Mădălina Iulia Timofte

Imagini in Cuvinte


Archive for January, 2011


Noah Baumbach 0

Posted on January 31, 2011 by admin

the squid and the whale, 2005

Bernard Berkman: Joan, let me ask you something. All that work I did at the end of our marriage, making dinners, cleaning up, being more attentive. It never was going to make a difference, was it? You were leaving no matter what…
Joan Berkman: You never made a dinner.
Bernard Berkman: I made burgers that time you had pneumonia.

Bernard Berkman: Ivan is fine but he’s not a serious guy, he’s a philistine.
Frank Berkman: What’s a philistine?
Bernard Berkman: It’s a guy who doesn’t care about books and interesting films and things.
Bernard Berkman: Your mother’s brother Ned is also a philistine.
Frank Berkman: Then I’m a philistine.
Bernard Berkman: No, you’re interested in books and things.

margot at the wedding, 2007

Margot: You didn’t notice anything different about Pauline?
Claude: No.
Margot: She’s pregnant. She told me. She’s keeping it a secret from Malcolm and even Ingrid, which I think is unforgivable. Now she’s gonna have to marry him. What’s she planning on doing, getting married and not drinking champagne? Then she’s just gonna be lying. I guess she’s afraid she’ll miscarry. She probably will. I think on some level, she’s ambivalent about the marriage. That’s why she’s not telling him.
Claude: Are you stoned, Mom?
Margot: Maybe a little.
Claude: I don’t like it.

Malcolm: I have this theory. I think, historically, women have been held back in so many ways that when they get power like they do behind the wheel, they can’t help but abuse it. It’s akin to Hannah Arendt’s Eichmann theory about prison guards and prisoners switching roles.

greenberg, 2010

Roger Greenberg: The thing about you kids is that you’re all kind of insensitive. I’m glad I grew up when I did cos your parents were too perfect at parenting- all that baby Mozart and Dan Zanes songs; you’re just so sincere and interested in things! There’s a confidence in you guys that’s horrifying. You’re all ADD and carpal tunnel. You wouldn’t know Agoraphobia if it bit you in the ass, and it makes you mean. You say things to someone like me who’s older and smarter with this light air… I’m freaked out by you kids. I hope I die before I end up meeting one of you in a job interview.

Roger Greenberg: Dear Starbucks, in your attempt to manufacture culture out of fast food coffee you’ve been surprisingly successful for the most part. The part that isn’t covered by ‘the most part’ sucks.

când combini un regizor bun cu un scenarist genial, rezultatul este noah baumbach.  filmele lui nu sunt memorabile, prea cunoscute sau estetice şi nici nu ar avea cum să fie astfel când subiectul este atât de legat de lucruri obişnuite.  limitate la calitatea lor filmică, ‘lucrările’ lui baumbach pierd din concreteţe, ele sunt texte în primul rând, poate aparţinând mai mult genului literar decât cinematografic. ce e în câştigul filmului este de a deturna personalităţi stabile ale cinematografului: ben stiller ieşit din rolurile lui obişnuite de comediant uşor, nicole kidman ca insuportabilă prezenţă.

scenarii originale (scrise de baumbach), the squid and the whale, margot at the wedding şi greenberg sunt reprezentări cinematografice ale momentelor de criză contemporană: divorţul şi ce se întâmplă după, dragostea ca ‘normalitate’ diferită, depresia ‘ în acte’ ca formă de refugiu a frustrării de a avea 40 de ani.este o lume reală a lucrurilor reale, nu avem cum să fim imaginea a ceea ce visam să fim la 16 ani, dar problemele acestei ‘diferenţe’ vor exista mereu în noi.

am inserat printre afişele de film replici din film care au rămas agăţate în mine, mi se par puternice, amuzante şi un ‘loc’ în care mă regăsesc total. şi cum să nu fie astfel când structura dialogului şi referinţele literare aduc un rafinament  atipic care se aproprie mai mult sensibilităţii actuale, cred, cum poţi trece de la masturbare la custodia pisicii prin kafka?

Joseph Beuys 1

Posted on January 26, 2011 by admin

beuys family personal archive of 422 posters

” Art is a genuinely human medium for revolutionary change in the sense of completing the transformation from a sick world to a healthy one.”

“Provocateur – that’s exactly (the artist as provocateur, fh) To provoke means to evoke something. By making a sculpture with fat or a piece of clay I evoke something. I ignite a thought within me – a totally original, totally new thought that has never yet existed in history, even if I deal with a historical fact or with Leonardo or Rembrandt. I myself determine history – it is not history that determines me.. ..every man is a potential provocateur.”

“For twenty years I have been working on an anthropological, human concept of art in which every human being is involved in the process of creation. With which one actually – and with true enthusiasm – arrives at the conclusion: Every human being is an artist! And that begins in the mind. For living thought is already a sculptural, i.e. sculpturally formative procedure, and from this epistemological truth, the human being derives himself as an artist – as a shaper – of the social organism.”

Joseph Beuys

fettstuhl, fat chair 1964-1985

Joseph Beuys, Filzanzug, 1970

Capri Battery, 1985

Plight 1985

între forma de medicaţie socială prin artă şi calităţile şamanice ale actului de a crea, sculpturile (ca acţiuni) lui Beuys dau un alt sens discursului duchampian de exhibare modernistă. Deşi în aceiaşi tradiţie a ready-made-ului, Beuys moşteneşte spiritualitatea romantică a implicării revoluţionare prin artă, întreprindere colectivă care vine să sprijine cele 3 valori importante ale creatorului: libertate, democraţie, socialism.

pornind de la aspectele ritualice ale folosirii anumitor materiale fetiş : grăsimea si fetrul, Beuys provoacă la o reabilitare umană: materialul ne poate acoperi, apărându-ne şi estompând sunetele ascuţite, ne ţine cald şi este moale, grăsimea închide rănile şi înseamnă supravieţuire.

