Mădălina Iulia Timofte

Imagini in Cuvinte


Archive for March, 2008


nou la 35 0

Posted on March 28, 2008 by admin





21 martie – 4 aprilie 2008
Iulia Florea
“La Machina Telurica”
atelier 35

http://www.atelier35.blogspot.com/

white prison 0

Posted on March 28, 2008 by admin









MI – OP, vizibilitatea creatorului intemnitat
expozitie pana pe 1 aprilie
la caminul artei – parter

recoveringart zadkine 0

Posted on March 26, 2008 by admin


cubismul decantat


golden head- cu eleganta bizantina


penitenta- repetare, incercare. un posibil spatiu avant warhol.


semnatura

incizia in lemn- adancitura in suprafata lustruita – instrument muzical? idol.


dispunerea atelierului – insula cu lemn si room with a view


aproape un “capitel” medieval


jardin des plaisirs


Destroyed City

“This statue which everyone calls ‘The Destroyed City’
Whenever I see it in Rotterdam, I become more and more a foreigner to the city.
All round it monstrous skeletons arise every day, new plants of our future
tomorrow, appears to me to be retreating backwards to be where then
quiet waves of the barbour are waiting.
The steel dinosaurs cannot bear it.
But when I look upon it in my garden under the tree and there millions of leaves,
I seem to hear its ‘nevermore’, it screams of pain and despair.”

am ajuns la muzeul zadkine din paris stiind doar ca e un muzeu cu sculptura. pot sa spun ca l-am descoperit pe ossip zadkine dintr-o curiozitate ciudata – numele lui suna exotic iar muzeul in sine unul low profile – deci pentru mine o oprire sigura.

casa-loc de expunere(impreuna cu o colectie consistenta de lucrari ale lui zadkine dar si ale sotiei lui -Valentine Prax) de pe rue d’Assas a fost donata de artist in timpul vietii pentru crearea unui muzeu. daca atelier brancusi conserva “dezordinea” unui atelier, muzeul zadkine este ordonat si organizat cu “litera legii” muzeografe- cu sali care urmaresc o anumita cursivitate cronologica si stilistica.
interiorul galeriei care conserva lucrarile de sculptura in lemn, piatra (si de bronz dar de dimensiuni reduse) si de grafica, fotografie are o relatie domestica cu spatiul exterior – gradina – spatiul bronzurilor mari. dialogul astfel creat se poate vedea din intimitatea interiorului privind spre afara, vazand in acelasi timp lucrari din ambele locuri.

originalitate? pentru mine asta nu a fost o intrebare importanta. daca spasmele de nou se consuma evident in pretimpul lor de aparitie : vezi modelajele lui degas, sculpturile de la die Brücke, efuziunea magiei negre-strict william blake- acceptarea unei sinteze intelese si asumate este, poate, mai valoroasa.
zadkine absoarbe tot ce inseamna schema moderna de lucru: geometrizare picturala, aducerea filonului primitiv combinat cu seva folcorica (ruseasca), expresivitate punctuala, accentuarea metodei – biografia lucrarii, atasarea unor explicatii lirice, abstractizare partiala.

in parcurgerea lenta a expozitiei gasesti elementele care vorbesc despre ruptura “novecento” intr-o forma care nu se mai agita, ci este deplin absorbita in sedentarizarea stilistica.
original? poate fi.. prin linistea pe care o inspira, prin siguranta.

traseul creat este unul de adunare a diferitelor influente curente din viata creatorului. sculpturile pot fi explicate si fara etichete (tagurile de muzeu) prin faptul ca sunt concentrari de fragmentari stilistice care reusesc sa se materializeze intr-o continuitate unitara.
vazut asa poate fi o introducere in sculptura moderna si o recontextualizare a corporalitatii folosite de rodin si bourdelle.

