Mădălina Iulia Timofte

Imagini in Cuvinte


Archive for March, 2010


lost in colour 0

Posted on March 31, 2010 by admin

Pleasantville 1998

chiar dacă ar părea ciudat să trăim într-o lume liniştită şi politicoasă care nu înţelege ce este sexul, ploaia şi incendiile, câteodată simt că trăiesc într-un loc izolat de lume în care normal things don’t happen very often. chiar dacă nu mi-ar displăcea să văd oameni picture perfect care îţi zâmbesc, ideea de a te pierde într-un orăşel- univers în care toate acţiunile sunt repetitive şi neschimbate mă sperie foarte mult. atmosfera pasty din pleasantville în care intră mai apoi şi culoarea ca măsura a sentimentelor sincere şi reale, este alimentată de o luminozitate care face toate fotografiile vechi alb negru close to perfection – ştiu că mă întrebam mereu cât de superbe puteau fi, de fapt, persoanele din fotografii cu coafurile buclate şi strălucitoare – eye candy 50’s style.

nimic nu este perfect de fapt şi nici nu trebuie să fie, lucrurile se întâmplă pentru că se întâmplă fără o mistică superioară sau planuri astrale, we do get what we want to get dacă ne dorim destul – cred că uit asta de multe ori şi tot aştept “momentul” în care voi arăta şi trăi ‘perfect’ – dar recuperez cu o doză puternică de ‘azi’ şi ‘acum’ pentru că waiting along never helped anyone.

graceful nona 0

Posted on March 30, 2010 by admin


nona inescu

am descoperit lucrarile nonei recent, chiar foarte recent.  din ce am reusit sa research, ea este un artist foarte tanar care a inceput sa experimenteze cu “montajul” digital prin 2008.

sunt  uimita de stilul ei si de eleganta vizuala a acestor lucrari. colaj in sine, mediul de intrepatrundere al fotografiilor vechi cu grafica de poster si text este “clasica”, dar este atat de intensa feminitatea care reiese din pozitionarea pe care o aplica si prin pastelurile alese, incat sunt convinsa ca pentru o lunga perioada de timp voi fi “fixata” pe lucrarile nonei.

nu am mai gasit de foarte mult timp ceva care sa-mi placa atat de mult si care sa transmita un umor atat de suav, stilat si extrem de chic. chiar daca mesajul acestei priviri interioare apropriate dicteului automat de asociere a cuvintelor sau imaginilor  este poate printre cele mai importante de urmarit, eu ma opresc asupra fragilitatii culorii si a realizarii fotografice.

loving it.

incotro 2009 0

Posted on March 30, 2010 by admin

recoltarea pe anu trecut s-a incheiat, the visual survey este de gasit pe :

http://www.incotro.org/

o scrisoare pierduta pentru ca asa vrea. 0

Posted on March 26, 2010 by admin

don’t look back in anger

i’ve heard you say

cateodata pierdem lucrurile cele mai importante pentru noi, pierdem incredea pe care o obtinusem atat de greu, casa pe care o construisem, cartile preferate, pe el si singurul el, anii fatali din viata noastra. cateodata pierdem, insa, prieteni si nu pentru ca mor sau mai rau pleaca pe undeva.

ceva pierdut nu poate fi regasit si daca se intampla vreodata este la fel ca bagajul returnat de un aeroport: rupt, stricat, strain.

singurul lucru pe care l-am pierdut cu adevarat a fost timpul, stiu acum ca puteam sa economisesc din eforturile prezente daca planificam mai bine, munceam mai mult, scriam mai mult, dar intr-un fel niciodata nu am regretat absolut nimic, nu sta in firea mea si nici nu as stii cum sa fac asta.  imi place viata mea si cine sunt, o spun cu mandrie si pe ascuns pentru ca ceilalti ar putea interpreta gresit, sa-ti iubesti calea aleasa si intreaga ta fiinta nu sta neaparat in profilul unui egocentrist, din nou, nu cred ca as avea instrumentele necesre pentru a opera o asemenea interventie. dar e atat de simplu cu dezamagirile, frica si bucuria mea sunt multumita pentru ca traiesc ceva inacesibil majoritatii oamenilor, eu.

