Mădălina Iulia Timofte

Imagini in Cuvinte


Archive for the ‘recenzie’


de presa 0

Posted on March 17, 2008 by admin

si primul articol publicat:
http://www.revistaargos.tk/

un text pe care il gasesti numai cu lanterna magica.

culori inmuiate in culori 0

Posted on March 10, 2008 by admin












Malgorzata Dmitruk – grafica, design vestimentar

MATERIAL
Pluoverele par calduroase, facute pentru vremea rece, facute cu credinta si cu rabdare, pentru ca in lumea indepartata unde au fost facute, dimineata intra frigul in camera deasupra paturilor groase, iar cusutul se face cand se aduna toate femeile dupa-amiaza.

Materialul e potrivit cu multe culori, tricotat uniform si brodat apres cu ate in “desen liber” taranesc. Ar putea parea un efect de coloratie suplimentara, dar de fapt forma “desenelor” de pe haine reflecta miscarile creionului pe hartie, replica liniilor lucrarilor de grafica.. culorile – stridente si ciudat de vesele se altoiesc cu tonuri seci prafuite de pamant.

LINIE

Grafica – lucrarile sunt dispuse intr-o ordine anume..si trebuie citite asa, este o carte de basme care a fost pusa pe pereti si din care au disparut odioasele pagini cu litere si au ramas numai ilustratiile.

“De-ai locului” – poveste in 36 de cadre, 2003

o intamplare cu bunici, imagini cu amintiri. Se moare pe peretele asta, dar privirile intelegatoare ale batranilor coloreaza vesel, cu rabdare.

“Albastru – o poveste in 36 de cadre, 2003
“o poveste despre o coloana bolnava… o amintire din copilarie, din spital.”
secvente-durere-narative aduc imaginile chinuitoare ale exploatarii fizicului in maniera frida kahlo. Frida mai e prezenta in autoreflexia portretului, in stantarea personalitatii, in repetare, in aproprierea teribil de feminina de sine.

arhitectura-un loc public personal 3

Posted on February 27, 2008 by admin



Jean-Christophe Ballot – portrete urbane.
Langa expozitiile obisnuite de fotografie,lucrarile lui Ballot pot induce in eroare – pot aparea ca snap shots de prin oras- mimetica –
inregistreaza tensiunile dintre volumele arhitecturale, folosind un punct de vedere in prima ipostaza de inregistrare care lasa un aftertaste de rafinat simt urbanistic – surprinde contrastele de stil, perioada, aduce in prim plan o realitate palpabila, in care traim si care devine si imaginea-actor, modelul si recuzita mise en scenului fotografic.

Eu am privit expozitia ca un bun starting point pentru o reconfigurare a discutiei actuale despre arhitectura urbana ca zona de identificare culturala si contemporana.

Si pentru ca discutia despre identificare cu spatiul locativ este pentru mine cea mai recenta renovare de idei.. as lega fotografia teatrala din “Urban Landscapes, de Berlin a Shanghai” de proiectele in timp real ale expozitiei “Richard Rogers+Architects”- un “text” care structureaza idei de urbanism intr-o abordare profund sociologica prin folosirea a 7 termeni de organizare: “transparent”, “legible”, “public”, “urban”, “green”, lightweight”, “systems”. Impartirea orasului intr-un complex “totalitar” care pastreaza o unitate baroc de identitate exterior-interior dezvolta in acelasi timp idei ecologice si utilitare . Avand planurile acestui oras ideal- poti exploata structura ca pe o forma de gandire de totalitate care solicita o privire panoramica asupra tuturor aspectelor vietii- spatiul in care traim reflecta la scara urbanistica etapele, ritmul si sensul vietii noastre.
Retrospectiva rogers are un element particular – expozitia este gazduita de o cladire proiectata chiar de el – uitandu-te de afara prin ferestele de la Galerie Sud poti vedea in acelasi timp machetele din interior dar si cladirea in sine ca realizari ale aceluiasi arhitect.


