Mădălina Iulia Timofte

Imagini in Cuvinte


Archive for the ‘arta contemporana’


doug aitken 0

Posted on July 27, 2010 by admin

“Dazed Digital: What first inspired you to create artwork?
Doug Aitken:
I have always just made things. I don’t see what I make as being defined by a medium or aesthetic. It probably comes more from a fundamental restlessness, an attempt to create tools for questioning, or understanding and I have always been interested in using a wide spectrum of mediums to do this. By my nature I love the non-linear aspect of art making, a dialogue that you have with someone in a taxi can suddenly become a film a week later. I like it when things move fast and intuitively. I find myself making works out of necessity to get closer to an understanding, or to use art making to dig into a question; into something that’s elusive and evasive to me.”

în interviurile lui doug aitken am găsit coerenţa unei viziuni organice asupra lumii – artei, a noastre. imaginile-întrebări create în supra-mediul preferat al insomniei cum explică aitken, aduc evadarea din linearitatea cu care ne tot amăgim că există.

migration, 2008

instalaţie video

suprapunere de elemente discontinue, migration este o meditaţie la coexistenţa mai multor lumi într-una unde regulile şi clişeele de poziţionare  au fost stabilite fără nici un motiv. animale sălbatice în camere ieftine de motel care explorează spaţiul străin, care există nefiresc sau pe care le acceptăm prin această asociere pentru că nu sunt atât de diferite de noi. migration este o experienţă vizuală extrem de poetică, delicată şi brutală, inundată de un estetism ciudat, dar extrem de expresiv.

this moment is the moment, 2004

o serie de 2 lucrări foto şi o lucrare sculpturală montată pe perete

“…Our lives today are in perpetual motion. Our bodies float in a landscape of electricity and movement. Our vision of the world is static, a series of frozen moments. The three works in this show are an attempt to bring our vision at speed with the world around us.”
Doug Aitken, 2004

închiderea în aşteptare ne face să fim legaţi de un fir pe care îl credem singur, singular, unic. nu există un singur timp, nu există o singură lume, nu există nimic care să se poată aşeza pe un drum cu un început, o bornă de kilometraj, o direcţie şi un sfârşit. perspectiva lineară a timpului este o valoare a unui timp modern cu convingeri şi dorinţă de putere, acest timp a trecut.

sleepwalkers, 2007

proiecţie video

sleepwalkers – documentarea proiectiei video

sleepwalkers- trailer

incontrolabila lume interioară străină. cotidianul este transformat în scenă pentru acţiuni care nu vor exista a doua zi, oamenii “dispar” într-o rutină inconsecventă a unei rupturi.

“Really what is valuable about a piece of art is viewing it as an energy source, a reverberation and resonance” D. A.

graceful nona 0

Posted on March 30, 2010 by admin


nona inescu

am descoperit lucrarile nonei recent, chiar foarte recent.  din ce am reusit sa research, ea este un artist foarte tanar care a inceput sa experimenteze cu “montajul” digital prin 2008.

sunt  uimita de stilul ei si de eleganta vizuala a acestor lucrari. colaj in sine, mediul de intrepatrundere al fotografiilor vechi cu grafica de poster si text este “clasica”, dar este atat de intensa feminitatea care reiese din pozitionarea pe care o aplica si prin pastelurile alese, incat sunt convinsa ca pentru o lunga perioada de timp voi fi “fixata” pe lucrarile nonei.

nu am mai gasit de foarte mult timp ceva care sa-mi placa atat de mult si care sa transmita un umor atat de suav, stilat si extrem de chic. chiar daca mesajul acestei priviri interioare apropriate dicteului automat de asociere a cuvintelor sau imaginilor  este poate printre cele mai importante de urmarit, eu ma opresc asupra fragilitatii culorii si a realizarii fotografice.

loving it.

in popular culture: we never buy art 0

Posted on March 09, 2010 by admin

HERB & DOROTHY

un film de Megumi Sasaki

ce trebuie să faci pentru a fi un colecţionar de artă ‘de succes’ cu peste 4000 de lucrări adunate ?

