doug aitken

“Dazed Digital: What first inspired you to create artwork?
Doug Aitken:
I have always just made things. I don’t see what I make as being defined by a medium or aesthetic. It probably comes more from a fundamental restlessness, an attempt to create tools for questioning, or understanding and I have always been interested in using a wide spectrum of mediums to do this. By my nature I love the non-linear aspect of art making, a dialogue that you have with someone in a taxi can suddenly become a film a week later. I like it when things move fast and intuitively. I find myself making works out of necessity to get closer to an understanding, or to use art making to dig into a question; into something that’s elusive and evasive to me.”

în interviurile lui doug aitken am găsit coerenţa unei viziuni organice asupra lumii – artei, a noastre. imaginile-întrebări create în supra-mediul preferat al insomniei cum explică aitken, aduc evadarea din linearitatea cu care ne tot amăgim că există.

migration, 2008

instalaţie video

suprapunere de elemente discontinue, migration este o meditaţie la coexistenţa mai multor lumi într-una unde regulile şi clişeele de poziţionare  au fost stabilite fără nici un motiv. animale sălbatice în camere ieftine de motel care explorează spaţiul străin, care există nefiresc sau pe care le acceptăm prin această asociere pentru că nu sunt atât de diferite de noi. migration este o experienţă vizuală extrem de poetică, delicată şi brutală, inundată de un estetism ciudat, dar extrem de expresiv.

this moment is the moment, 2004

o serie de 2 lucrări foto şi o lucrare sculpturală montată pe perete

“…Our lives today are in perpetual motion. Our bodies float in a landscape of electricity and movement. Our vision of the world is static, a series of frozen moments. The three works in this show are an attempt to bring our vision at speed with the world around us.”
Doug Aitken, 2004

închiderea în aşteptare ne face să fim legaţi de un fir pe care îl credem singur, singular, unic. nu există un singur timp, nu există o singură lume, nu există nimic care să se poată aşeza pe un drum cu un început, o bornă de kilometraj, o direcţie şi un sfârşit. perspectiva lineară a timpului este o valoare a unui timp modern cu convingeri şi dorinţă de putere, acest timp a trecut.

sleepwalkers, 2007

proiecţie video

sleepwalkers – documentarea proiectiei video

sleepwalkers- trailer

incontrolabila lume interioară străină. cotidianul este transformat în scenă pentru acţiuni care nu vor exista a doua zi, oamenii “dispar” într-o rutină inconsecventă a unei rupturi.

“Really what is valuable about a piece of art is viewing it as an energy source, a reverberation and resonance” D. A.

graceful nona


nona inescu

am descoperit lucrarile nonei recent, chiar foarte recent.  din ce am reusit sa research, ea este un artist foarte tanar care a inceput sa experimenteze cu “montajul” digital prin 2008.

sunt  uimita de stilul ei si de eleganta vizuala a acestor lucrari. colaj in sine, mediul de intrepatrundere al fotografiilor vechi cu grafica de poster si text este “clasica”, dar este atat de intensa feminitatea care reiese din pozitionarea pe care o aplica si prin pastelurile alese, incat sunt convinsa ca pentru o lunga perioada de timp voi fi “fixata” pe lucrarile nonei.

nu am mai gasit de foarte mult timp ceva care sa-mi placa atat de mult si care sa transmita un umor atat de suav, stilat si extrem de chic. chiar daca mesajul acestei priviri interioare apropriate dicteului automat de asociere a cuvintelor sau imaginilor  este poate printre cele mai importante de urmarit, eu ma opresc asupra fragilitatii culorii si a realizarii fotografice.

loving it.

in popular culture: we never buy art

HERB & DOROTHY

un film de Megumi Sasaki

ce trebuie să faci pentru a fi un colecţionar de artă ‘de succes’ cu peste 4000 de lucrări adunate ?

herb şi dorothy au reuşit să strângă una din cele mai impresionante colecţii de artă din salariul de poştaş al lui herb. astfel, în 30 de ani au construit o colecţie privată pe care au stocat-o în apartamentul lor. alegând acest mod de viaţă dictat de pasiunea lor pentru artă au achiziţionat lucrări de artă după criterii curatoriale ‘foarte stricte’: picturile trebuiau să aibă o mărime destul de mică pentru a încăpea în casa lor iar preţul trebuia să fie suficient de mic pentru a se încadra în bugetul lor lunar.

cei doi au dizolvat limitele  imaginare impuse de ceea ce credem noi că ar trebui să fie un colecţionar de artă: milionar, cu o educaţie artistică definită şi cu o casă sau galerie imensă.

când au început să cumpere lucrări de artă,  în anii 60, ceea ce realizau minimaliştii sau modul de lucru al conceptualiştilor nu era încă pus pe un piedestal al ‘clasicicmului contemporan’, cei doi au putut astfel să aibă acces la o lume nouă a artei pe care au cunoscut-o, iubit-o şi pe care au cumpărat-o, devenind veritabili mecena pentru acei artişti tineri de atunci.

cum explică şi regizorul, povestea aceasta şocantă pentru perceptele destul de elitiste ale artei contemporane şi ale abordărilor curatoriale uneori bizare de acum, a fost posibilă prin exemplara relaţie a celor doi: au găsit înţelegere şi sprijin reciproc în pasiunea lor comună, dar în acelaşi timp au fost un cuplu devotat care a avut o căsnicie la care şi eu visez: sudată de dragoste şi respect,  cu o doză de camaraderie de care noi cred că uităm de cele mai multe ori.

