Mădălina Iulia Timofte

Imagini in Cuvinte


Archive for September, 2012


ultimul septembrie 0

Posted on September 30, 2012 by admin

Older Man: …and then, then we will talk about making sense of the matter. Once the coffee is poured, and the tip of the cigarette is lit, and placed in the ashtray, then, we will address the matter. We focus our attention when the time comes. When the coffee has been poured…
Younger Man: – “poured and the cigarette has been lit” yeah, but sometimes these things, they can’t wait.
Older Man: Well, that’s a common mistake.
Younger Man: …what is?
Older Man: Not to wait, until the coffee is poured, and the cigarettes are lit.
Younger Man: Look, uh, this tradition, this matter of doing things in neat little boxes, it’s um, a matter of making urgency wait, is what it is. I get the feeling that following these, these guidelines, these instructions of waiting for the coffee to be poured and all that is only going to get in the way of what I’m trying to tell you.
Older Man: [Referring to his cigarette] Now I’m going to light this. And I’m going to wait for the coffee to be poured. Because that is the correct order of business. And I’m gonna make myself comfortable first and I think you oughta do the same thing. Otherwise, this thing of urgency, that you have to tell me is gonna, it’s gonna be like a conversation in two passing cars on a highway. Yeah, you’re right, it is a matter of tradition. And that’s why we have these things. That’s why we have this coffee and these cigarettes. You understand? I’m talking about our bonfires for today – look, you have something to tell me, something you wanna say?
Younger Man: Yes.

from Cigarettes and Coffee (1993) regia Paul Thomas Anderson

Ordinea lucrurilor este foarte importantă, mai ales când este vorba de povestit ceva… şi acum după ce mi-am turnat cafeaua în cană şi am fumat prima ţigară, totul poate începe, până şi ultima zi din septembrie.

Ultimele zile au fost leneşe, asta ca să nu spun că eu am fost leneşă pentru că a fost o vegetaţie controlată, un fel de acumulare de timp pierdut pentru mai târziu. şi asta pentru că marţi am aflat că voi lucra într-un proiect de spectacol extrem de interesant care se numeşte PASAJ şi este o iniţiativă ArtHoc. Yours truly va fi asistent de regie şi va lucra unde şi-a dorit de mult de tot  - la Fabrica de Pensule. Sunt mai mult decât entuziasmată şi sper că voi face o treabă bună, fără să încurc pe nimeni şi performând cu toate motoarele pornite. De aici şi depozitarea unor ore de somn de după-amiază săptămâna asta şi mâncat în faţa televizorului în compania unor emisiuni care scurtcircuitează neuroni.

Tot marţi am aflat că vârsta prea multă, la fel ca şi şcoala prea multă mi-au transformat dioptriile mele pentru distanţă, perfect adolescentine, în unele pentru citit. Stând pe canapeaua de la oftamolog cu picăturile diabolice care te fac chior şi cu pupilele de motan drogat, am oftat ceva mai lung şi mi-am imaginat pentru o secundă şi ceva că sunt o bunică care are nevoie de ochelarii ei fistichii pentru a vedea programul de la paprika  din tv mania.. lăsând drama “vizuală”, m-am hotărât să-mi fac chiar două perechi de rame şi deabia aştept să fie gata. sunt aşa regizorale-retro şi nu ray-baniste. pictures shall be taken ;)

Joi am fost din nou la Cinema Victoria pentru ultima zi din festivalul de film de la Mediaş. Eram pregătită pentru un maraton de 3 filme, pregătită cu apă şi 3 smochine superbe, bomboane şi şosete pufoase în tenişi. Primul film a fost Rodicas (2012), regia Alice Gruia, primul şi ultimul. Am ieşit plângând de bucurie, de altfel tot filmul am râs şi am plâns încercând să-mi decojesc smochinele în linişte.

Doamnele mi-au adus aminte de bunica mea şi de prietenele ei bune cu care am crescut. Discuţiile lor, greutăţile prin care au trecut, râsetele, dulciurile mâncate, cerceii mari, muzica şi dansatul prin casă, părerile despre politică, toate lucrurile de pe peliculă m-au făcut să mă simt acasă şi nu pentru că rodicile de pe ecran ar fi exact ca femeile pe care le-am cunoscut şi m-au crescut, ci pentru că puterea lor de a îşi reface viaţa după fiecare furtună grea mi-a adus în faţa ochilor ceva cu adevărat familiar, forţa asta am văzut-o de mică şi îmi lipsea mult să o mai am în faţa mea încă o dată, acum că bunica mea nu mai e aici.