herb şi dorothy au reuşit să strângă una din cele mai impresionante colecţii de artă din salariul de poştaş al lui herb. astfel, în 30 de ani au construit o colecţie privată pe care au stocat-o în apartamentul lor. alegând acest mod de viaţă dictat de pasiunea lor pentru artă au achiziţionat lucrări de artă după criterii curatoriale ‘foarte stricte’: picturile trebuiau să aibă o mărime destul de mică pentru a încăpea în casa lor iar preţul trebuia să fie suficient de mic pentru a se încadra în bugetul lor lunar.

cei doi au dizolvat limitele  imaginare impuse de ceea ce credem noi că ar trebui să fie un colecţionar de artă: milionar, cu o educaţie artistică definită şi cu o casă sau galerie imensă.

când au început să cumpere lucrări de artă,  în anii 60, ceea ce realizau minimaliştii sau modul de lucru al conceptualiştilor nu era încă pus pe un piedestal al ‘clasicicmului contemporan’, cei doi au putut astfel să aibă acces la o lume nouă a artei pe care au cunoscut-o, iubit-o şi pe care au cumpărat-o, devenind veritabili mecena pentru acei artişti tineri de atunci.

cum explică şi regizorul, povestea aceasta şocantă pentru perceptele destul de elitiste ale artei contemporane şi ale abordărilor curatoriale uneori bizare de acum, a fost posibilă prin exemplara relaţie a celor doi: au găsit înţelegere şi sprijin reciproc în pasiunea lor comună, dar în acelaşi timp au fost un cuplu devotat care a avut o căsnicie la care şi eu visez: sudată de dragoste şi respect,  cu o doză de camaraderie de care noi cred că uităm de cele mai multe ori.

în 1992, herb şi dorothy au decis să cedeze o parte din colecţia lor către the national gallery, o colecţie în valoare de milioane de dolari şi care include nume-icon ca: Sol LeWitt, Christo, Jeanne-Claude, Richard Tuttle, Chuck Close, Robert Mangold, Sylvia Plimack Mangold, Lynda Benglis, Pat Steir, Robert Barry, Lucio Pozzi şi  Lawrence Weiner.

Sunt incluşi în lista celor mai importanţi colecţionari de artă, alaturi de rockefeller, getty şi mellon.

how about that? te face să te gândeşti că poate dacă am avea mai multă disciplină şi am renunţa la impulsurile consumeriste de a cumpăra lucruri total nefolositoare, am putea să ne educăm pentru a colecţiona lucruri pentru care chiar avem o pasiune, nu neapărat artă şi nu neapărat la un nivel elevat. luxul nu mai reprezintă o categorie pentru the select few şi dacă visezi la perechea aia de pantofi chanel, de ce să nu o ai?

revenind la lumea artei – şi în bucureşti sunt o mulţime de artişti tineri care lucrează lucruri minunate şi majoritatea le vând la preţuri mai mult decât rezonabile. recunosc că am spiritul unui mic colecţionar şi încerc să cumpăr lucrări de artă, nici nu pot să explic cât de fericită am fost acum câteva luni când am achiziţionat un tablou de la kombinat, m-am simţit matură în sensul unei vieţi normale în care banii sunt câştigaţi pentru a te bucura şi nu pentru a se transforma într-o obsesie de epatare.

chiar şi la o scară mult mai mică a lucrurilor crafty, deşi şi eu lucrez handmade, cumpăr cu mare plăcere obiecte realizate de ‘colegele’ mele pentru că îmi place să ştiu că în cutiile mele de biju-uri se află lucruri cu adevărat deosebite şi că am opţiunea de a boicota silenţios magazinele de accesorii în serie în care se înghesuie toate doamnele coolte.

