Mădălina Iulia Timofte

Imagini in Cuvinte


Archive for June, 2009


visual evenings – comics @ clubul ţăranului 0

Posted on June 26, 2009 by admin


am fost aseară la clubul ţăranului pentru o doză de BD românesc pe bune. a fost seara lui Ciubi.
contactul propriu zis cu “salonul” mi-a creat o stare extrem de bună şi de groove creativ. După ambuscada de pe terasa ţăranului unde forfotea a lume şi a mult zgomot, intrând înauntru am traversat parcă o lume pentru a ajunge într-o cameră liniştită, prietenoasă şi calmă. Am răsfoit reviste, cărţile la o masă, m-am uitat la lucrările lui ciubi (o parte le-am mai văzut şi la centrul ceh anul trecut) şi “m-am chilluit” într-un mod extrem de plăcut. la masa din spate doi tipi lucrau de zor la nişte ilustraţii în caietele de schiţe, iar din faţă se auzea sunetul de marker reloaded (love that sound!) şi mişcarea pointerului pe panou, pisica pătrată era in action ;)
m-am întrebat cum oamenii de afară stau acolo ca să pălăvrăgească fără rost…

mi-am cumpărat un super BD – Strâmb (cu â din i) life – pe care îl voi exploata într-un alt post, pe larg şi cu bucăţi cuprinzătoare – pentru ca este mult prea amuzant. am râs aproape isteric când l-am citit/văzut aseară.

m-a relaxat foarte mult experienţa asta- m-a făcut să mă întreb de ce mă duc la vernisaje, când pot merge la sfârşitul expoziţiei pentru a savura cu adevărat obiectul în sine al evenimentului, nu festinul monden de get together.
Rămâne aşa atunci, ne vedem în ultima zi a expoziţiei la fiecare expoziţie. faceţi un reminder facebook din asta. brilliant.

Basarabia mea 2

Posted on June 24, 2009 by admin

Alexandru Plămădeală – Studiu


Ion Grigore Popovici – Nud
Icar


Ada Zevin – Găgăuză


Nina Arbore – Autoportret



Dumitru Sevastian – Odalisce
Iosif Rosebluth -Promenadă

Miliţa Petraşcu




Basarabia mea – vernisaj marţi 23 iunie – Artmark

îmi doream de mult să ajung la Artmark/Art Society. Mă gândeam că o să fie o “întâlnire” liniştită, fără agitaţie şi zgomot, mă imaginam descoperind o galerie mică şi cochetă mai necunoscută. Cred că asta explică şi modul în care am relaţionat cu spaţiul – am fost copleşită de tot decorul a la carte care s-a desfăşurat. o combinaţie de catering, arhitectură şi mulţi “oameni de vernisaj”.
am fost plăcut surprinsă, dar cumva nu m-am simţit chiar într-un spaţiu deschis, creativ, aroma de mentalitate de licitaţie se simţea, expensive suits and lots of photos being taken – exact ca pentru un glossy.

Lăsând decupajul de atmosferă la o parte, expoziţia a fost cu adevărat revelatoare pentru mine. Nu m-am gândit niciodată cu seriozitate la artiştii din Basarabia.. chiar şi când vorbeam de Nina Arbore sau de Miliţa Petraşcu o făceam fără a contextualiza originea lor.

Am rămas încântată de ce am văzut, m-a copleşit sala dedicată Miliţei Petraşcu, i-am simţit lupta pentru a şlefui puternic, dar niciodată masculin.

Acuarele lui Theodor Kiriacoff mi-au adus aminte de cărţile cu poveşti ruseşti pe care le preţuiesc mai mult acum decăt când eram mică.

Nudurile lui Ion Grigore Popovici sunt de o sensibilitate inexplicabilă, nu ştiu dacă să le văd ca momente intime de cotidian sau studii care dezbracă liniile clare pentru a deveni expresive.

Lucrarea care mi-a rămas în faţa ochilor ca fiind cea mai apropriată de ceea ce simt eu plastic este pânza de Dumitru Sevastian – Odalisce. Expresivitatea “lucrăturii” pigmentului se armonizează cu totul aerul oriental care simt că încă ne guvernează viaţa şi modul de a gândi. lejeritatea şi calmul leneş al odaliscelor este de un firesc actual.

art @ Kollector 0

Posted on June 23, 2009 by admin

Kollector Gallery
eveniment NAG
artist: Chrisitee
“Am inceput sa desenez de cand eram un mic copil cu tatal si sora mea. m-am urcat prima oara pe skateboard in 1990 si inca de la inceput am iubit arta in skateboarding si skateboardingul in arta.”

am avut o senzatie de liniste cand am vazut expozitia, era si ora tarzie probabil, cat si modul in care galeria kollector exista : anexata, retrasa si linistita.
grafismul care devine “graffitism” imprima aici o nevoie de a recupera formele omorate in albumele de istoria artei intr-o redescoperire urbana.
very much enjoyed it.













Expo -UNA galeria NAG – continuare 0

Posted on June 23, 2009 by admin

Vasilescu Catalina

Roxana Constatnta Dumitrache- “Masca”



Expo -UNA galeria NAG 0

Posted on June 23, 2009 by admin



Harea D. Larisa Tahana
“Structura-Detaliu-Anotimp”


Stela Vartic – “interior”

UNAgaleria
12 iunie – NAG
Expozitia premiantilor Universitatii Nationale de Arte din Bucuresti, promotia 2008-9

12 iunie – noapte alba artizart 0

Posted on June 12, 2009 by admin

In aceiasi data cu noaptea alba a galeriilor,vineri 12 iunie, ArtizArt propune un wine tasting pentru ca noua ne place vinul sec de calitate, un yardsale pentru ca nu ne grabim sa folosim cuvantul vintage pentru SH-uri, totul intr-un decor cu obiecte handmade originale.

