici, sa gasesti networkul aici este cheia in a intelege cu adevarat o lucrare – a putea s ao incadrezi intr-o succesiune de “actiuni” si momente similare sau care pot gasi o afinitate prin istorie, istoria ideilor, deci – istoria artei. Arta, pentru a o intelege, inseamna traditie in primul rand si din cauza asta ea ramane in cele mai multe cazuri o activitate exclusivista, nu elitista. Exclusivista prin necesitatea cunoasterii artei in diferite contexte ale dezvoltarii ei, in diferitele ei forme si succesiuni pentru a percepe alegerea unei anumite teme sau disperarea vidului de creatie. Desigur arta ramane prezenta in comunitate si este “pentru toata lumea”, tinand de totalitarismul vizualului este imposibil sa nu inunde cotidianul in infinite forme. Ea este prezenta si consumata de oricine priveste – aici este ascunsa filosofia ei cu aer feminin – este perceputa dar nu asumata in intregul ei.
Atunci de ce totusi sunt personala in ce scriu despre arta? Absorbind partea teoretica si materia in sine de istoria artei nu e capatul ci doar inceputul – intermediarul – stabilirea unui inteles tine de aria sinelui si de aducerea viziunii interioare pentru ca arta nu pune o intrebare umanitatii ci numai mie.



↑ Top