Mădălina Iulia Timofte

Imagini in Cuvinte


Archive for the ‘feminism’


feminine, cooler than feminist 0

Posted on March 06, 2010 by admin

Molly Crabapple

self taught artist, burlesque performer şi iniţiatoarea Dr. Scketchy’s anti-art school.

mă fascinează ilustratorii care învaţă singuri cum să deseneze prin a copia cărţi de poveşti sau comicsuri. există un fel  de energie brută în liniile pe care le fac, în culorile pe care le aleg. lucrările lui molly crabapple sunt întâi desenate de mână şi mai apoi colorate digital – tehnică care mi se pare că aduce un echilibru vizual în balanţa mediu vechi – mediu nou. toată aria burlescului şi explorarea sexualităţii feminine într-un context al masculinităţii -clişeu aduce un aer nou şi mult mai interesant decât fronda feministă. ma identific cu abordarea asta, sarcastică la adresa personajului feminin care este în acelaşi timp puternic, dar nu perfect. este extrem de real şi chiar foarte “sănătos” : putem fi puternice, carrier freaks, independente şi extraordinare în final, dar cea mai mare putere şi încredere cred ca o emană capacitatea de a râde de noi pentru că, nu-i aşa, capriciile şi viciile noastre pot fi extrem de amuzante.

îmi place foarte mult ‘colajul vizual’ care incorporează formele ilustraţiei de afiş vechi cu teme actuale şi grafică edgy. este genul de direcţie spre care mă îndrept şi eu, ilustraţia şi desenul reclamelor vintage, look-ul pin up girl.

în interviul ei, molly crabapple vorbşte despre influenţele ei, artişti preferaţi, căutări -în general…punând informaţiile despre ea cap la cap  mi-am dat seama cât de interesantă poate fi lumea şi momentele formării unui artist. reperele lui artistice suprapuse peste opera lui finală formează astfel o poveste incredibilă şi, anume, că acest parcurs nu are limite de fapt.

molly crabapple îi enumeră pe :  Toulouse Lautrec, Beardsley şi Travis Louie în referinţele ei către un model. deşi ‘distanţi’ din toate punctele de vedere, imaginile acestor artişti au creat stilul ei unic- modul de asimilare al influenţelor mi se pare remarcabil în orice proces creativ.

pun accentul pe această idee şi îmi aduc aminte că Moma are o expoziţie despre filemele care l-au ‘format’ (sau formatat? :) ) pe Tim Burton.

Feminismul şi relevanţa periferică 1

Posted on November 28, 2009 by admin

“OATH TO INDEPENDENT ART“

video, 2 chanel

03 min 37 sek

2008

OATH TEXT:

- I an independent artist, gravely compel to depend on artistic constitutional order, to defend it from entire artistic system, that I will protect and build diversity of artistic influence. I will always be conscious and disciplined in imploring and begging for exhibitions and projects, but at the same time respecting charity: made in blood line of nepotism, honorably gained by lobbying mayor, cunningly taken from art foundations, grant recommendation suffused by sweat and piece of art cheaply both for ambassador collection. From those reasons, I will be ready to give away last piece of my art to get exhibition in great world center. So help me minister.

http://www.mladenmiljanovic.info/mladen%20miljanovic%20oath.htm

îmi luasem o vacanţă terapeutică de la vernisaje şi evenimente culturale.. până de curând când am mers la conferinţa Feminism şi cultură ţinută pe 27 noiembrie la institutul de istoria artei – Bucureşti, evident.
nu am energia necesară pentru a trasa toate punctele slabe şi jalnice a acestui demers numit cultural, nici timpul nu îmi permite să înşir platitudinile seci prezentate, lipsa de competenţă şi nivelul execrabil al comunicărilor.
Profesori, doctori şi ‘doctoriţe”, personaje marcante pentru eşafodajul cultural românesc au susţinut nişte prezentări lipsite de noimă pe tema feminismului într-o engleză măcelărită.
dar bravo, de trei ori bravo – încă un eveniment jalnic care dacă nu ne face pe noi să ne simţim prost a făcut ca invitaţii străini prezenţi la conferinţă să se simtă cu adevărat oripilaţi de prostia românească din jur.