nu vulgarizez pasiunea acestui cuplu colecţionar când aproprii subiectul de lumea noastră cotidiană unde mai tot timpul alegerile pe care le luăm direct sunt în marea lor parte economice, alegi să cumperi ceva sau nu, think about it, de câte ori poţi alege cu adevărat ceva fără a avea chiar şi cea mai mică legătură cu banii pe care îi ai sau nu.

oricât de interesată sunt de modul în care dorothy şi herb şi-au clădit această colecţie fabuloasă de artă, cred că ce este cel mai important de reţinut aici este asumarea propriei libertăţi de a alege şi de a imagina propria viaţă cu toate lucrurile la care visezi.

outside house wonderland 0

Posted on February 22, 2010 by admin

the house that herman built

în căutările pentru proiectul curatorial pe care îl pregătim – i came across o expoziţie extrem de interesantă. Jackie Sumell ‘asamblează vizual’  casa visurilor unui deţinut – Herman Wallace.

prin corespondenţa celor doi s-a realizat the house that herman built

proiectarea unei case ideale din aşteptările şi dorinţele unei persoane incarcerate de către un outsider este o încercare nouă în asimilarea perspectivei sociale. este vorba de nevoile unui outlaw şi nu a unei comunităţi sau a unei părţi a societăţii care să intereseze în mod normal. evadarea creativă spre un spaţiu ghetoizat specific – spaţiul puşcăriei – adună date ale unui imaginar unic – cum îţi poţi imagina ceva ideal în afara spaţiului în care trăieşti? şi cum vezi asta ca un lucru final?

herman explică detaliat forma casei şi caracteristicile iar Jackie Sumell construieşte virtual această casă.

momentul acesta de colaborare  reprezintă o direcţie cathartică în approach-ul curatorial contemporan.

visual evenings – comics @ clubul ţăranului 0

Posted on June 26, 2009 by admin


am fost aseară la clubul ţăranului pentru o doză de BD românesc pe bune. a fost seara lui Ciubi.
contactul propriu zis cu “salonul” mi-a creat o stare extrem de bună şi de groove creativ. După ambuscada de pe terasa ţăranului unde forfotea a lume şi a mult zgomot, intrând înauntru am traversat parcă o lume pentru a ajunge într-o cameră liniştită, prietenoasă şi calmă. Am răsfoit reviste, cărţile la o masă, m-am uitat la lucrările lui ciubi (o parte le-am mai văzut şi la centrul ceh anul trecut) şi “m-am chilluit” într-un mod extrem de plăcut. la masa din spate doi tipi lucrau de zor la nişte ilustraţii în caietele de schiţe, iar din faţă se auzea sunetul de marker reloaded (love that sound!) şi mişcarea pointerului pe panou, pisica pătrată era in action ;)
m-am întrebat cum oamenii de afară stau acolo ca să pălăvrăgească fără rost…

mi-am cumpărat un super BD – Strâmb (cu â din i) life – pe care îl voi exploata într-un alt post, pe larg şi cu bucăţi cuprinzătoare – pentru ca este mult prea amuzant. am râs aproape isteric când l-am citit/văzut aseară.

m-a relaxat foarte mult experienţa asta- m-a făcut să mă întreb de ce mă duc la vernisaje, când pot merge la sfârşitul expoziţiei pentru a savura cu adevărat obiectul în sine al evenimentului, nu festinul monden de get together.
Rămâne aşa atunci, ne vedem în ultima zi a expoziţiei la fiecare expoziţie. faceţi un reminder facebook din asta. brilliant.