mi-ar placea sa stiu ce au simtit alti oameni cand au crezut ca m-au pierdut pe mine si mi-au scris pentru ca stiau ca numai cuvintele asezate pe foi ma pot face interesata, ca numai asa ar putea comunica cu mine, o persoana de altfel, extrem de dificila. si pentru acele persoane scriu acum, pentru celor care au pierdut mai mult decat au avut si care credeau ca ma pot pierde si pe mine.

am citit ce mi-ai scris, cu dificultati pentru ca scrisul tau oricat de corect ordonat mi-a dat intotdeauna batai de cap, pedant dar tipografic, matur si copilaresc in acelasi timp. am ezitat, sa stii, l-am tinut toata ziua pe masa de lucru, desi il desfacusem nu am putut sa il citesc decat acum. nu mi-era frica, dar stiam ce voiai sa-mi scrii si am protestat tacit sau necitit. stiu ce vrei sa spui inainte de a o face, stiu mai multe lucruri despre tine din tacerile tale, desi nu sunt multe, din pacate :) , si stiu ca nu vrei sa ne pierzi asa din motive minimale.

nu exista roluri clar stabilite iar varsta nu este niciodata un argument al capacitatii de a ajuta pe cineva, cred in continuare ca fiind alaturi de cineva este mult mai important decat orice oportunitati ai putea investi in cineva. nu ti-am intins o mana pentru a o ascunde dupa aia si nu ti-am dat drumul niciodata. as vrea sa intelegi ca nu vreau sa renunti la nimic si ca intrebarea ta este total nejustificata si chiar intentia foarte cruda, nu asta imi doresc pentru tine si nu as accepta niciodata un asemenea gest absurd. vreau sa te vad reusind sa iti construiesti o viata in care sa te simti in largul tau, o lume a ta pe care nimeni sa nu o poata pierde pentru ca nimeni nu va putea sa piarda ceva ce e al tau.

poate ai dreptate si poate ca distanta aceea ne-a croit relatia intr-un mod diferit sau chiar mai ciudat, dar trecuie sa-ti dai seama ca eu am crescut mai mult singura intr-un fel si m-am obisnuit sa imi rezolv toate problemele asa cum imi trece mie prin cap, asta a fost, cred cel mai important lucru pentru mine : sa pot actiona exact cum simt si sa spun ceea ce cred, e lucrul la care tin cel mai mult si as innebuni daca l-as pierde. nu te vreau in afara vietii mele, ci cat mai aproape de mine si de asta am simtit sa fiu disponibila pentru orice ai avea nevoie, te ajut cu placere si necnditionat si asta voi face mereu pana cand ne vom pierde in doua sicrie roz la un funeral dublu cu muzica de cindy lauper sau pana cand eu voi ajunge dependenta de cocaina si voi trai in copacul din tatuajul meu.

de multe ori iti pierzi realitatea si incepi sa traiesti intr-o intersectie aglomerata cu fantezii dubioase. te pierd atunci, poate e traficul, poate esti doar tu care mai ai nevoie sa cresti si sa iti dai seama ca unele lucruri le pierdem numai daca vrem sa le pierdem.

nu m-a suparat refuzul tau fata de ea. nu m-a deranjat nici invitatia celeilalte ea. m-a enervat ingamfarea ta pe care am simtit-o, e o arma pe care o folosesti de multe ori si nu e chiar cea mai buna armura mai ales cand esti atacat de cohorte de barbari si asta se intampla zilnic pe frontul de est pentru ca pe cel de vest deja stim ca este liniste.