zadkine despre
Moulded Child

“Here is my child moulded by my hands, chiselled by my chisels, by my hammer
that sang, that cacked over the handles of my knives.
But what a terrible, twisted child, wrapped in stone like waves!
I do not recognize this child of my sweat, of my tortures, of my heart that panted
when my hands, armed and nailed to a chisel, did not know how to stop.
Wild light that wipes away sweat and palpitations you blind me and I no
longer recognize my onetime joy which overflowed in the hammerings of my mad love.”

love 0

Posted on March 26, 2008 by admin

singurul artist pe care-l cunosc si cu care am crescut – my sis.
she talks about bags, but she thinks art.

http://gentilesilviei.com/blog/

desenul – arma intentionala perfecta a grupului suprarealist 0

Posted on March 24, 2008 by admin


calitatea rapidelor scheme lineare aproape negandite si redate cursiv dau impresia mijlocului complementar scrisului, desenul devine o cale ingenua si consistent intuitiva de a revarsa interiorul in exterior in aspectele lui cele mai nealterate de “supraexpunerea” ordonarii, deci a trunchierii originalului dintr-o idee sau imagine.

Rapid si rudimentar – desenul irupe, se grabeste fiind in avangarda constientizarii actului in sine de creatie – ducand astfel la actul inca incadescent al imaginatiei pure, neintinate…

poezia si arta vizuala pot astfel exista impreuna, fie ca e vorba de pictopoezie-hermafrodit artistic sau de alaturarea lor compozitionala.. textul poetic reuseste sa imprime (sau este exact invers?sau invers din nou?) nu neaparat prezenta lui reala in desen (ca in “actiunile” compozite ale lui apollinaire- calligrammes), ci valenta sa introvertita de a fi un act in sine- reuseste astfel sa transfere desenului suprarealist increderea in hazard, in corporalitatea lipsei de initiativa, in absenta muzelor (excomunicate ca fiind nefiresti), in GEST, in libertatea nerestrictionata a mainilor. Poezia elibereaza desenul inceputului de secol de enormitatea rigorii studiului concretului si ii da naturalete, firescul schematismului si a mazgalelilor simtite. Desenul “vechiului regim” – schite pregatitoare, incercari, proiectari tinute mereu in atelier langa pensule si machete- isi omoara anonimatul si paraseste obscuritatea inventarierarii pentru a deveni la fel de “important” ca o pictura. Daca cabinetele de gravuri si desene pastrau lucrarile secolelor precedente intr-o specie de spatiu retras de activitatea muzeului care expunea picturile si panzele “finite” – ghetoizarea unui gen artistic..

exquisite corpse- joc incendiar, joc cretin, joc cu realitatea de jucat in somn … silly excuse for a drawing, energie ludica consumata colectiv.

daca alegi sa raspunzi 1

Posted on March 24, 2008 by admin

“Les impulsions le plus contradictoires ou complementaires, tout me porte donc a ecrire: l’orgueil, la volonte de puissance, la detestation, le desir de me racheter, l’amour, l’angoisse, la nostalgie, le dessaroi, la confiance, le manque de confiance, la certitude de ce que j’affirme, l’incertitude, le desir ardent d’etre eclaire, le desir d’eclairer, l’amusement, l’humilite.”
Eugene ionesco – notes et contre-notes (1966)