Plan d’aménagement du nouveau quartier de Lu Jia Zui, Shangaï, Chine, 1992-1994 (non réalisé)

Chiar daca in cadruri separate (Ballot expune la Maison europeene de la photographie,iar Richard Rogers la centre pompidou ), cele doua expozitii comunica prin mesajul direct adresat unei societati urbane in plina transformare, creaza bazele teoretice ale unei “arte contemporane”, cu care te poti identifica, pe care o poti intelege si in care traiesti.

in afara traditiei 0

Posted on February 16, 2008 by admin


src=”http://bp1.blogger.com/_07rWw5AqalY/R7cSd-wVFOI/AAAAAAAAADo/W_0cYvy9TQM/s320/S6300768.JPG” border=”0″ alt=”"id=”BLOGGER_PHOTO_ID_5167619403702146274″ />
src=”http://bp3.blogger.com/_07rWw5AqalY/R7cSQewVFNI/AAAAAAAAADg/I8PDdtPQr-M/s320/S6300748.JPG” border=”0″ alt=”"id=”BLOGGER_PHOTO_ID_5167619171773912274″ />
src=”http://bp2.blogger.com/_07rWw5AqalY/R7cR5OwVFMI/AAAAAAAAADY/O_qaH7RuAhQ/s200/S6300760.JPG” border=”0″ alt=”"id=”BLOGGER_PHOTO_ID_5167618772341953730″ />
src=”http://bp0.blogger.com/_07rWw5AqalY/R7cRouwVFLI/AAAAAAAAADQ/2zrlsvfEqj0/s320/S6300739.JPG” border=”0″ alt=”"id=”BLOGGER_PHOTO_ID_5167618488874112178″ />
src=”http://bp1.blogger.com/_07rWw5AqalY/R7cRV-wVFKI/AAAAAAAAADI/o0SD4D2B_Z0/s400/S6300720.JPG” border=”0″ alt=”"id=”BLOGGER_PHOTO_ID_5167618166751564962″ />
Este foarte important daca vrei sa vorbesti despre arta sa te imbibi, sa mustesti in cat mai multe experiente, sa vezi cat mai mult, sa te obisnuiesti sa vorbesti in imagini, sa le ai tot timpul in memorie, pentru a le compara si a le integra in reteaua imensa a vizualului= istoria artei… iti solicita o parte din tine, poti sa fii sincer si real sau poti sa alegi sa scrii pentru ca it’s in your job description.
trebuie sa fie un automatism intens de personal.

cred ca un performance trebuie sa adune un schimb de idei unitar si foarte coerent, actiunile postmoderniste facute de dragul l’art pour l’art sunt desuete, prafuite de snobism si facute pentru a “soca” publicul nerecunoscator format in majoritatea cazurilor de tovarashii artistului in cauza.
Nu cred ca poti “soca” cu sali de expozitii goale (a fost cu adevarat effective acum mai mult de 50 de ani), cu patrate negre minimaliste sau cu muzica tribala (da a mers la dada, da…).

“actiunea” lui vlad basarab, sau mai bine spus facuta in lipsa lui, transmite o idee clara, argumentata si jucata intr-un simbolism pe care il poti intelege si gusta.

Discursul de inceput auzit ca un recital al grandorii a fost uvertura potrivita pentru seara dedicata mortii artei. Scenariul si originalitatea schitei transmit intr-un limbaj al spiritualitatii noastre (ritul de trecere-moartea) un mesaj de o importanta actuala: inexistenta artei intr-o dimensiune reala – ignorarea artei in general, neasimilarea ei in particular, superficialitatea receptarii ei, raspunsul criticii care alimenteaza intr-un limbaj abscons aberatii voluptoase.

Simeza – 15 februarie – ora 19 – POMENIRE

am ajuns mai tarziu si
toata lumea statea inghesuita langa peretii salii de expozitie, asteptam toti ceva..sa inceapa..sa se intample … lucrarile de ceraminca erau asezate pe cuburi albe joase, le vedeai de sus …
se aude cadelnita..miroase a biserica si intra popa .. sfinteste .. apare familia in negru ..
pe rand lucrarile sunt pomenite si puse pe brazda de pamant..urmeaza inmormantarea.. vine groparul cu roaba de pamant si arunca cu lopata huma uda peste cadavrele din pamant.

Slujba se termina prin invitatia preotului la masa de parastas: in sala alaturata care fusese blocata si astupata cu panze albe..oamenii se inghesuie, toti mergem alaturi.. masa e intinsa peste un strat de pamant, sunt asezate farfurii cu branza, carnati, ceapa, de-ale gurii, si batranul satului destupa o damingiana si toarna in pahare vin. Miroase puternic a ceapa, oamenii zambesc, se amuza.