în una din zile m-am plimbat prin parcul central, un parc foarte nemţesc cu o alee largă şi lungă şi cu copaci ordonaţi şi bănci trainice din lemn gros, întocmai croit pe gustul meu. Am stat şi mi-am rulat o ţigară tacticos (da, am trecut pe ţigări din tutun real şi trăiesc o revoluţie – gust excelent şi fumat mult mai puţin..and it’s cheaper :) )  şi m-am simţit ca un turist.

Dacă se practică casual fridays şi cleaning day mondays, eu optez pentru decadent saturdays. Odihnită, dar încă somnoroasă, am coborât până la subsolul blocului pentru a duce gunoiul. Nota bene – super blocul în care trăiesc are un super subsol cu cameră pentru maşini de spălat, cămară pentru gemuri şi spaţiu pentru proiectat filme, mai ales că spaţiul e terasat şi când ieşi de la subsol eşti de fapt în grădina din spate, unde sunt pini şi plante decorative cu nume complicate. Pentru că e a non-smoking-super-bloc, ţigările sunt calculate astfel încât să incorporeze şi alte acţiuni cum ar fi dusul gunoiului. So there it was, am băgat sacul mov cu gunoi în pubelă, m-am aşezat pe scările din grădină, lângă pini & Co şi fiind 11 am, prea târziu pentru cafea, am băut un pinot gris pus ca să semene ca proporţie a suc de mere (nu vreau să-mi traumatizez vecinii, mai ales că majoritatea sunt străinezi şi au o părere foarte bună despre tot ce se întâmplă pe aici). Puţin trotilată, cât să îmi vină chef să fac curat şi să fredonez ceva melodie pe care nu o înţeleg de la Antonia, mi-am făcut o listă de cumpărături serioasă: paduri pentru demachiat, vin alb sec, rucola, humus, pâine sau orice seamană a pâine, sutien nou de la h&m, bere, pământ de flori şi seminţe.

Mi-am respectat to do list-ul şi am şi checkuit colecţia nouă Lana del Rey – foarte simpatică şi acum că sunt aproape anorexică îmi permit să port orice fel de colanţi înfloraţi cu pluovere de angora, yey!  Back home am plantat pătrunjel, busuioc şi mărar în cutii de beţişoare de urechi – absolut potrivite pentru a fi ghivece: cutia e deja perforată, iar capacul devine tavă, plus arată minimalist chic şi au o mărimea ideală pentru o plantaţie de bucătărie.

before

after

Tot sâmbătă, aveam bilet la teatru: avanpremieră, nu orişicum, Idiotul, după Dosto evident, în regia lui Anna Stigsgaard.. nu pot să explic cât de nerăbdătoare am fost: m-am machiat timp de o oră, mi-am făcut un coc cehovian de mare angajament, m-am îmbrăcat ca de duminică, cu perle şi jerseu bej asortat la pantofii cu toc… parcă era noaptea primei mele premiere… fericită precum văcuţa care râde de pe brănza topită… s-a aplaudat intempestiv, eu, care nu am spus niciodată despre un spectacol că este prost, am stat inertă la descătuşarea asta de energie colectivă, iar în timpul spectacolului număram sursele de lumină şi aproximam în metrii cam de cât pal ai avea nevoie să acoperi peretele din spate al scenei, contemplând momentul în care îl voi cunoaşte pe domnul Jenel – domnul de la lumini din Naţional – legendă vie,  un magician al iluziei.

Poate am fost dezamăgită pentru că iubesc cartea şi îmi este prea apropriată ca să o văd masacrată.. poate e doar chestia că nu am mai văzut un spectacol excelent de foarte mult timp şi numai asta caut.. poate vine pe fondul ultimului spectacol văzut la Bucureşti în cadrul festivalului alternativ, tot dramatizare după o carte pe care o iubesc, Alexis Zorba… Dar sunt convinsă că voi vedea lucruri care mă vor face fericită pe viitor, deabia s-a deschis stagiunea, deci e timp şi nici nu am ajuns la Teatru Maghiar încă ;)

Cumva mi se pare mai potrivit să scriu despre ce am mâncat bun ieri, asta pentru a nu obsesiona gânduri negative în legătură cu teatru… teatru e bun, teatru e frumos …

Reţeta săptămânii: tartine cu humus, salată de rucola cu oţet balsamic, ulei (oricare îţi place, eu folosesc de rapiţă, asta de când alexandra mi-a arătat minunea în Danemarcaland ), puţină miere, sare şi 4 aruncături de tabasco, felii de nectarine pe deasupra and it’s ready !

cartea care m-a ţinut trează: Zaira, de Cătălin Dorian Florescu.

mă întorc în pat pentru lecturat presa de weekend: marie claire pe octombrie… asta, skype şi gătit ceva bun şi o bere care se numeşte Spitfire (mi-am propus să încerc o bere nouă în fiecare săptămână).

