Mădălina Iulia Timofte

Imagini in Cuvinte


Archive for March, 2012


Cinefilii anonimi sunt NEXT 0

Posted on March 30, 2012 by admin

Bună! Mă cheamă Mădălina şi sunt dependentă de Next.

Bună Mădălina! …

În cadrul Festivalului Next nu există încă o întâlnire pentru terapie, dar după 6 ediţii pline sper ca organizatorii să se gândească la un eventual program în acest sens pentru Next 7.

Cinefil anonim, groupie sau anything in between, Festivalul Next a pregătit un program de festival echilibrat care oferă deja obişnuita doză de adicţie vizuală pentru scurtmetraje (Competiţia- secţiunea cea mai aşteptată), un loc pentru un dialog productiv persoanelor active în „industrie” (seria Seminariilor Next), un spaţiu retrospectiv şi de apropriere (şi ei au fost Next Generation şi Festival Friends), un moment pentru memoria unor cineaşti care ne-au făcut să iubim filmul românesc (Cristi & Otto: Filme realizate de Cristian Nemescu şi Andrei Toncu), programe în premieră cu focus pe dans şi zona horror şi SF (Next Dance şi Next Imaginaria), ocazia de a vedea scurtmetrajele nominalizate în acest an la Premiile Oscar, la Oscarurile Europene sau la Festivalul de la Cannes şi chiar un „spaţiu de joacă” numai pentru copii (Next Kids).

Având toate aceste direcţii şi zone largi, Festivalul Next demonstrează şi în acest an că este mai mult decât o mişcare de occupy cinematografele, este o platformă culturală care poate alimenta energia unor tineri cineaşti şi care poate infecta un grup mare de oameni cu bacteria cinefiliei pentru a crea un public real, atât de necesar în România.

Festivalul Internaţional de Film Next – ediţia a 6-a, 28 martie – 1 aprilie

În competiţia festivalului se află 27 de filme selecţionate de programatorii Next din peste 1000 de titluri . Sunt 4 calupuri de văzut, fiecare conţinând şi un film românesc.

Disclaimer:

Deşi ştiu că nu ai cum să rezumi un film în două cuvinte, nu pot să nu cedez ispitei!

În deschiderea festivalului, miercuri, 28 martie, prima serie – Competiţie I a pornit în forţă cu un scurtmetraj via Franţa, în regia lui Rudi Rosenberg, Aglaee. Intrând în intimitatea relaţiilor de interacţiune între adolescenţi, Aglaee a trasat o poveste sensibilă despre ce înseamnă să fii diferit având un handicap şi cum povestea clasică boy meets girl nu poate fi decât complicată şi în acelaşi timp firească atunci când un băiat care încearcă să râdă de o fată pe care o consideră urâtă invitând-o la o întâlnire este refuzat cu cuvintele „Tu n’est pas mon style” pe un bileţel.

Calugăriţele Iadului (Germania, regia Roland Petrizza şi Alex Eslam) a explodat pe ecran ca un trailer compact, plin de sânge şi ironie arătând în 3 minute povestea unei călugăriţe care îşi caută răzbunarea adunând după ea o legiune de credincioase care luptă mai tare şi mai hotărât decât Chuck Norris.

Proba (Israel, regia: Eti Tsicko) a explorat zona de întâlnire a tensiunii dintre comunitatea palestiniană şi israeliană prin gesturile simple şi situaţia plauzibilă a întâlnirii dintr-o regizoare şi a unui actor la un casting filmat.

A urmat Secvenţe (Spania), un colaj de 8 slide-uri, fiecare în regia unui alt „autor”: David Ilundain, Eugenia Poseck, Luis Arribas, Paul Severn, Cesar Urrutia, Javier San Roman, Jesus Liedo, Paco Ortega. Un mix interesant ca formulă care a ilustrat un imaginar al unor momente pur şi simplu “cotidiene”: un copil care se joacă în pişcină şi auzind cearta părinţilor îşi distruge jucăriile, un fiu care aude un „te iubesc” din gura unui tată obosit, o fiică care îşi hrăneşte mama bolnavă, un moment de intimitate între doi parteneri întrerupt de nişte lecţii de chineză, etc.

Filmul Sarrei Tsorakidis, made in Romania,O mie de lucruri în comun, aduce două cupluri în mijlocul unui peisaj pustiu care provoacă acţiunea: misterioasă şi tragică.

Animaţia din primul calup, Zi înstelată (Brazilia, regia: Nara Normande) pune în discuţie probleme sociale şi ecologice serioase, totul pe fondul unei nopţi înstelate a la Van Gogh.