m-ai ranit pentru ca si eu sunt ca ea, dar muncesc sa stii, incerc sa fac lucrurile cat de bine pot si cat mai multe pentru ca simt ca nu am mult timp la dispozitie si nu as vrea sa pierd sansa celorlalti sa poata fi mandri de mine. pentru ca imi doresc asta si am nevoie sa nu pierd din increderea celorlalti, persoanele la care imi indrept intotdeauna privirea pentru ca in ochii lor vreau sa fiu the best that i can be. in momentele alea stiu ca nu am pierdut de fapt nimic si ma simt libera.

sunt putine lucruri si momente care sunt importante pentru mine, iar tu esti ceva ce nu vreau sa pierd din modesta mea lista.

mi-a parut rau sa stiu ca nu te duci pentru ca imi doresc cele mai bune lucruri pentru tine pentru ca suntem la fel intr-un mod ciudat si orice reusita pe care o ai o resimt si eu, in secret.

m-ai dezamagi profundaca ai renunta la ceea ce ai acum si cred ca ar reprezenta primul meu regret ever si nu ar “da” deloc bine la biografia mea de personalitate controversata, stii cat de mult urasc sa ma asimilez cu ceilalti oameni iar un regret m-ar face comuna

citesc acum adrian marino – memoriile lui – scrie despre “viata unui om singur”, scrie simplu, sfios si crud, nerafinat si nu recunosti teoreticianul sau cercetatorul adrian marino, poate fi oricare din noi care vorbeste despre propria viata, mare parte din ea pierduta unei lumi ingrate. il iubeam si inainte, dar acum si mai mult, am regasit in cuvintele lui modul nostru de a discuta si de a vedea lumea, retras si protejat de restul oamenilor care nu ne-ar intelege, o viata a unui om singur… pentru ca asa functionam. nu e o tragedie sa fii singur, nu e nici cea mai sigura forma de aparare, dar as vrea sa vezi ca e singura optiune si nu trebuie sa te gandesti prea mult la asta, nu pierde timpul cu aceasta formalitate.

sunt multe cuvinte de “pierdut” aici pentru ca atunci cand scrii pentru cineva si nu pentru tine, cuvintele nu iti mai apartin, cum nici aici liniile astea de text nu mai sunt ale mele, ci ale tale.

sper sa nu iti pierzi increderea si sper sa nu iti mai pierzi capul pentru orice prostie.

nu stiu cat de repede o sa vreau sa vorbim din nou pentru ca as vrea sa te gandesti mai bine la ce ti-am spus si sa vezi ca in momentele cand nu iti cer ajutorul sau daca nu ti-l cer deloc nu inseamna ca nu am nevoie de el si ca ce fac este important pentru mine si as vrea sa insemne ceva si pentru tine,

nu pierzi nimic daca incerci,

madalina

blueprints for ur earthy memory 0

Posted on March 24, 2010 by admin

Ana Mandieta

intoarcerea permanenta la explorarea corpului feminin nu degenereaza intotdeauna intr-un manifest feminist agresiv. corporalitatea asumata a identitatii feminine este un gest real, suntem in primul rand o expresie a imaginii pe care o exprimam si care ne “limiteaza” in parametrii fizici in primul rand.

ana mandieta a trasat formele tuturor  femeilor prin activitatea sa artistica de cautari in intimitatea acestui univers anatomic, astfel  a comunicat dialogul pamant-om – femeie. “amprentele” create prin lipirea corpului de pamant sau semnul “stampila” al corpului pe o bucata de hartie dau sens acestei identitati.

the cremaster cycle 0

Posted on March 24, 2010 by admin

Matthew Barney

The Cremaster Cycle

ciclu de 5 lung metraje din 1994 si pana in 2oo2, the cremaster cycle este un impact al imaginii fotografice in filme,”inregistrare” care vine sa arhiveze si sa potenteze seria sculpturilor.

mind blowing showcase.