Schimbarea locului – de pe suporturi “in pamant”- a adus o intensificare a formelor lucrarilor. Nu am recunoscut demistificare, sau reducerea lor la simple obiecte, gata de ingropat, le-am vazut intr-un alt context, adunate in materia lor primara, primind adevaratul lor sens- de sentiment, traire. Ma voi distanta aici de intentia artistului pe care o intuiesc ca pe un prim plan de interpretare. Acolo jos, prin pamant, vasele, bucatile de oameni, traiau departe de un public superficial, de privirile dezinteresate a celor stiutori. M-am aplecat mai mult, am stat pe jos si le-am simtit culoarea, materia si forma – acolo jos pe patul de pamant, in pamant m-am bucurat cu adevarat de imaginea lor, departe de explicatii.

La un nivel formal, am fost atrasa de formele si carnatia lucrarilor de ceraminca: glazura calda-aproape retro- a urcioarelor , portretele turtite, masti mortuare-vorbeau de somnul lui Brancusi,
busturile descarnate, cu piele inghesuita pulsau esenta tare a creatiilor primitive (oceanice).

Ce s-a intamplat ieri la Simeza a fost plin de spirit, sarcastic.. un act facut cu credinta si asta nu din cauza preotului prezent…am putut aprecia mai mult acest performance si prin experienta unor “performante” facute de amorul loisirului.

Astfel,

in comparatie cu happeningu de la caminul artei (14 februarie – open doors) care pornea de la o idee integralista de impletire a diverselor moduri de exprimare (in scris, prin muzica, sau culoare) dar care a degenerat in pastisa, “intamplatura” lui vlad basarab a avut substanta, un ritm interior si calitatea teatralitatii asumate ca o stare se spirit.
Ce s-a intamplat la “usi deschise?”
actantii nu aveau siguranta propriilor idei, a propriilor gesturi, fetele care recitau poezii erau amuzate de scenariul in sine, radeau in timp ce erau legate la ochi, le era rusine.. cred ca nu au reusit sa treaca peste propriile lor prejudecati fata de ce se “cuvine” sa faci in public..pai, nu sade bine sa stai intr-o cada si sa spui poezii, nu? Am fost dezamagita de lipsa lor de personalitate . Au reusit doar sa transforme o experienta ingenioasa a perceptiei intr-un joc sec(und), golind astfel sala expozitiei de arta.

Tocmai ieseam pe usa de la Simeza cand o femeie din familia raposatului mi-a intins mana cu pomana, am zis bodapr’oste si mi-am facut cruce in gand.

“omul, daca vra sa aiba pe ceea lume, sa deie cu mana sa singur, cat traieste; numai sa deie cu toata inima, san u-I para rau.
De pomana se d ace-ti place mai tare, ca sa vezi pe ceea lume, de aceea sa trimete la biserica din frupt, din poame etc., ce e mai frumos.”

(Elena Niculita-Voronca, “Datinele si credintele poporului roman”)

jurnalul unui erou 0

Posted on February 15, 2008 by admin





atelier 35 -eu sunt un supererou

am vazut prima oara expozitia de afara, prin geam.. era trecut de 9 seara si galeria era inchisa..

m-am intors in ziua urmatoare.

am stat si m-am uitat mult incercand sa tin in fata ochilor si lucrarile de fotografie dar si de pictura..am simtit o discordanta.. eram blocata intre doua momente estetice diferite, intre doua atmosfere contrastante.. simteam taietura vie a imaginilor alb-negru de fotografie si placerea statica a panzelor. am plecat.

m-am intors peste cateva zile, si m-am grabit sa ajung in fata lucrarii de fotografie, m-am prefacut ca nu mai exista nimic altceva in sala si am privit-o singular. oameni in multime, pe strada, langa cineva, mereu langa cineva, mereu impreuna.. oameni surprinsi in momentele lor “invizibile” – cand merg pe strada, cand sunt spectatori, cand se intorc din drum.. cand traiesc in afara, in oras, unde toti suntem anonimi.. “pietoni”. a fost o experienta personala pentru ca pentru un moment eram si eu acolo: eram femeia cu palton negru care sta cu spatele, mergeam si eu pe strada.. nu stiam, ma grabeam sa ajung undeva.

m-am departat si pastrand sentimentul de cotidian m-am intors spre peretele cu lucrari de pictura. nu ma mai vedeam, acolo nu eram.

daca oamenii din fotografii erau “reali”, portretele aduceau personaje ireale- estomparea “viului” prin paleta tacuta (griuri lente,statice, chiar si albastrul electric este inchis in nuantele stinse, nu tipa, combinatia se armonizeaza perfect intr-o nota rafinata)- dar care traiesc pentru totdeauna dezlipite, scoase din serialitate. ei traiau inauntru.
supereroii?