Bauniesc c ala un moment dat o sa fiu intrebata de ce scriu ..sau chiar mai bine ar fi sa ma intrebe acum .. de multe ori imi raspund la intrebarea asta.. pregatind astfel raspunsul pentru exterior. Si ma gandesc intotdeauna ca raspunsul ar trebui sa fie sincer, scurt si simplu : pentru ca nu stiu sa fac altceva, pentru ca ma face fericita.
Daca ideile mele stau suspendate in cuvintele pe care le lipesc dezordonat in ce scriu ..atunci cred ca sa scrii inseamna sa desenezi , sau mai bine spus scrisul si desenul au in comun calitatea de a putea concentra si transmite direct pe o bucata de hartie la indemana oricui ganduri si imagini exact cum le imaginezi .. si liniile negre, in ambele cazuri, se insira aproape involuntar, fara sa le gandesti, deschizand cutii cu vechituri necunoscute care apar mereu noi .. sa scrii pentru a gasi mereu o legatura intre ceea ce esti si ce ai gasit in tine ca aveai de mult. O inventariere personala, o fuga subtila de timp. .. un motiv pentru a te opri .. o ocazie buna pentru a oferi oricui cu cel mai mare orgoliu .. o exhibitie fara curaj, facuta din necesitate.. trebuie sa scrii .. cum sa te poti opri ? Si cand nu poti, sa te obligi pentru ca in afara de asta nu ramane nimic al tau.
Cuvintele sunt mereu impersonale sectionate in vocile altora, subliniate pe carti.. obositoare pe ecrane luminoase.. cuvintele sunt bune ca titlu si merg excelent cu pauzele mai lungi de tacere..cuvintele se aud distonant in muzica si anima o atmosfera oricum inchisa .. cuvintele se folosesc pentru a nu le uita si se noteaza schematic prin semne .. cuvintele sunt odioase si pe multe le cari dupa tine cand ai vrea sa le pierzi.. toata lumea ar putea fi masurata numai in cuvinte cu niste harti mari care sa inconjoare orasul si sa inregistreze fiecare nume si fiecare cuvant spus vreodata pe strada, in somn.
Sa le scrii, sa le aduni intr-un moment personal e inselator si poate dezamagi .. sa folosesti cuvinte pe care le-ai auzit in jurul tau … pe care le folosesti si tu ..cum le aproprii ? Cum le gasesti ?

Mi se pare ciudat cum trebuie sa motivezi de ce scrii .. cum toate actiunile au un scop si scrisul trebuie sa urmareasca ceva..probabil ca o si face.. dar nu stiu .. sunt multe lucruri pe care nu le gandesc sau la care pur si simplu nu ma gandesc ..aleg sa nu o fac sau ma intereseaza prea putin .. gasesc raspunsuri de multe ori si mimez actiunea de a gandi pentru a face conversatie .. sunt prea putine lucruri la care ma gandesc in mod curent si toate se leaga de mine .

there is something about 0

Posted on March 24, 2008 by admin

critica – de arta – sau ce fac eu cand analizez o lucrare de arta.