Mâine începe şcoala, proiectul, well… life. Este “ultimul” septembrie şi nici unul nu va mai fi la fel… pentru că ordinea lucrurilor este foarte importantă, mai ales când povesteşti.

imagini în cuvinte now on air from cluj 3

Posted on September 24, 2012 by admin

După multe lupte interioare, exterioare şi oarecum oblice, m-am convins să fac nefăcutul iar începând cu 1 octombrie sunt proaspăt boboc la UBB – Facultatea de teatru şi televiziune – secţia regie de teatru.

îmi trăiesc cu o întârziere de 6 ani visul  de la 13 . Diferenţa asta de ‘fus orar’ vine ca un avantaj într-un fel şi simt că  ’jet lag-ul’ e mai mult plăcut decât  altminteri… în alte cuvinte, mi s-a oferit o şansă de a avea 19 ani din nou la 25.

Cu toate detaliile tehnice enunţate, am hotărât să şterg puţin de praf blogul şi să-l fac partener în experienţa asta nouă şi să-i aduc imagini noi cu ce se întâmplă cu mădălina prin Cluj. Mai mult, aş vrea în felul ăsta să îmi explic întâi mie ce înseamnă să stai pentru prima oară singur într-o casă într-un alt oraş… şi poate cuiva o să îi fie de ajutor cândva acest mini-jurnalo-ghid de imagini şi cuvinte.

Am ajuns în Cluj acum o săptămână. Mai am unele momente, seara înainte să dorm,  în care mă gândesc că sunt absolut nebună că m-am mutat în cealaltă parte a ţării şi o iau de la capăt când ar trebui să fiu în perioada aia a vieţii în care mă aşez la casa mea, cu soţ, copil şi job. Nu că ultimul scenariu nu e de luat în calcul, aş face cu cea mai mare plăcere murături, gemuri şi dulceţuri, pentru că e toamnă, dar în ecuaţia vieţii mele elementele normale sunt necunoscute cu grad ridicat de dificultate.

All jams aside, uite cum o bucureşteancă sadea s-a instalat cu entuziasm şi fără crize de agitaţie în Cluj. Mi-au trebuit fix 2 zile pentru a-mi aranja garsoniera până la ultimele detalii şi pot să spun că a ieşit absolut superb:

Roşiile le-am primit în prima zi de la proprietarul blocului, roşii bio-eco, după ce a văzut cât de entuziasmată am fost de aceste mici legume colorate, mi-a dat şi două borcane cu gem făcut chiar de el. O fi politeţe ardeleană sau aşa e protocolul în blocul în care trăiesc, în orice caz cuvântul cheie este niceness.

Printre primele simptome ale trăitului non-ensemble, pentru a nu folosi cuvântul riscant singur, aş putea spune că mersul în supermarketuri şi organizatul sunt cele mai pregnante.

Consecutiv, în 3 zile am fost la auchan (în iulius mall), profi şi lidl (chez moi, în cartierul zorilor). Sigur, aveam lucruri basic de cumpărat: pâine, ouă, sare, ulei, zahăr, hârtie igienică şi acetonă… dar cumva ideea de cumpărături lipsite de orice implicare a altor persoane mi-a creat o plăcere nebună de a studia cu seriozitate fiecare raion, fiecare raft şi fiecare promoţie în parte. Eram eu, căruciorul şi no limits. Mi-am luat bere cu nume dificil de pronunţat, un borcan generos de nutella, croasant cu unt, miere făcută din lavandă, ketchup heinz bio, două plante cu flori şi detergent prietenos cu natura. Dar nu a fost suficient, astfel încât în fiecare zi, am mai luat ceva şi tot aşa. Sper să nu se transforme într-o dependenţă pentru că încadrarea este într-un buget destul de studenţesc, dar nu am cum să nu recunosc câtă plăcere mi-a oferit toată bulimia consumeristă prin care am trecut.