Ne gasiti usor pe strada Johann Gutenberg nr. 16, intorcandu-va din B 52 sau daca iesiti de la Teatru Bulandra sala Izvor, chiar via-a-vis de Tinerimea Romana.

Asa ca dupa ce va luati portia de arta contemporana din galerii, veniti pentru un pahar de vin si un mini targ.

Intrarea este libera, iar vinul este din partea casei.

French attitude needed.

ArtizArt

www.artizart.ro

Magazinul este deschis de luni pana vineri de la ora 11:00 la ora 20:00

if he says so 0

Posted on June 12, 2009 by admin

old cars fabric 2

Posted on June 11, 2009 by admin








Imprimerie textilă manuală Marius Marc Alexandru

masina de scris 0

Posted on June 10, 2009 by admin


writing is supposed to be hard.

am avut o gramada de retineri.. o blocare cronica in fata oboselii de a fi obligata sa tot termin licenta.
or maybe is just distrust. nu am mai scris de atat de mult timp incat nu mai stiu cum reuseam sa o fac inainte.. ma sperie acum cand vad ca am posturi care nu se mai termina oricat ai da scroll.

cred ca am terminat prin a ramane behind enemy lines.. m-am apucat fara incredere, in graba si din materialele pe care le aveam la indemana sa “construiesc” tot felul de lucruri, mici, utile, simpatice sau chiar ciudate… imi place ce fac, imi place pana la epuizare. dar nu vreau sa uit sau sa nu-mi gasesc timp pentru a scrie .. e un exercitiu necesar pentru mine, ma face sa nu uit ca imaginile imi vorbesc si ca imi place sa palavragesc in cuvinte.. e o parte din ceea ce sunt.

am vazut un film in care un scriitor se retrage undeva printr-un satuc din italia, izolandu-se astfel si incercand sa traiasca “viata la tara”. nu mai poate scrie sau ii este prea frica sa se reapuce. asta nu este important. cea mai relevanta secventa a intreg filmului este momentul cand ‘old’ writer ii spune unui scriitor mai tanar, neincrezator in propriul talent, sa-si arunce laptopul si ii tranteste pe birou o masina de scris. tipu e derutat si protesteaza in fata regresiunii tehnologice; batranul insa este genial spunand ca scrisul este un lucru ce necesita timp si rabdare, in care fiecare cuvant trebuie ales si simtit, folosind acest brontozaur tehnologic, extrem de neutil si impractic, persoana care scrie este obligata de a se opri in fata fiecarei constructii, gandind si mai mult ceea ce ar vrea sa scrie cu adevarat. scrisul nu trebuie sa fie ceva usor, it’s ment to be hard

nu stiu daca o sa-mi arunc laptopul pe geam ca sa-l inlocuiesc cu o masinarie care ‘printeaza’ in timp real cand scrii, fara print view si backspace…. recunosc ca mi-as dori o masina mica rosie de scris ca a lui emmanuelle beart in les temoines pe care sa o tin intr-o caseta portabila din tabla emailata lucios cu maner si care sa faca zgomotul ala placut de tac,tac, tac, tac , si scartaitul metalic de sfarsit de rand…stiu ca imi placea extrem de mult sa ma joc cu masinile de scris cand eram mica.. si eram absolut fascinata de felul in care roteai si suceai foaia pe rola masini si cum se auzeau zimti care se “flasnetau” cand scoteai foaia. ma intrebam cu stie fiecare litera de unde sa iasa..si cum isi da seama ca este vorba de ea… mi-e dor de placerile astea cochete, inexplicabile..cum este mirosul de tei intr-o noapte de vara, gustul unui biftec tartar bun, menta proaspata in sucuri, senzatia sarata cand se usuca apa de mare pe piele, zgomotul greierilor noaptea pe care cu greu incerc sa-l inlocuiesc cu ritmul util al stropitoarelor de gradina, sentimentul placut de a termina o carte stufoasa, cana cu supa calda cand te intorci inainte de zori de la o petrecere, inghetata nirvana de praline cand nu te duci la nici o petrecere vineri seara, lumanarile dintr-o cafenea de bulevard, bucuria de a desface cumparaturile si a vedea multe pachetele si pungute frumos ambalate, o carte postala de la o colega de scoala, un fular pufos si lung la un examen scurt si plictisitor, zambetul unui necunoscut care itideschide usa si te lasa sa intri prima, revistele vechi de moda gasite in anticariate, chilipirurile, chibriturile cu bete lungi, ciorapii in dungi, desenele disney, compotul de mere cu coaja de lamaie baut rece si direct din oala, dormitul pe canapea in bratele cuiva care te vegheaza si are grija sa te inveleasca, revistele cu multe cadouri, mersul cu masina in viteza noaptea, amintirea primului sarut care a contat, prima carte citita ever -(fram ursul polar), timpul in care nu ma gandeam ca ma ingras, mirosul de santal in biblioteca de acasa, salvarii fini cu care stau non stop, discutiile neasteptate care te schimba, zilele cand aveam un par frumos, playing dress up… i miss every little thing and christmas wrapping and christmas.

eu stiu ce vreau de craciun.

12 iunie – noaptea galeriilor 1

Posted on June 06, 2009 by admin




↑ Top