in pagina 0

Posted on December 03, 2008 by admin


john baldessari

de cate ori imi iau artforum, frieze sau orice alt glossy de arta sunt absolut fascinata de cantitatea interminabila de pagini entryuri pt expozitiile curente. multitudinea de astfel de adduri actioneaza ca paginile de reclame fashion in vogue-ul frantuzesc, citizen k sau harper’s bazar. nu stiu daca exista o echivalenta intre ele, dar motivul este acelasi: publicitate, economie si ..pace in lume.
contactul cu revistele de arta e unul foarte ciudat – nu exista in interiorul lor un text la care te astepti intotdeauna.. frecvent, abordarile supra-interdisciplinare arunca discutia contemporana a artei in sectorul public-economic, politic, editorii sfarsind prin nu a mai vorbi despre arta, ci despre piata de arta, punand probleme de managment cultural si nu de cultura. Gresit sau ingenios, important este ca revistele trebuie cumparate, informatia este inaccesibila altfel, iar cum bine e stipulat in dreptul democratic postmodern: accesul la informatie trebuie sa para simplu si deschis oricui, dar cititul nu e pentru toata lumea (vezi politica diverselor publicatii, ever parolatele siteuri de articole and many more).
citind fiecare imagine la prima frunzarire, sunt atenta la tehnicile de “paginatie” si prezentare grafica a temelor din expozitii.. la o a doua privire, imi fac o lista cu numele artistilor de care nu am auzit si operez un onest google. am descoperit ca asta este cea mai eficienta metoda de a fi si fresh cu informatia si de a umple golurile din urma: pt ca intotdeauna din actual ajungi la probleme vechi- printr-un voiaj documentaristic prin biografii de artisti sau facand conexiunile necesare intre lucrari recente si lucrari mai vechi.e un caz de everybody wins: ajuti si comunitatea redactorilor artsy aflati in plina criza economica, iar ei te ajuta pe tine sa stai bine pe pozitiile de informare si sa-ti formezi o imagine cat mai complicata asupra unui univers paralel – arta azi- pentru care nu ai metode star trek de comunicare.
prin rutina asta am descoperit lucruri quite extrordinary.
ultima “sapatura”: John Baldessari – un tip pe gustul meu care la priveghiul mortii artei deseneaza inimioare cu rujul pe sicriu.
cu o multitudine de incercari in varii medii, fotografie, colaj, pictura and all the conceptual stuff you can think of, Baldessari lucreaza cumva duplicitar, intr-o ipostaza de dublu agent, ca artist foloseste teorie de arta si frame work de istoria artei lucrand simultan lucrarea de arta in sine, mutiland cu un zambet larg teoria de arta si regizand scenete deconspirative prin recursul la fluxul si traffic jam-ul istoriei artei.
genial ca master puppetier in expozitia Magritte and Contemporary Art: The Treachery of Images. http://www.lacma.org/art/MagritteIndex.aspx

absolut firesc si fun in interviuri. Isi alege juxtapunerile cu cea mai fina observatie sarcastica exploziva.
Tips for artists who want to sell – 1966-68 – un manifest inca valabil (?)
http://broadartfoundation.org/artist_12.html

acum – fragmentari, limbaj, pozitionare si indicare – expozitia curenta :
John Baldessari: ‘Raised Eyebrows/ Furrowed Foreheads’


The Turner Prize 0

Posted on November 17, 2008 by admin



What is the Turner Prize?

The Turner Prize is a contemporary art award that was set up in 1984 to celebrate new developments in contemporary art.

The prize is awarded to an artist under fifty, born, living or working in Britain, for an outstanding exhibition or other presentation in the twelve months before 6 May 2008.

Nominations are invited each year, and the prize is judged by an independent jury that changes annually. Four artists are shortlisted and they present works in a show normally held at Tate Britain before the winner is announced in December. The artists are not judged on their show at Tate – the decision is based on the work they were nominated for.

http://www.tate.org.uk/britain/turnerprize/turnerprize2008/prize/whatis.shtm

artistii aflati in competitie sunt: Runa Islam, Mark Leckey, Goshka Macuga si Cathy Wilkes.
proportia femei in concurs este de remarcat. deci cum era cu discriminarea?

moving on.

imi plac mult lucrarile lui Mark Leckey. iar The March of the Big White Barbarians (http://vids.myspace.com/index.cfm?fuseaction=vids.individual&VideoID=3673711) este o ipostaza geniala a cum ar trebui sa observi spatiul public apropriindu-l de tine si instrainandu-l in acelasi timp. artistul e the bohemian outsider cum bine il caracterizeaza Dale McFarland.