http://www.cremaster.net/

riscuri mecanice @ atelier 35 0

Posted on March 22, 2010 by admin

riscuri mecanice

atelier 35

17 martie – 30 martie

prima expozitie de la atelier 35 dupa fair 4 art :) cu biblioteca in miscare si complet refacuta si gata de strans reviste si albume pe rafturi, am gustat vernisajul expozitiei riscuri mecanice din plin. am fost atat de bucuroasa cand ma uitam prin jur si stiam cata munca a fost pentru biblioteca si expozitia in curs si m-am gandit: si eu am ajutat putin, am uitat de depresii, stari de neliniste sau mai stiu eu ce probleme adolescentine care ma palmuiesc din cand in cand. au venit prieteni, familiar faces, oameni care s-au bucurat si ei de reusitele galeriei atelier 35.

afisele de protectia muncii din perioada comunista care sunt on show as i am typing sunt autentice probe de design si conceptie cat si imagini ale unei modalitati de a concepe lumea cu totul diferite, absurde, amuzante, acum, si intr-un mod foarte ciudat : inspirational.

ma tot gandeam la ideea de research si cum poti combina atatea domenii si activitati pentru a scrie o lucrare pertinenta, iar expozitia in curs este, cred eu, un fond interesant pentru orice persoana interesata de aceasta perioada.

- preferata mea.

in popular culture: we never buy art 0

Posted on March 09, 2010 by admin

HERB & DOROTHY

un film de Megumi Sasaki

ce trebuie să faci pentru a fi un colecţionar de artă ‘de succes’ cu peste 4000 de lucrări adunate ?

herb şi dorothy au reuşit să strângă una din cele mai impresionante colecţii de artă din salariul de poştaş al lui herb. astfel, în 30 de ani au construit o colecţie privată pe care au stocat-o în apartamentul lor. alegând acest mod de viaţă dictat de pasiunea lor pentru artă au achiziţionat lucrări de artă după criterii curatoriale ‘foarte stricte’: picturile trebuiau să aibă o mărime destul de mică pentru a încăpea în casa lor iar preţul trebuia să fie suficient de mic pentru a se încadra în bugetul lor lunar.

cei doi au dizolvat limitele  imaginare impuse de ceea ce credem noi că ar trebui să fie un colecţionar de artă: milionar, cu o educaţie artistică definită şi cu o casă sau galerie imensă.

când au început să cumpere lucrări de artă,  în anii 60, ceea ce realizau minimaliştii sau modul de lucru al conceptualiştilor nu era încă pus pe un piedestal al ‘clasicicmului contemporan’, cei doi au putut astfel să aibă acces la o lume nouă a artei pe care au cunoscut-o, iubit-o şi pe care au cumpărat-o, devenind veritabili mecena pentru acei artişti tineri de atunci.

cum explică şi regizorul, povestea aceasta şocantă pentru perceptele destul de elitiste ale artei contemporane şi ale abordărilor curatoriale uneori bizare de acum, a fost posibilă prin exemplara relaţie a celor doi: au găsit înţelegere şi sprijin reciproc în pasiunea lor comună, dar în acelaşi timp au fost un cuplu devotat care a avut o căsnicie la care şi eu visez: sudată de dragoste şi respect,  cu o doză de camaraderie de care noi cred că uităm de cele mai multe ori.

în 1992, herb şi dorothy au decis să cedeze o parte din colecţia lor către the national gallery, o colecţie în valoare de milioane de dolari şi care include nume-icon ca: Sol LeWitt, Christo, Jeanne-Claude, Richard Tuttle, Chuck Close, Robert Mangold, Sylvia Plimack Mangold, Lynda Benglis, Pat Steir, Robert Barry, Lucio Pozzi şi  Lawrence Weiner.