După ce mi-am organizat toate cumpărăturile în recipiente şi cutiuţe şi borcănaşe asortate şi numai atunci am verificat agenda culturală iar vineri mi-am luat bilete la teatru şi operă până la sfârşitul lui octombrie. Deabia aştept să mă bucur de toate spectacolele pe care o să le văd, iar pentru operă mi-am adus rochii special gândite în contextul retro-elegant, pentru că trebuie să spun că în cluj spre deosebire de bucureşti, oamenii sunt extrem de eleganţi şi aranjaţi şi să pui mâna pe bara din autobuz fără manichiură impecabilă nu e o opţiune.

Sâmbătă a fost cea mai frumoasă zi de până acum. M-am trezit devreme crezând că o să merg la târgul oser de vechituri. după ce mi-am făcut un espresso cum numai ibricul meu italian ştie să facă şi am băut un suc natural de portocale mi-am zis că mai bine citesc presa – adevărul de weekend şi asul verde – în pat şi după ce mă machiez corespunzător merg pe jos până în centru la cinema. Am trecut prin ziare aşa cum nu am mai făcut-o de foarte mult timp: cu imensă răbdare şi cu atenţie, mai mult, chiar am decupat articole şi imagini interesante. Pentru că mi-am propus să mănânc în oraş sâmbătă, am plecat la prânz spre centru mergând pe jos pe Republicii – a fost o plimbare extrem de plăcută care mi-a adus aminte de viena şi de cum era toamna când eram mică şi mă duceau ai mei în Herăstrău ca să culeg ghinde şi frunze.

Prânzul mi l-am luat  la Kaja Tanya – un loc pe care l-am descoperit anul trecut când am lucrat pentru Festivalul Temps d’Images. E clar printre locurile mele preferate din Cluj. Un restaurant cu meniul zilei, un fel de family biznis cu multă culoare, personalitate şi mâncare genială. M-am simţit extrem de norocoasă pentru că aveau supă cremă de mazăre – preferata mea, la kaja tanya tot ce gătesc cu mazăre este pur şi simplu magic, am încercat anul trecut să aflu mai multe despre reţetă, dar inutil, nici cu toate detaliile, nu iese la fel . Am stat chiar la masa din stânga meniului şi cu supa magică şi un pahar de vin alb sec şi aromat am citit primele pagini din Carte de colorat pentru orbi, de Maria Ellis – o lectură excelentă pe care o recomand.

Am pus ca semn de carte un şerveţel şi am pornit spre cinema cu o sticlă de limonadă făcută de acasă în geantă. La cinema Victoria se desfăşoară MECEFF – festivalul de film de la Mediaş. Programul complet aici. Sâmbătă de la 15:00 a rulat The Color of Pomegranates, regia Sergei Parajanov, genul de film despre care se aminteşte mai mereu la cursurile de cinematografie cu replica ” a, bineînţeles, parajanov.. da..poezie..”… am amânat mereu vizionarea lui pentru că nu mă simţeam pregătită pentru derive “poetice” şi cred că am făcut foarte bine să mă ţin ocupată cu cult movies ale mele, până acum. în timpul proiecţiei îmi venea să mă întorc spre sală şi să spun : ” e atât de frumos că e imposibil să te uiţi”, dar m-am abţinut şi cu ochelarii mei subţiri pentru distanţă, fără de care nu văd subtritările nici pe cel mai imens ecran de cinema, m-am ghemuit în scaunul roşu pluşat şi mi-am făcut o notă mentală: foloseşte elementele vizuale din filmul ăsta pentru orice ai vrea să faci mai departe … cred că într-adevăr poetic este cuvântul care descrie cel mai bine filmul, dar cumva este mult mai viu şi mai adevărat decât ce poate exprima “poetic”.

un must see pentru a trăi frumos şi nu pentru că e cultural necesar. De găsit online aici, chiar dacă e genul de film care merită văzut la cinema sau pe un proiector capabil.

am ieşit de la film puţin epuizată, m-am dus direct spre staţia de autobuz şi mi-am luat o felie de pizza de la cofetăria pralina. Back home, m-am uitat la Kafka, un film din 1991 cu Jeremy Irons care seamănă izbitor de mult cu scriitorul care a urât atât de mult oraşul care acum vinde şi chibrituri cu numele lui- trebuie să recunosc că şi eu am o plasă din acelaşi mecanism blestemat- Pizza a mers chiar bine cu filmul şi cu un pahar de sana de la monor şi mi-a făcut o foame pentru paginile din jurnal ale lui kafka, publicate mai de mult la editura rao, cred.

Acum e deja luni dimineaţa şi mă gândesc că trebuie să trimit un mail cu detaliile finale pentru noul meu tatuaj… şi e deja  o nouă zi în cluj.



↑ Top