Sunt foarte curioasa cine o sa castige si ma enerveaza la culme asta. sunt inca sceptica la ideea de concurs pentru arta – suna a some kind of weird beauty pageant, dar nu pot sa nu recunosc ca citesc cu entuziasm toate – tate bulletin – dupa atata timp, inca mi se pare fascinant cum toate noutatile pot ateriza direct la mine in inbox.

imagini- lucrari: Mark Leckey

Feminism, arta feminista, arta 0

Posted on November 16, 2008 by admin








14 Noiembrie – prelegere, Monica Mayer (Mexic), Universitatea Naţională de Arte, Galeria UNA, orele 17.00

Prezentarea facuta de Monica Mayer a punctat directiile artei feministe mexicane. Din perspectiva experientei sale, artista(tinand cont de context voi face compromisul de a folosi substantivul la feminin – metoda care cred ca scoate in evidenta atitudinea mea fata de aceasta miscare) a adus in discutie prin recuperare (mentionand nume ale artistelor din trecut : Olga Costa, Maria Ignacio, Remedios Varo, Frida Kahlo, Leonora Carrington) si informare (terminand prelegerea prin referirea la tinere artiste precum: Lorena Mendez, Monica Castillo, Gina and Marcela, Pilar Villela, Daniela Edburg, Ana Casas, Andrea Feneyra) coordonatele evolutiei artei feministe in Mexic.

Privind propria viata si propunand in mod deschis dezbaterea alegerilor pe care le-a facut: cum a ajuns sa aleaga arta feminista in expresia sa artistica, cum a luat contact cu artistele mexicane (Leonora Carrington a fost chiar profesoara ei de fotografie), ce impact au avut lucrarile sale, ce a insemnat miscarea feminista si producerea artei feministe, Monica Mayer a convins prin atitudinea deschisa, energica, pozitiva si plina de umor ca arta feminista trebuie discutata si amintita, actualitatea ei fiind o problema secundara, realitatea realizarilor si conexiunea ei directa cu o redescoperire personala la nivelul uman, al femeii si nu a artistului este importanta aici.

Cred ca aceasta idee a fost intr-un mod paralel sprijinita de existenta unor flyere cu date actualizate despre locul si rolul femeii in societatea romaneasca. Raportul procentual barbat-femeie in diferite sfere de interes cultural si social sunt receptate cu surprindere, am fi spus ca aceasta situatie si-a capatat echilibrul, ca lucrurile s-au normalizat intr-un sens al accelerarii dezvoltarii mecanismelor din sfera privata si publica. Recunosc ca privesc aceste studii cu o oarecare neincredere, nu in veridicitatea lor, ci in existenta in acest moment a unei diferentieri sexiste la nivel profesional, cred ca nu sunt singura care crede ca situatia actuala este in regula si ca nu sesizez tratamente preferentiale, dar in acelasi timp constientizez ca generatia mea este o generatie lipsita de forta anarhista, de porniri extremiste de constructie, noi nu am luptat pentru nimic si suntem poate mult prea stabilizati intr-o comoditate bolnavicioasa care ne face sa nu ripostam si sa ne vedem linistiti de “ale noastre”.

Temele evidentiate ca polemici in sine au fost aduse in atentie ca subiecte care trebuie dezvoltate intr-un cadru mult mai diversificat: pornografia ca imagine fixa a lucrarilor feministe, viata domestica si continua reevaluare a ei, lucrarile de arta feminista astazi in comparatie cu cele “fierbinti” din anii 70.