Sunt incluşi în lista celor mai importanţi colecţionari de artă, alaturi de rockefeller, getty şi mellon.

how about that? te face să te gândeşti că poate dacă am avea mai multă disciplină şi am renunţa la impulsurile consumeriste de a cumpăra lucruri total nefolositoare, am putea să ne educăm pentru a colecţiona lucruri pentru care chiar avem o pasiune, nu neapărat artă şi nu neapărat la un nivel elevat. luxul nu mai reprezintă o categorie pentru the select few şi dacă visezi la perechea aia de pantofi chanel, de ce să nu o ai?

revenind la lumea artei – şi în bucureşti sunt o mulţime de artişti tineri care lucrează lucruri minunate şi majoritatea le vând la preţuri mai mult decât rezonabile. recunosc că am spiritul unui mic colecţionar şi încerc să cumpăr lucrări de artă, nici nu pot să explic cât de fericită am fost acum câteva luni când am achiziţionat un tablou de la kombinat, m-am simţit matură în sensul unei vieţi normale în care banii sunt câştigaţi pentru a te bucura şi nu pentru a se transforma într-o obsesie de epatare.

chiar şi la o scară mult mai mică a lucrurilor crafty, deşi şi eu lucrez handmade, cumpăr cu mare plăcere obiecte realizate de ‘colegele’ mele pentru că îmi place să ştiu că în cutiile mele de biju-uri se află lucruri cu adevărat deosebite şi că am opţiunea de a boicota silenţios magazinele de accesorii în serie în care se înghesuie toate doamnele coolte.

nu vulgarizez pasiunea acestui cuplu colecţionar când aproprii subiectul de lumea noastră cotidiană unde mai tot timpul alegerile pe care le luăm direct sunt în marea lor parte economice, alegi să cumperi ceva sau nu, think about it, de câte ori poţi alege cu adevărat ceva fără a avea chiar şi cea mai mică legătură cu banii pe care îi ai sau nu.

oricât de interesată sunt de modul în care dorothy şi herb şi-au clădit această colecţie fabuloasă de artă, cred că ce este cel mai important de reţinut aici este asumarea propriei libertăţi de a alege şi de a imagina propria viaţă cu toate lucrurile la care visezi.

BnW dialogue 3

Posted on March 08, 2010 by admin

Oh, my Dear Friend, my heart was trembling as I walked into the post office, and there you were, lying in Box 237. I took you out of your envelope and read you, read you right there


pentru că am avut un special 40’s night, am putut să mă bucur de cary grant în notorious şi de james stewart (genial în rear window) în the shop around the corner şi pentru că nu cred în plăceri disociate, there is always the philadelphia story.

întotdeauna când văd filme vechi sunt mereu absorbită de replicile şi de calitatea script-ului, un singur lucru este cert: they don’t make it like that anymore. în afară de atmosfera extrem de cochetă şi de costumele bărbăteşti elegante, există un ritm al cuvintelor care nu se mai utilizează în filme acum. îmi aduc aminte că atunci când am văzut prima oară the big sleep am fost năucită de modul în care era construit dialogul şi de continua schimbare a centrului de greutate din replici.

Well I really wouldn’t care to scratch your surface, Mr. Kralik, because I know exactly what I’d find. Instead of a heart, a hand-bag. Instead of a soul, a suitcase. And instead of an intellect, a cigarette lighter… which doesn’t work.

conversaţiile sau discuţiile între personajele feminine şi masculine sunt întotdeauna încărcate de ceva special, de cuvinte cu subînţeles şi răspunsuri rapide şi cu umor. sunt total îndrăgostită de genul acesta de comunicare pe care îl poţi găsi doar în filme sau în cazurile cele mai fericite într-o conversaţie cu propria persoană.