m-am apropriat de iesire si m-am uitat la doua realitati pe care eu le percepeam distinct. daca formal culorile corespundeau (alb-negru, albastru) si erau prezente in ambele lucrari nu exista o nivelare a intelesului prin simpatia cromatica.
am stat..aveam nevoie de timp pentru a intelege exact..mi-au trecut prin minte o multime de interpretari, eram pentru un moment convinsa si in celalt imediat pierdeam increderea in propriile mele idei..am stat..m-am uitat la Cineva care privea lucrarile..l-am privit si am gasit echilibrul expozitiei- nu mai lipsea nimic acum- oamenii din poze si din picturi erau supereroi in momentul cand se apropria cineva de ei, cand erau priviti. mi-am dat seama ca explicatiile gandite, incercarea mea de a gasi intelesul era primul strat, unul superficial.

m-am apropriat din nou de perete, m-am uitat la o fata imbracata in albastru. m-am bucurat ca o privesc pentru ca si eu si ea, oricine eram noi, chiar daca nu ne cunosteam, chiar daca nu eram reale, ne priveam stiind ca suntem supereroi.

cred ca intr-o galerie, andrei berindan ar face poze la oameni, la oamenii care se uita, care privesc.

expozitia “eu vreau sa fiu supererou” de la galeria atelier 35 (8-26 februarie)- andrei berindan
a fost o experienta, am explorat-o incet dar si cu nerabdare pentru ca cerea ceva de la mine, imi cerea timp pentru a-mi aminti cine sunt.

acum am inteles,
multumesc.

remember- nora 0

Posted on February 13, 2008 by admin

printre primele incercari de recenzii.. scrisa in noiembrie – festivalul de teatru.
m-am gandit sa o aduc “aici”

am vazut nora….. o piesa de peste 100 de ani paraseste casa de
papusi rigida pt un loft f bauhaus..deh..si regia e nemteasca..
dispare complet jocul patetic (in sens putin mai englezesc aici) al
actorilor nostri ..si te vezi fata in fata cu viata unei femei reale,
care nu joaca un rol,Anne Tismer nu o joaca pe nora, ea este nora..si
pt 2 ore si un pic si eu am fost nora. eliberarea acestei femei de
artificialul unei casnicii fabricate uimeste mai mult acum decat a
facut-o atunci.. piesa e cruda, sofisticata si emotionanta in acelasi
timp..muzica stridenta zgarie, incomodeaza si aduce in fata o traire
autentica, pe care ti-o reamintesti, pe care nu o descoperi..isi
omoara sotul, ceea ce in piesa originala nu se intampla, il impusca de
mai multe ori..am iesit din sala stiind ca am scapat in sfarsit de
el..

Anezka Hoskova si supraintelesul 1

Posted on February 07, 2008 by admin




Centrul ceh vine cu o organizare excelenta si cu o multime de evenimente in sezonul asta. Dupa lansarea de benzi desenate (Aargh!) de joia trecuta a urmat sub marca Domnului Pisica Patrata (a.k.a. Ciubi) a urmat vernisajul Anezka Hoskova.

Lucrarile ei :
Liniile desenului sunt grafice, contururi sigure si evident trasate. La primul contact, formal, exista o prima senzatie ca ai in fata ceva care tine de urban art, aftertaste-ul este insa mult diferit. Exista o incarcatura profund religioasa in lucrarile artistului, seriozitatea expresiei constructiilor si organizarea spatiului pictural reflecta accente aproape medievale in tratarea simbolurilor folosite: floarea, crucea, steaua (si diamantul) – foloseste o ordonare care respira un aer ce tine de ilustratiile de povesti in care o singura imagine trebuie sa recreeze atmosfera si sa spuna tot ce se intampla intr-o perioada lunga de timp. Elementul compozit pe care il repeta Anezka este palmierul din care cresc falusuri (muscate sau care scot diamante), este o imagine originala prin juxtapunere si prin imaginea in sine. Surprinzator este ca aceasta alaturare nu socheaza, e temperata si ramane intr-un fel in planul indepartat al backgroundului. Foloseste culori stinse (movuri nisipii, maro tern) care miros aproape a masline verzi, pe care le pune in contrast cu un rosu puternic sau in relatie cu un auriu mecanic.
Desi pastreaza aceiasi abordare, pictura parietala din galerie nu are un punct sigur de intalnire cu panzele expuse. “wallpaintigul” traieste prin suportul pe care a fost creat o realitate mai mult decorativa, e mai mult un banner al expozitiei, continand si titlul “Itchy & Scratchy Tai-Chi”