Feminismul ca framework pentru studiul istoriei artei nu este in mod serios luat in calcul in studiile efectuate in Romania. Poate din senzatia de demodare si instabilitatea academica a strategiei de evaluare feminista cat si problematica abordarii panoramice a artei intr-o viziune mult mai complexa, feminismul este foarte rar sau nu este abordat la un nivel teoretic actual. Proiectul Perspective 2008 – a contemporary feminist art project incearca sa aduca aceste polemici si in spatiul cultural romanesc. Nu este aici urmarita numai prezentarea unui anumit segment artistic, ci propunerea unui subiect si rememorarea in absenta memoriei directe (in Romania acest demers artistic nu a existat, cel putin nu constient).

Contemporana sau nu (in sensul intrebarii lui Catherine Millet din L’art contemporain – Histoire et geographie) arta feminista functioneaza sub o directie mediatica neobisnuita pentru arta: este propulsata si revine in atentie prin continutul moral si social cat si psihologic si personal (ca femeie relationezi cu lucrarile pentru ca reprezinta momente din viata ta- o viata universal valabila din prisma faptului ca suntem conditionate de propriul nostru corp), tehnicile si modul de prezentare sunt modelate in asa fel incat imaginile propuse sa fie cat mai directe, facand orice pentru a “make a statement”. Prin stridenta vizuala folosita in arta feminista: prezenta organelor genitale ca imagine-rapel, repetand agresivitatea, reprosul constant, atacand stabilitatea, aceasta arta este in atentie pentru ca obliga si face asta impresionand si santajand emotional publicul: femeile rememoreaza amintirile cele mai puternice, barbatii se simt vinovati. Imaginea este revalorificata (estetismul care poate rezulta din imagini violente este reprimat) si gandita pentru a capta emotii puternice, pentru a gasi participare, intelegere si reactie; functioneaza ca un reminder pentru lucrurile mereu prezente in viata unei femei.

Feminismul in existenta lui artistica este pentru mine o modalitate periferica de a produce arta, izoland lucrarile intr-un grafic distinct de arta “generala”, blocand prin etichetari respiratia tesutului artisitc prin : este arta feminista. Daca arta atrage cu sine totalitatea conexiunilor facute intre toate obiectele de arta din totdeauna, arta feminista se scuza (ne)politicos si se retrage. Ratiunile par aproape propagandistice. Incercand sa scape de excludere, feministele se autoexclud.

Am urmarit prelegerea cu mare placere, m-a fascinat felul in care Monica Mayer a vorbit, lejeritatea si modul destins, dar in acelasi timp captivant si extrem de implicat. Am recunoscut maturitatea unui artist care isi regandeste mereu lucrarile, convingandu-se de naivitatea celor vechi si aflat intr-o continua redescoperire pentru a prinde realul perioadei in care traieste. Sprijinul acordat mai tinerelor ei colege merita salutat si considerat si aici. Coerenta prezentarii si detaliile anecdotice m-au facut sa uit pentru doua ore ca nu sunt pe deplin de acord cu arta feminista.

Iosif Kiraly – regim de intregire 0

Posted on November 05, 2008 by admin




Iosif Kiraly

“Reconstructiile” artistului blocheaza un timp distinct, pentru ca fragmentele “colajelor” sunt fotografii facute la ore, zile diferite, cand lumina, unghiul, atmosfera e schimbata, imaginea asamblata cu scotch de hartie conserva in esenta date reale. Timpii elapsed se masoara in neconcordanta suprapunerii, dar “periodizarea” este coerenta pentru ca merge spre a completa cadrul.
Desi comparat cu David Hockney, Iosif Kiraly vede si arata altceva. daca in lucrarile lui Hockney “strategia cubista” e folosita ca matrice pentru productia fotografica, la Kiraly imaginile create nu urmaresc sa arate o dimensiune revolutionara sau umbra cuiului ca statement (vezi Braque), ci observa si aduna stari, momente care pot construi ceva mai mult decat o imagine-studiu – e aici reusita surprinderii (in ambele sensuri) a vizibilului in prima ipostaza statica care isi amplifica intelesul raportat la privitor: primesti mai multe secvente in acelasi timp al aceluiasi lucru, le aduni si compui o forma personala si selectiva de a vedea.



↑ Top