I think people who like to smoke candy
and listen to cigarettes will love it.

tot plotul romantic al  poveştii din the shop around the corner este prezent şi în our favourite, right?, you’ve got mail. te îndrăgosteşti de modul în care poţi vorbi cu cineva care nu are înfăţişare sau nume real şi atunci nu poţi fi dezamăgit, şi de aceea poţi numai dezamăgi dacă îl cunoşti şi îţi dai seama că nu te-ai prezentat chiar într-un mod realist şi că poate ai exagerat şi la întâlnirea din cafenea cu anna karenina şi garoafa roşie nu o să fi according to the letter. kralik face asta şi termina prin a distruge imaginea gentlemanului perfect din scrisori pentru a vedea dacă miss novak ar putea sa-l iubească şi în viaţa de zi cu zi când e pur şi simplu el, morocănos, nesigur şi sarcastic. chiar dacă filmul este un clasic al filmelor romantice, mi se pare că ceea ce simte el este mult mai ‘feminin’ ca sentiment: iubeşte cu adevărat persoana care îi scrie şi chiar dacă nu a fost charmed de prezenţa klarei, când află cine este his secret pen-pal suprapune dragostea lui ‘abstractă’ peste ceva real. invers, ea este atrasă de kralik şi îl tratează cu răceală şi chiar răutăcios pentru a-l atrage, dar în acelaşi timp este îndrăgostită de imaginea unui bărbat cult care îi scrie despre literatură şi ’subiecte culturale’.

Now if I were a girl and had to choose between a young good-for-nothing with plenty of hair and a good, solid, mature citizen, I’d pick Mathias Popkin every time.

până la urmă ce mă impresionează cu adevărat este faptul că el îşi pierde rigiditatea (şi este absolut superb :) ) pregătind întâlnirea lor atât de aşteptată şi trecând testul picioarelor strâmbe…maybe that’s love.


Psychologically, I’m very confused… But personally, I don’t feel bad at all.

feminine, cooler than feminist 0

Posted on March 06, 2010 by admin

Molly Crabapple

self taught artist, burlesque performer şi iniţiatoarea Dr. Scketchy’s anti-art school.

mă fascinează ilustratorii care învaţă singuri cum să deseneze prin a copia cărţi de poveşti sau comicsuri. există un fel  de energie brută în liniile pe care le fac, în culorile pe care le aleg. lucrările lui molly crabapple sunt întâi desenate de mână şi mai apoi colorate digital – tehnică care mi se pare că aduce un echilibru vizual în balanţa mediu vechi – mediu nou. toată aria burlescului şi explorarea sexualităţii feminine într-un context al masculinităţii -clişeu aduce un aer nou şi mult mai interesant decât fronda feministă. ma identific cu abordarea asta, sarcastică la adresa personajului feminin care este în acelaşi timp puternic, dar nu perfect. este extrem de real şi chiar foarte “sănătos” : putem fi puternice, carrier freaks, independente şi extraordinare în final, dar cea mai mare putere şi încredere cred ca o emană capacitatea de a râde de noi pentru că, nu-i aşa, capriciile şi viciile noastre pot fi extrem de amuzante.

îmi place foarte mult ‘colajul vizual’ care incorporează formele ilustraţiei de afiş vechi cu teme actuale şi grafică edgy. este genul de direcţie spre care mă îndrept şi eu, ilustraţia şi desenul reclamelor vintage, look-ul pin up girl.

în interviul ei, molly crabapple vorbşte despre influenţele ei, artişti preferaţi, căutări -în general…punând informaţiile despre ea cap la cap  mi-am dat seama cât de interesantă poate fi lumea şi momentele formării unui artist. reperele lui artistice suprapuse peste opera lui finală formează astfel o poveste incredibilă şi, anume, că acest parcurs nu are limite de fapt.

molly crabapple îi enumeră pe :  Toulouse Lautrec, Beardsley şi Travis Louie în referinţele ei către un model. deşi ‘distanţi’ din toate punctele de vedere, imaginile acestor artişti au creat stilul ei unic- modul de asimilare al influenţelor mi se pare remarcabil în orice proces creativ.

pun accentul pe această idee şi îmi aduc aminte că Moma are o expoziţie despre filemele care l-au ‘format’ (sau formatat? :) ) pe Tim Burton.



↑ Top