Nu stiu exact la ce se refera critica sau ce ar trebui sa faci in cazul asta.. cand scriu despre o expozitie sau despre niste lucrari de arta imprim ceea ce vad eu in cuvinte care schiteaza o atitudine personala fata de imaginile cu care sunt confruntata. De cele mai multe ori este o confruntare pentru ca fiecare imagine, fie ea arta sau cadru vizual cotidian cere reflectie, atentie, importanta.. a vedea este principalul suport senzorial pe care ne construim fiintarea: vedem si “alegem” ce iubim, ce admiram, ce vrem, ce cunoastem, ce detestam, ce traim.
Datul vizual este suma tuturor trairilor – poezia traieste in imaginile formate, muzica este permanent vizuala in ceea ce exprima, dragostea inainte de a fi tactila este intens imagine, religia prin icoane si ikon este imagine- si astea sunt numai plictisitoarele “note” mari.. ce vad este ceea ce este si lipseste in acelasi timp : cand privesc lucrurile pe care le dispretuiesc proiectez prin contrast lucrurile pe care as vrea sa le vad, cele care lipsesc. Tirania ochiului, entitate zeificata (ochiul ca simbol in majoritatea culturilor traditionale ) este teroarea cea mai umana.
Interpretarea si fuga spre concretul unei explicatii este de multe ori facila in sensul abstractizarii unei lucrari in traducerea unui dat general. Utilitatea este uitata si de cele mai multe ori blamata – utilul ca ustensila – “mestesugarescul” , grotescul real. Cand vorbesc despre o lucrare incerc sa-i vad utilitatea fata de cel ce o priveste – fata de mine, punct fix- numai asa pot descrie si intelege arta, intr-un mod strict personal. De ce sa mai scriu atunci si cum sa sustin o activitate care graviteaza tot in jurul meu? Generalul si esenta lipsita de detaliu personal golesc, creand un repertoriu faptic si antiseptic al unui traseu mai mult evenimential necesar si el, in mod eveniment, dar ca anexa biografica,de rutina. Cred intr-un comentariu si intr-un text de arta care sa centreze implicarea si reusita unui dialog continuu intre obiect si privitor. Este necesar sa traiesti atmosfera lucrarii si a momentului unic de conversatie imaginara intre suprafata “imobila”(ma gandesc aici la imobilitate ca la un contur finit al lucrarii-fie ea pe orice suport) si receptivitatea creativa. Picturile trebuie privite in ansamblu, de la o distanta calculata si prin apropriere-avem aici doua “incercari” – prima interpretativa-iconografica si a doua de studiu a tehnicii, ambele importante pentru ca leaga doua secvente concomitente in lucrarea creatorului. Sculpturile cer mobilitate si “adresarea” directa, chiar atingerea, nu mai e vorba de voyerismul subtil al vizionarii unui film, trebuie sa te aproprii si sa te misti pentru a privi materialitatea lor. Grafica necesita atentie avand calitatea textului de ziar pe care trebuie sa-l tii foarte aproape de ochi. Statement-art sau toate formele alternative de arta “postcontemporana” cer indrazneala: “iesirea” din cadrul sobru de muzeu – incercarea de a scapa de deprinderile de buna cuvinta invatate de acolo si libertatea wi fi de a gasi arta oriunde si de a o percepe in mod natural, cotidian, firesc fara pompa pelerinajului din galeriile traditionale. Constructiile, instalatiile, happenigurile… trebuie traite concret cu dorinta de a le experimenta, cu implicarea trairilor tale firesti- sunt lucrari intr-un alt registru care ar trebui sa fie cantarite intr-un cadru de openmindness dar mereu prin comparatie.
Comparatia si juxtapunerea sunt esentiale – cand privesti o lucrare nu o privesti niciodata singular, ci intotdeauna in legatura c u altele : imaginile gasesc afinitati intre ele, diferentele istorice nu importa, legaturile imaginistice fac jocurile aici, sa gasesti networkul aici este cheia in a intelege cu adevarat o lucrare – a putea s ao incadrezi intr-o succesiune de “actiuni” si momente similare sau care pot gasi o afinitate prin istorie, istoria ideilor, deci – istoria artei. Arta, pentru a o intelege, inseamna traditie in primul rand si din cauza asta ea ramane in cele mai multe cazuri o activitate exclusivista, nu elitista. Exclusivista prin necesitatea cunoasterii artei in diferite contexte ale dezvoltarii ei, in diferitele ei forme si succesiuni pentru a percepe alegerea unei anumite teme sau disperarea vidului de creatie. Desigur arta ramane prezenta in comunitate si este “pentru toata lumea”, tinand de totalitarismul vizualului este imposibil sa nu inunde cotidianul in infinite forme. Ea este prezenta si consumata de oricine priveste – aici este ascunsa filosofia ei cu aer feminin – este perceputa dar nu asumata in intregul ei.
Atunci de ce totusi sunt personala in ce scriu despre arta? Absorbind partea teoretica si materia in sine de istoria artei nu e capatul ci doar inceputul – intermediarul – stabilirea unui inteles tine de aria sinelui si de aducerea viziunii interioare pentru ca arta nu pune o intrebare umanitatii ci numai mie.