Se simt multe niveluri de interpretare in cazul Anezka Hoskova, picturile ei nu se epuizeaza in simple prezentari sau incercari de descriere. Secretul cred ca sta intr-o combinatie de elemente extrem de distincte care plutesc in viata si experienta artistului. Nu cred insa ca influentele sunt “foarte usor de banuit” sau ca ele sunt: “punk, moda, ca o subcultura… si multe alte elemente specifice scenei artistice sau muzicale independente”. Este posibil ca artistul sa fi avut in minte “ironizarea diferitelor subculturi” in componenta creativa dar cred ca rezultatul traieste mai mult “peste” decat “sub”
 ajunge intr-un climat diferit (cum e Bucurestiul) cu un public nefamiliar cu spiritul, personalitatea si lucrarile mai vechi ale autoarei (cum sunt eu), decontextualizata astfel, arta ei trezeste legaturi multiple, mergand de la street art pana la pictura religioasa. Unitatea stilului permite o intindere atat de larga a interpretarii.

O expozitie mica intr-o galerie retrasa de lumea dezlantuita (H’art Gallery) care tine pana pe 27 februarie si care mai schimba imaginea obisnuitului portret-robot de arta contemporana.

Go enjoy.

passato prossimo ..futuro corretto? 0

Posted on January 22, 2008 by admin


ma fascineaza vernisajele, atmosfera, paharele de plastic, oamenii psihedelici… nu stiu daca exista un how to al expozitiilor dar o prima regula ar fi sa observi mai intai oamenii – look around you ..sa absorbi ceva din varietatea modurilor de a privi.. sunt persoane care se misca incet, parca alunecand cu pasi marunti..they linger ..sunt atenti si masoara parca ceva imperceptibil, ceva ce tu nu vei putea niciodata sa vezi..mai exista persoanele care se aseaza strategic intr-un colt si contempla la distanta cu o privire directa .. zdravana
si perpendiculara..dar
cel mai mult imi plac cei care se misca repede, se foiesc, vorbesc, rad, inghit putin
suc, se mai duc afara pt o tigara, isi pastreaza tonic energia si nu obosesc vizual..ei sunt cercetatorii cei mai atenti pt ca nu se lasa obligati de imprejurari sa mimeze falsa implicare..sunt deconectati, savureaza alert, amuzati ..pentru ei scriu :

passato prossimo-expozitie de fotografie la G Galeria UNA- vernisajul a fost ieri de la ora 19

intr-un mod extrem de deconstructivist, la propriu, am vazut ceva din expozitie inca de vineri cand am fost la galerie pt o alta expozitie..am intrat in sala de langa debufet si am vazut niste tipi care montau panouri-poze, ceva, vorbeau.. prima mea reactie a fost: uau, am apucat in sfarsit sa vad si eu un perfomance, live! desigur nu era vorba de nici o activitate postmodernista ci de o simpla instalare a viitoarei expozitii..am ras in sinea mea de impresia mea si am primit o invitatie pt vernisaj.

pentru mine fotografie inseamna brassai-cafenele, dementa momentelor de lenevie, cochetaria pariziana, senzualitatea diminetilor cu cafea si tutun. imi place sa gasesc eleganta si ritm in imagini, mereu alb-negru. nu e un canon personal ci mai degraba un sentiment pe care il port cu mine la orice expozitie la care ma duc.
Fotografiile lui Bogdan Garbovan sunt secvente atemporale de traire zilnica, oameni obisnuiti, aer taranesc, lejeritatea unui mileu pe televizor pus acolo sincer. sunt imagini care inspira usuratate, firescul oricarei actiuni si sarbatorirea ei zilnica..eu le-am vazut ca niste haine care imi placeau si in care incapeam.

Exista o anumita neutralizare in alb-negru, estompare si aciditate lenta, in your face si incet-incet in acelasi timp. Michele Bressan estompeaza conturul si arunca putin acid asa parca tacit dar sigur.. am gasit in fotografiile lui unitatea intre pictural, easy on the eye, si tacerea unor cuvinte care nu pot fi explicate pe loc.

Asta este ce am vazut eu si cum am vazut .. nu exista nici un comentariu sau review care sa poata explica sau induce o stare asemanatoare celei din sala galeriei, atunci cand stai, sprijinit de un prieten sau de un perete si te uiti fara sa-ti pese cat de putin sau mult timp faci asta.



↑ Top