Feminism, arta feminista, arta 0

Posted on November 16, 2008 by admin








14 Noiembrie – prelegere, Monica Mayer (Mexic), Universitatea Naţională de Arte, Galeria UNA, orele 17.00

Prezentarea facuta de Monica Mayer a punctat directiile artei feministe mexicane. Din perspectiva experientei sale, artista(tinand cont de context voi face compromisul de a folosi substantivul la feminin – metoda care cred ca scoate in evidenta atitudinea mea fata de aceasta miscare) a adus in discutie prin recuperare (mentionand nume ale artistelor din trecut : Olga Costa, Maria Ignacio, Remedios Varo, Frida Kahlo, Leonora Carrington) si informare (terminand prelegerea prin referirea la tinere artiste precum: Lorena Mendez, Monica Castillo, Gina and Marcela, Pilar Villela, Daniela Edburg, Ana Casas, Andrea Feneyra) coordonatele evolutiei artei feministe in Mexic.

Privind propria viata si propunand in mod deschis dezbaterea alegerilor pe care le-a facut: cum a ajuns sa aleaga arta feminista in expresia sa artistica, cum a luat contact cu artistele mexicane (Leonora Carrington a fost chiar profesoara ei de fotografie), ce impact au avut lucrarile sale, ce a insemnat miscarea feminista si producerea artei feministe, Monica Mayer a convins prin atitudinea deschisa, energica, pozitiva si plina de umor ca arta feminista trebuie discutata si amintita, actualitatea ei fiind o problema secundara, realitatea realizarilor si conexiunea ei directa cu o redescoperire personala la nivelul uman, al femeii si nu a artistului este importanta aici.

Cred ca aceasta idee a fost intr-un mod paralel sprijinita de existenta unor flyere cu date actualizate despre locul si rolul femeii in societatea romaneasca. Raportul procentual barbat-femeie in diferite sfere de interes cultural si social sunt receptate cu surprindere, am fi spus ca aceasta situatie si-a capatat echilibrul, ca lucrurile s-au normalizat intr-un sens al accelerarii dezvoltarii mecanismelor din sfera privata si publica. Recunosc ca privesc aceste studii cu o oarecare neincredere, nu in veridicitatea lor, ci in existenta in acest moment a unei diferentieri sexiste la nivel profesional, cred ca nu sunt singura care crede ca situatia actuala este in regula si ca nu sesizez tratamente preferentiale, dar in acelasi timp constientizez ca generatia mea este o generatie lipsita de forta anarhista, de porniri extremiste de constructie, noi nu am luptat pentru nimic si suntem poate mult prea stabilizati intr-o comoditate bolnavicioasa care ne face sa nu ripostam si sa ne vedem linistiti de “ale noastre”.

Temele evidentiate ca polemici in sine au fost aduse in atentie ca subiecte care trebuie dezvoltate intr-un cadru mult mai diversificat: pornografia ca imagine fixa a lucrarilor feministe, viata domestica si continua reevaluare a ei, lucrarile de arta feminista astazi in comparatie cu cele “fierbinti” din anii 70.

Feminismul ca framework pentru studiul istoriei artei nu este in mod serios luat in calcul in studiile efectuate in Romania. Poate din senzatia de demodare si instabilitatea academica a strategiei de evaluare feminista cat si problematica abordarii panoramice a artei intr-o viziune mult mai complexa, feminismul este foarte rar sau nu este abordat la un nivel teoretic actual. Proiectul Perspective 2008 – a contemporary feminist art project incearca sa aduca aceste polemici si in spatiul cultural romanesc. Nu este aici urmarita numai prezentarea unui anumit segment artistic, ci propunerea unui subiect si rememorarea in absenta memoriei directe (in Romania acest demers artistic nu a existat, cel putin nu constient).

Contemporana sau nu (in sensul intrebarii lui Catherine Millet din L’art contemporain – Histoire et geographie) arta feminista functioneaza sub o directie mediatica neobisnuita pentru arta: este propulsata si revine in atentie prin continutul moral si social cat si psihologic si personal (ca femeie relationezi cu lucrarile pentru ca reprezinta momente din viata ta- o viata universal valabila din prisma faptului ca suntem conditionate de propriul nostru corp), tehnicile si modul de prezentare sunt modelate in asa fel incat imaginile propuse sa fie cat mai directe, facand orice pentru a “make a statement”. Prin stridenta vizuala folosita in arta feminista: prezenta organelor genitale ca imagine-rapel, repetand agresivitatea, reprosul constant, atacand stabilitatea, aceasta arta este in atentie pentru ca obliga si face asta impresionand si santajand emotional publicul: femeile rememoreaza amintirile cele mai puternice, barbatii se simt vinovati. Imaginea este revalorificata (estetismul care poate rezulta din imagini violente este reprimat) si gandita pentru a capta emotii puternice, pentru a gasi participare, intelegere si reactie; functioneaza ca un reminder pentru lucrurile mereu prezente in viata unei femei.