weirdshit 0

Posted on March 24, 2008 by admin

Dorm mult, cateodata atat de mult incat ma trezesc obosita, ma gandesc cat de firesc a fost sa nu fac nimic si incep sa plang. Plang cateodata intr-o sfera mica pe care o pun intr-un seif, o inchid si o tin acolo, poate ca intr-o zi o sa valoreze ceva bani. Cand imi dau seama ca iarasi am pierdut o zi scot o teorema cam defecta, eu am facut uman si poate din cauza asta o tin intr-o soseta, calculez bine bine orele minutele si biscuitii care au trecut de cand am facut ultimul lucru semnificativ. Ca sa ma simt mai bine imi aduc aminte ca exista niste pisici asa de grase incat nu se pot misca, ma amuza pentru ca o inghesuiala de blana inerta poate fi foarte haios. De cele mai multe ori spun cuvantul iaurt si atunci simt gustul acru si nu ma gandesc la nimic, e o reactie perfect normala pentru cei care au frigidere acasa. Cand trebuie neaparat sa ajung undeva, ma ascund in cada si adorm acolo, senzatia rece ma convinge sa nu-mi doresc sa ies. Daca iau vreodata un sfat in serios este pentru a-mi umple timpul, cumva imi da iluzia ca oamenii astia sunt chiar creativi. Nu mai simt nimic in cuvinte si atunci le iau sa le scriu pe maini, sa pot atinge cu cuvintele mele lucruri noi.

androginul 0

Posted on March 24, 2008 by admin

absoarbe doua realitati distincte si le pastreaza vizibil intr-o reconciliere grea de acceptat. Ascunde adevarata realitate dinainte de lumea asta: o apropriere religioasa si corporala intre doua elemente care nu se identifica. Femininul si masculinul nu se definesc numai prin antinomia lor, isi construiesc structura in legatura cu necesitatea comuna: de a se uni, de a nu trai instrainati. Cuvantul pentru o apropriere fantastica, de neiertat, evidentiand asemanarile si sfarsind prin a releva un dat inexistent. Androginul este creatura care sfideaza tacit o incapatanare a noastra de a ne diferentia, o lupta mereu imblanzita de sexualitatea propusa ca fiind fireasca. Androginul este blocat in deplina lui implinire, in reunirea perfecta pe care o detine si o conserva, condamnat astfel la singuratate si la singularitate. Androginul devine metalimbaj pentru o viziune proiectata a esentelor si nu a contrariilor cum este hermafroditul. Luat in particular ca aproape-concept pentru fiinta intreaga pentru cel fara de pereche nu traieste antagonic ci relevat in interior ca indivizibil, ca fiinta primara.

fara timbre 1

Posted on March 18, 2008 by admin


Cartile postale in format reproducere de lucrari de arta.

Pe langa faptul ca plansele astea miniaturale sunt un souvenir, ele devin si o modalitate de comercializare a “produsului” muzeelor, galeriilor… prin promovarea lucrarilor hostuite.
Nu stiu daca sa ma simt vinovata cand imi cumpar aceste carti postale “artistice”, pentru ca le cumpar si le pastrez cu mare grija .. sunt mai mult decat o amintire sau reprezentarea unei picturi care mi-a placut .. pentru mine au si o legatura foarte ciudata cu locul pe care l-am vazut.. fiind sub egida muzeului actioneaza ca un fel de mini album inventariand lucrarile intr-un mod inedit. Nu cred ca sunt multe persoane care chiar sa foloseasca aceste postcarduri pentru a le trimite cuiva.. stiu multe persoane care le colectioneaza sau le tin chiar foarte atent in albume de fotografii.
Pot fi folosite si ca materiale in sine, atasate la un text sau chiar tinute pentru a vizualiza imediat o lucrare.. de altfel calitatea lor ca reprezentari este foarte buna.. alte imagini tiparite distorsioneaza exagerat lucrarile in sine cat despre fotografiile facute in salile de expozitie – they never work out.
Probabil intr-un dialog teoretic (asta imi aduce aminte de prezentarea mea si a sanzianei de la cerc ) ar putea fi considerate chiar kitsch. Ma intreb ,acum, care a fost scopul initial al vinderii lor in muzee ? Era calchierea unei nevoi turistice pe un suport usor de procurat sau mai mult decat asta?



↑ Top