în 1992, herb şi dorothy au decis să cedeze o parte din colecţia lor către the national gallery, o colecţie în valoare de milioane de dolari şi care include nume-icon ca: Sol LeWitt, Christo, Jeanne-Claude, Richard Tuttle, Chuck Close, Robert Mangold, Sylvia Plimack Mangold, Lynda Benglis, Pat Steir, Robert Barry, Lucio Pozzi şi  Lawrence Weiner.

Sunt incluşi în lista celor mai importanţi colecţionari de artă, alaturi de rockefeller, getty şi mellon.

how about that? te face să te gândeşti că poate dacă am avea mai multă disciplină şi am renunţa la impulsurile consumeriste de a cumpăra lucruri total nefolositoare, am putea să ne educăm pentru a colecţiona lucruri pentru care chiar avem o pasiune, nu neapărat artă şi nu neapărat la un nivel elevat. luxul nu mai reprezintă o categorie pentru the select few şi dacă visezi la perechea aia de pantofi chanel, de ce să nu o ai?

revenind la lumea artei – şi în bucureşti sunt o mulţime de artişti tineri care lucrează lucruri minunate şi majoritatea le vând la preţuri mai mult decât rezonabile. recunosc că am spiritul unui mic colecţionar şi încerc să cumpăr lucrări de artă, nici nu pot să explic cât de fericită am fost acum câteva luni când am achiziţionat un tablou de la kombinat, m-am simţit matură în sensul unei vieţi normale în care banii sunt câştigaţi pentru a te bucura şi nu pentru a se transforma într-o obsesie de epatare.

chiar şi la o scară mult mai mică a lucrurilor crafty, deşi şi eu lucrez handmade, cumpăr cu mare plăcere obiecte realizate de ‘colegele’ mele pentru că îmi place să ştiu că în cutiile mele de biju-uri se află lucruri cu adevărat deosebite şi că am opţiunea de a boicota silenţios magazinele de accesorii în serie în care se înghesuie toate doamnele coolte.

nu vulgarizez pasiunea acestui cuplu colecţionar când aproprii subiectul de lumea noastră cotidiană unde mai tot timpul alegerile pe care le luăm direct sunt în marea lor parte economice, alegi să cumperi ceva sau nu, think about it, de câte ori poţi alege cu adevărat ceva fără a avea chiar şi cea mai mică legătură cu banii pe care îi ai sau nu.

oricât de interesată sunt de modul în care dorothy şi herb şi-au clădit această colecţie fabuloasă de artă, cred că ce este cel mai important de reţinut aici este asumarea propriei libertăţi de a alege şi de a imagina propria viaţă cu toate lucrurile la care visezi.

outside house wonderland

the house that herman built

în căutările pentru proiectul curatorial pe care îl pregătim – i came across o expoziţie extrem de interesantă. Jackie Sumell ‘asamblează vizual’  casa visurilor unui deţinut – Herman Wallace.

prin corespondenţa celor doi s-a realizat the house that herman built

proiectarea unei case ideale din aşteptările şi dorinţele unei persoane incarcerate de către un outsider este o încercare nouă în asimilarea perspectivei sociale. este vorba de nevoile unui outlaw şi nu a unei comunităţi sau a unei părţi a societăţii care să intereseze în mod normal. evadarea creativă spre un spaţiu ghetoizat specific – spaţiul puşcăriei – adună date ale unui imaginar unic – cum îţi poţi imagina ceva ideal în afara spaţiului în care trăieşti? şi cum vezi asta ca un lucru final?

herman explică detaliat forma casei şi caracteristicile iar Jackie Sumell construieşte virtual această casă.

momentul acesta de colaborare  reprezintă o direcţie cathartică în approach-ul curatorial contemporan.

visual evenings – comics @ clubul ţăranului


am fost aseară la clubul ţăranului pentru o doză de BD românesc pe bune. a fost seara lui Ciubi.
contactul propriu zis cu “salonul” mi-a creat o stare extrem de bună şi de groove creativ. După ambuscada de pe terasa ţăranului unde forfotea a lume şi a mult zgomot, intrând înauntru am traversat parcă o lume pentru a ajunge într-o cameră liniştită, prietenoasă şi calmă. Am răsfoit reviste, cărţile la o masă, m-am uitat la lucrările lui ciubi (o parte le-am mai văzut şi la centrul ceh anul trecut) şi “m-am chilluit” într-un mod extrem de plăcut. la masa din spate doi tipi lucrau de zor la nişte ilustraţii în caietele de schiţe, iar din faţă se auzea sunetul de marker reloaded (love that sound!) şi mişcarea pointerului pe panou, pisica pătrată era in action 😉
m-am întrebat cum oamenii de afară stau acolo ca să pălăvrăgească fără rost…

mi-am cumpărat un super BD – Strâmb (cu â din i) life – pe care îl voi exploata într-un alt post, pe larg şi cu bucăţi cuprinzătoare – pentru ca este mult prea amuzant. am râs aproape isteric când l-am citit/văzut aseară.

m-a relaxat foarte mult experienţa asta- m-a făcut să mă întreb de ce mă duc la vernisaje, când pot merge la sfârşitul expoziţiei pentru a savura cu adevărat obiectul în sine al evenimentului, nu festinul monden de get together.
Rămâne aşa atunci, ne vedem în ultima zi a expoziţiei la fiecare expoziţie. faceţi un reminder facebook din asta. brilliant.