Ultimul scurtmetraj din Competiţie I, Power! (Germania, regia Christina Ebelt şi Mischa Leinkauf) a venit ca o lovitură de maestru: ce se întâmplă când 5 „performeri economici” se adună la un workshop despre the perfect pitch? Strategii de Survivor, implicare personală şi pierderea controlului pe un fond de absurditate cronică. În „tabăra” pentru prezentarea perfectă orice e posibil, mai ales când plăteşti 10000 de euro pentru a învăţa să pronunţi Power fără a aspira vocalele, într-un cuvânt: Power cu semnul exclamării!

A doua zi de festival a adus în total peste 4 ore de fime cu seria Competiţie I + II.

Pe malurile Mediteranei (Franţa, regia Olivier Py) a reuşit prin imersiunea în documentarea propriei familii a regizorului prin home-videos de-a lungul anilor, să producă o meditaţie delicată asupra istoriei personale puse faţă în faţă cu istoria, aceea cu I mare.

Mai departe,în Room (Spania, regia: Fernando Franco) camera fixă a video-cam’ului de la laptop a surprins un eveniment real: sinuciderea în faţa monitorului la care activii de pe chat room au asistat.

Cu EMIL dat la maxim, o mamă îşi confruntă vecinii. Dialog genial şi mult umor cu Chefu’ (România, regia: Adrian Sitaru).

Aurora boreală (SUA, regia: Matt H. Mayes) a venit cu impactul imaginii perfecte: claritatea fotografică „fură” din narativ şi rămâne întipărită ca o impresiune a luminii clare printr-un geam.

Sub marca Kieslowski’s followers, Ecou (Polonia, regia: Marcin Filipowicz) e genul de bucată cinematografică care se imprimă ca o experienţă pe care o trăieşti personal: un tată îşi învaţă cu brutalitate fiul cum să supravieţuiască în sălbăticie şi apoi dispare.

Mâna conducătorului care salută din maşină în Drepţi (Mexic, regia Yordi Capo) face ca soldaţii imobili în poziţie  să capete o imagine extrem de realistă, rigiditatea lor povesteşte mai multe despre o mentalitate decât ai putea crede.

Infernul contaminării din Radiere (Suedia/Danemarca, regia: Erik Rosenlund) te convinge de fatalitatea unui sfârşit în care poţi lupta numai cu elementele primordiale: foc, apă … şi gume de şters.

Ce urmează? încă 3 zile de proiecţii şi evenimente care te vor face NEXT, dacă nu eşti deja.

NEXT? Nu ştiu despre voi, dar eu mă grăbesc că trebuie să ajung imediat la cinema.

articol înscris la concursul Vodafone din cadrul Festivalului Next

http://www.nextfilmfestival.ro/concurs

The Artist 0

Posted on March 14, 2012 by admin

The Artist

2011

Regia: Michel Hazanavicius

Am tot amânat să văd the artist… nu am avut timp, voiam să merg într-un cinema decent şi nu la mall …etc. m-am bucurat la oscaruri că ‘artistul’ şi-a făcut mâna greblă şi a luat multe statuete, mă gândeam uite un film alb-negru  despre cinematografie, până la urmă, cu suflu “european” deci sigur bun .. îmi imaginam toate lucrurile ăstea numai dintr-un trailer şi articole citite răzleţ.

amânarea a luat sfârşit luni când am făcut compromisul de a merge la mall vitan pentru a-l vedea – luni, ora 17:30, populaţie a sălii: 6 oameni, mâncare în geantă: ciocolată albă şi salată de ton, în loc de cola: ceai verde de la starbucks. atmosferă: bună, în afară de mine şi mona, erau 3 cupluri cu tonalitate intelectuală, deci în traducere- care nu vorbesc la telefon în timpul proiecţiei.

zeii filmului erau de partea noastră! totul avea să meargă strălucit… şi a mers, primele cadre m-au convins de fineţea filmului, unghiurile de filmare superbe care replicau tehnica anilor 20, imaginea şi montajul genial…în schimb, jocul modelat pentru a fi “de perioadă”, dar nu prea convingător, machiajul nu prea conform, dar mi-am zis: detalii… eram entuziasmată de ce vedeam… plotline-ul şi construcţia personajelor mergea spre o direcţie sigură până în momentul în care realitatea filmelor de duzină m-a lovit: în loc să puncteze tragedia trecerii de la film mut la ‘talkies’ prin destinul actorului construit pentru vaudeville-ul cinemaului de început de secol, totul este salvat de “adaptarea” lipsei de ’sunet’ a lui George Valentin la … step. voila! gene kelly with a french accent.

dintr-un meta-film a devenit în ultimul sfert de peliculă un singin’ in the rain de mâna a doua. apariţia sunetului în film la sfârşit a fost o dezamăgire.. total out of place .. contrastând puternic şi violent cu apariţia sunetului la mijlocul filmului, în timpul coşmarului – sunetele ambientale amplificate care chiar îţi dau un sentiment de groază , btw – excelent fragment.

totul are un The End happy happy happy cu jazzy fingers.