Feminismul in existenta lui artistica este pentru mine o modalitate periferica de a produce arta, izoland lucrarile intr-un grafic distinct de arta “generala”, blocand prin etichetari respiratia tesutului artisitc prin : este arta feminista. Daca arta atrage cu sine totalitatea conexiunilor facute intre toate obiectele de arta din totdeauna, arta feminista se scuza (ne)politicos si se retrage. Ratiunile par aproape propagandistice. Incercand sa scape de excludere, feministele se autoexclud.

Am urmarit prelegerea cu mare placere, m-a fascinat felul in care Monica Mayer a vorbit, lejeritatea si modul destins, dar in acelasi timp captivant si extrem de implicat. Am recunoscut maturitatea unui artist care isi regandeste mereu lucrarile, convingandu-se de naivitatea celor vechi si aflat intr-o continua redescoperire pentru a prinde realul perioadei in care traieste. Sprijinul acordat mai tinerelor ei colege merita salutat si considerat si aici. Coerenta prezentarii si detaliile anecdotice m-au facut sa uit pentru doua ore ca nu sunt pe deplin de acord cu arta feminista.

feminism! 0

Posted on February 03, 2008 by admin


Feminismul in istoria artei- ce e?

Inseamna sa studiezi artisti care sunt femei?
Sunt toate studiile despre femeile artisti feministe prin definitie?
Femeia ca subiect in arta?

O viziune feminista asupra istoriei artei se concentreaza asupra femeilor in ipostaza de artisti, comanditari, receptori, si/sau subiect.
Un studiu feminist trebuie in mod explicit sa puna problema sexului feminin – ideea de feminitate si/sau experienta de a fi o femeie – in aceste ipostaze.

Cred ca cel mai bun text pe care l-am citit in legatura cu perspectiva feminista in istoria artei a fost titlul unui articol, un titlu de un singur cuvant si cu putine litere: Feminisms. Titlul este doar in aparenta contrariant, pluralul construieste un echivoc care devine un umbrella term pentru toate manifestarile feministe, neofeministe, postfeministe (?). Fiind studentA, relationez in mod special cu acest domeniu, incerc sa-l privesc din interior si sa gasesc in mod subiectiv datele care inca mai pot fi actuale.
#o problema o consider exprimarea genului feminin cand vine vorba de femeie-artist. Cum poetesa sau chiar poeta suna incomod de caricatural, la fel si artista imi aduce aminte de emisiuni foarte proaste cu tinere sperante care nu pot canta. Voi folosi:femeie-artist, cum si in engleza gasesc: women artists.

In Herald Tribune am gasit un articol deosebit de patetic care sub pretextul de a anunta deschiderea unei expozitii de arta “The Art of Women from the Renaissance to Surrealism” ( expozitie organizata la Palazzo Reale pana pe 9 martie) croseta cu acuratete cronologica diferiti botosei ai sentimentului tragic cu referire la soarta cruda a femeilor artisti din istorie. Interesant este ca acest entry e semnat de un barbat – teoria egalitatii? Miscata profund de abordarea lacrimogena – inca din titlul “Acknowledging, finally, the work of female artist”- m-am inarmat cu putin resentiment avangardist, ca tot e la indemana, si m-am hotarat sa duc o mica campanie solitara (cred).
Nevoia de sistematizare poate naste monstrii. De ce totul trebuie sa fie etichetat, inregistrat si ordonat ? Probabil din cauza incapacitatii noastre de a lucra cu concretul, nevoii imediate de a abstractiza. Exista un album de la Taschen din seria Icons dedicat femeilor artisti, chiar asa se numeste “women artists” si ofera prezentarea fiecarui artist plus cateva imagini cu lucrarile ei. Cand ajungi la Nikki de Saint Phalle nu vei gasi nici o imagine, aceasta femeie nu a vrut sa ofere dreptul de copyright pe lucrarile ei pentru ca nu se considera o femeie-artist, ci un artist, spunand ca prin aceste scrieri de arta sectante se fac catalogari aberante.
Ma intorc la articol – curatorul virtual considera cazul Judithei Leyster colega dar si rivala lui Frans Hals, si al Sofonisbei Anquissola ale carei lucrari au fost atribuite initial lui Titian sau Van Dyck. Ma intreb care este rostul exilarii intr-un ghetou al artei acestor femei care in cele mai multe cazuri nu vedeau diferentele de sex din perspectiva actuala si care erau comparate in timpul vietii cu ceilalti artisti (cei “clasici”, adica barbati). De ce nu se organizeaza o expozitie paralela care sa ilustreze epoca acestor femei, lucrarile lor si a contemporanilor lor? De unde fetisismul asta pentru minoritati pentru restrangerea in particular?



↑ Top