‘Sculptura socială’ devine o formă de a dubla propriul corp ‘mutilat’ (Beuys a participat în WWII) cu corpul deformat al societăţii. anatomia proiectată este astfel o realitate organică care explică pierderea ‘integrităţii’, corpul trebuie reîntregit, amânat din descompunere prin ‘instrumentul’ artă.

Ben Vautier 1

Posted on January 26, 2011 by admin

Le magasin de Ben

“A partir de 59/60, mon magasin devient un lieu de rencontre pour tous les jeunes qui font du nouveau.”
Ben

Michael Craig-Martin 0

Posted on January 18, 2011 by admin

într-un interviu din 1974, William Furlong reuşeşte prin întrebările cele mai simple să nu ajungă aparent la nici o concluzie explicativă a lucrării atât de cunoscute a lui Michael Craig-Martin: An Oak Tree (1973).

Furlong: Could you describe this work?

Craig-Martin: Yes, of curse. what I’ve done is to change a glass of water into a fullgrown oak tree without altering the accidents of the glass of water.

Furlong: The accidents?

Craig-Martin: Yes, the colour, the whole weight, size.

Furlong: Do you mean that the glass of water is a symbol of an oak tree?

Craig-Martin: No, it’s not a symbol. I’ve changed the physical substance of the glass of water into that of an oak tree

Furlong: It looks like a glass of water.

Craig-Martin: Of course it does. I didn’t change its appearance, but it’s not a glass of water – it’s an oak tree.

interviul devine aproape un dialog dintr-o piesă de teatru. prin ultima ‘replică’ a lui Craig-Martin cred că poţi explica jumătate din producţia de lucrări de artă conceptuală; simplitatea argumentului este puternică şi se joacă cu întreaga mitizare a ‘operei de artă’ pe care o proiectăm involuntar sau cel mai probabil reflexiv.

este şi mai interesant ţinând cont că în momentul în care lucrarea a intrat prin vama din Australia pentru o expoziţie, titlul lucrării împreună cu toată semnificaţia minimală a făcut ca staff-ul să refuze intrarea pentru că prin legislaţie nu poţi trece prin vamă plante sau orice fel de ‘obiect’ organic. Michael Craig-Martin a deschis pachetul şi a spus: dar nu este un copac, este doar un pahar care se umple cu apă, atât. nu este minunat cum câteodată numai structura legală poate înţelege subtilităţile artistice?

trecând de ‘the dark side of the moon’, lucrările de pictură ale lui Michael Craig-Martin sunt o colorată documentare a obiectelor cele mai fireşti pe care le folosim în fiecare zi. Situate undeva între ‘eye-candy’ şi ‘conceptual’, seria de ‘imagini’ din expoziţiile Eye of the Storm (2003) şi A is for Umrella (2007), ambele la Gagosian, dublează reprezentarea realului cu un grafism atent care aplatizează obiectele pentru a produce cuvinte noi, simplificate, care există undeva între nevoia de a abstractiza şi a depozita comercial tot ce folosim.

eye of the storm, 2002

untitled (full house # 1), 2002

a is for umbrella, installation view, 2007

Jean-Michel Basquiat 1

Posted on January 14, 2011 by admin

Câteodată am impresia că mă întorc la blog ca la o specie de rehab în care nu pot sta tot timpul, din care mai evadez ca să get high on toate lucrurile care mă fac să-mi dau seama că trebuie să mă întorc să scriu pentru că  nu există altă alternativă pentru a exista aproape întreg. E cum ai spune că după o noapte de alcool sever, vine o perioadă în care nici nu poţi să vezi scris cuvântul 100ml.  Poate blogul nu este chiar un rehab, ci o specie de realitate de care ai nevoie, ceva pozitiv, dacă aleg să cred în aşa ceva.

au trecut încă 4 luni, am în continuare aceiaşi vârstă, dar mă simt cu 5 ani mai în vârstă, este cum ar fi trecut 4 luni de 15 ori.  nimic ‘critic’ nu s-a întâmplat, dar cumva de când nu mai am 21 de ani sunt complet, total ireversibil, obsedată de vârstă. sunt conştientă că 23 de ani nu este mult, dar nu este safe, nu ai voie să fuck it up, chiar deloc, nici măcar puţin.

jean michel basquiat era deja ‘the radiant child’ la 23 de ani şi printre cei mai tineri artişti incluşi la bienale de artă internaţionale (avea 21 de ani când participă la documenta 7 – Kassel).

undeva între un gen de graffiti filosofic şi un puternic stil neo-expresionist politic, lucrările lui au devenit o referinţă în sine pentru urmărirea street art-ului informal în drumul spre galeriile de artă în anii 80.

cultura post-pop, experimentalismul de vagabondaj,rădăcinile puternice negre de jazz transformate în hip hop, drogurile, citatele literare, frica propriei culori, anatomia mesajului şi a textului, toată magia  puternică a lui basquiat s-a transformat într-o adevărată legendă a artiştilor care au murit la vârsta de 27 de ani – la fel ca Jimi Hendrix, Janis Joplin, Kurt Cobain (‘aproape’ şi John Keats ).

maybe it’s safe to say that 23 is a mature age after all.



↑ Top