A flop!

Proiect jurnal – day 1 0

Posted on March 08, 2012 by admin

Am inceput un nou proiect – un jurnal imagini in cuvinte si cuvinte in imagini.

Maşina de scris 0

Posted on March 08, 2012 by admin

am început să scriu pentru maşină :)

http://masinadescris.net/imagini-in-miscare/teatru/12-cele-trei-roxanici-teatrul-independent-si-o-sentinta-la-libertate.html

16 ani încă…. Comments Off

Posted on March 06, 2012 by admin

It’s Kind of a Funny Story

Regia: Anna Boden şi Ryan Fleck

cu: Keir Gilchrist, Emma Roberts şi Zach Galifianakis

Un puşti de 16 ani, Graig, încearcă să se sinucidă, dar nu chiar.

E foarte deprimat, simte că o să explodeze, dar nu ştie cum să explice.

Are o obsesie pentru iubita celui mai bun prieten a lui, vomită când e stresat şi nu a completat încă aplicaţia pentru cea mai prestigioasă şcoală de vară care îi va mări şansele de a ajunge „in a good college”…

Stres, presiunea tatălui, adolescenţă, terapie şi pastile. Am trecut prin asta, nu?

Nu chiar aşa.

Graig se internează singur la 3 North – etajul dedicat celor „cucu”: schizofrenici, deprimaţi, anxioşi, sinucigaşi, paranoici şi prăjiţi de la prea multe droguri. Cum secţia pentru adolescenţi este închisă pentru renovări, Graig nu are altă opţiune decât de a sta la 3 North (adulţi) timp de cinci zile.

„Jurnalul” său în secţia de boli mentale nu e interesant în genul Girl Interrupted sau One Flew Over a Cuckoo’s Nest, e povestea unui băiat care se simte realmente rău şi descurajat şi vrea să se omoare pentru că asta simţi la 16 ani când eşti blocat în viaţa de liceu.

Cunoaşte o fată, Noelle, de care nu numai că se îndrăgosteşte, dar pe care după multe pregătiri şi exersări, are curajul să o invite la un concert, „afară” din spital.. invitaţie care până la urmă o face tot Noelle, evident :)

Iese după 5 zile de internare, dar nu cu toate problemele rezolvate, nu e genul ăla de schimbă-ţi viaţa în 3 paşi … iese gândindu-se pentru prima oară la ce vrea să facă (să deseneze, poate) cu o prietenă care îl place şi cu gândul că oricât de fucked up ai fi şi oricâte probleme ai avea şi oricât de mult ai fi stresat de cum trece timpul, trebuie doar să te opreşti o clipă pentru a trăi.

Breathe and .. live.

După ce auzi aceste ultime două cuvinte şi apare genericul ai cel mai fain sentiment, so life sucks, so i still like to see stuff.

şi e ok.

24, 16, kind of the same thing

Craig: Okay, I know you’re thinking, “What is this? Kid spends a few days in the hospital and all his problems are cured?” But I’m not. I know I’m not. I can tell this is just the beginning. I still need to face my homework, my school, my friends. My dad. But the difference between today and last Saturday is that for the first time in a while, I can look forward to the things I want to do in my life. Bike, eat, drink, talk. Ride the subway, read, read maps. Make maps, make art. Finish the Gates application. Tell my dad not to stress about it. Hug my mom. Kiss my little sister. Kiss my dad. Make out with Noelle. Make out with her more. Take her on a picnic. See a movie with her. See a movie with Aaron. Heck, see a movie with Nia. Have a party. Tell people my story. Volunteer at 3 North. Help people like Bobby. Like Muqtada. Like me. Draw more. Draw a person. Draw a naked person. Draw Noelle naked. Run, travel, swim, skip. Yeah, I know it’s lame, but, whatever. Skip anyway. Breathe… Live.

sursă citat: imdb



↑ Top