Mădălina Iulia Timofte

Imagini in Cuvinte


Archive for January, 2017


Timp, corp, scrisoare 0

Posted on January 29, 2017 by admin

Să lăsăm timpul să treacă. Dacă trece suficient timp … Timpul le rezolvă pe toate.

Cu timpul o să învăț să te iubesc.

E timpul să-ți scriu.

Cât timp te speli pe dinți?

Exact în același timp mă gândeam la tine.

Toate la timpul lor.

Va veni și timpul tău pentru a face lucruri.

Pe timpuri era altfel.

În tot timpul ăsta eu eram însărcinată.

Ai venit la timp, te-am așteptat de când nici nu erai.

La timpul potrivit o să înțelegi.

De la un timp sunt proastă.

Ca să nu mai fim în contra timp, mai bine suntem contra.

A N O T I M P

La timpul prezent, verbele nu mai par leneșe.

Am tras de timp până când s-a lungit.

Cu timpul o să ne fie mai bine.

Există un timp pentru toate.

Timpul nu mai avea răbdare, era anxios.

Dragul meu,

este prima oară când scriu dragul meu cu sensul cel mai propriu: al meu  - pentru că în acest moment ești cel mai al meu, bine încapsulat și încastrat în mine. Niciodată nu o să mai fi doar al meu, sudat de corpul meu și în fiecare secundă în același ritm cu bătăile inimii mele.

Tu ești singurul motiv pentru care găsesc răbdarea de a sta la birou și  de a scrie fără să fiu supărată pe mine că nu am putut în ultimele luni să leg două rânduri pe o pagină sau că nu am reușit să am o direcție închegată, o carieră care să te poată inspira. Îți scriu și asta mă liniștește, mă face să iau timpul necesar pentru a mă putea ierta, pentru a putea să-ți povestesc toate lucrurile prin care trec și care sunt prezente acum în viața noastră.

Nu prea conștientizez că sunt însărcinată, poate pentru că ești prea cuminte sau poate pentru că suntem amândoi puțin mai vikingi și am ales să nu avem grețuri, somnolență sau stări de rău.

Cred că sunt mult mai activă și energică de când suntem în formula de 1+1.

Îmi vine greu să cred că voi fi mamă chiar dacă burta mea se mărește în fiecare zi.

Am rămas însărcinată înainte de a împlini 29 de ani, este aceiași vârstă pe care o avea și mama când a făcut primul copil. Oricât de tânără sau matură s-ar considera această vârstă pentru o femeie, eu trebuie să-ți spun că mă văd în continuare ca o adolescentă care nu își dă seama încă de identitatea ei, de sensul sau rostul ei în viață.

Am fost foarte mult timp nefericită și singură în nemulțumirile și eșecurile mele.

Eu am crescut într-un univers dominat de figuri feminine puternice care au putut îndura, construi și iubi mult. Am văzut de mică modele vechi de comportament, sugestiile întotdeauna repetate de etichetă și de purtare a unei femei în devenire. Știu sigur că nu sunt încă una dintre ele, nu am întotdeauna cea mai elegantă ținută și orice aș face mă împiedic sau vărs mâncare pe mine, dar știu că pot rezista, construi și iubi mult.

Ești un copil care vine din nimic, din nici o posibilitate, din nici o speranță, din pântecele unei femei căreia i s-a spus mereu că nu poate face copii. Avându-te pe tine acum știu că lucrurile pe care le-am făcut în viață au fost măsurate ca fiind bune și că e cea mai frumoasă răsplată pe care o puteam primi pentru toți anii în care am îndurat foarte multă tristețe. Când o să crești mai mult o să-ți spun că indiferent ce face viața cu tine, suntem suma alegerilor și tăriei cu care putem să nu ne înclinăm niciodată principiile și moralitatea.

Te naști din dragoste și dintr-o dorință care era epuizată.

Se vede locul în care crești. Rotocolul de viață e ferm și se mărește. Spațiul în care trăiești nu a existat niciodată până acum.

Mi s-au îngroșat picioarele. Pulpele se rotunjesc și devin greoaie sub tensiunea unei fibre cărnoase dilatate îmbrăcate în grăsime fină care face cute prin piele.

Nici nu știu ce mă sperie și ce mă bucură. Sunt două lucruri ce se combină, se confundă, transpiră împreună.

mi-am desenat corpul, am amestecat acuarelele dar nu am putut să adaug și tatuajele

Schimbări prin care trece corpul meu:

sânii se tot umplu, și-au depășit de mult dimensiunea lor care rămăsese constantă din adolescență, sfârcurile și-au deplasat și ele cercurile și au mai adăugat un rond ca să își marcheze trecerea la o nouă vârstă, e aproape ca la copaci.

Pulpele sunt acum îngroșate ca un desen pe care îl tot conturezi când ai greșit distanța marginilor și ajunge să ai pe foaie în locul unei siluete de animal, o creatură care poate fi numai harta unei țări rotunjite ca Polonia, o arătare-pată și spațiu cartografic sensibil.

Fundul devine pe zi ce trece contrabalansul sau contrafortul la burtă. Dacă mă vezi din profil e forma nei burți care se repetă de două ori, față-verso ca atunci când nu știam să folosesc indigo-ul ca să copiez desenele din cărțile de povești și puneam invers foaia violet și desenul se lipea tot pe foaia cărții.

Nu are legătură cu schimbările pe care ți le aduce sarcina, dar am părul lung acum așa cum nu l-am mai avut de când eram în generală. Cred că e potrivit ca o mamă însărcinată și mare să aibă cât păr poate ține pe cap pentru a echilibra portretul de revărsare a masei corporale. Simt că am puteri speciale când am părul desfăcut, despletit, vreau să-l cresc ca o manta moale cu miros de parfum de cucoană cu care să te pot apăra și înveli chiar și atunci când nu avem nici un material sau pătură.

Mi-au apărut câteva alunițe noi – știam că se va întâmpla și obișnuită cu serii noi pe care le școlarizez în fiecare an în aceleași zone ale corpului, de data asta cred că sunt cu adevărat un element nou, ca un elev străin care vine să studieze în România și pe care nu ai cum să nu-l urmărești cu privirea tot timpul. Le verific în fiecare dimineață când mă dezbrac în fața oglinzii din baie – îmi place să mă uit la corpul meu acum, cred că arăt în sfârșit ca o femeie, ca o femeie voluptoasă din sudul Italiei care cu o mână învârte la oală și cu alta aranjează icoana în spatele căreia e ascuns un cuțit.

Continui să mă îngraș și să mă umflu ca un zepelin care cucerește tot orizontul, dar nu mă pot răzvrăti, sunt însărcinată și forumurile de viitoare mame îmi spun că este cea mai frumoasă perioadă din viața mea pentru a fi imensă și cumva fericită că am o mobilitate redusă și că tot ce pot purta pentru a arăta cât de mult strălucesc în ipostaza totală a feminității sunt niște iegări supradimenzionați care se adună în cute și care încep de sub sâni și se mai termină în călcâiul cizmelor.

Îmi dau seama că trebuie să învăț să fac colivă pentru că o să fie mereu nevoie la diverse parastase sau întruniri care au nevoie de pecetea unei comemorări grânatico-dulci a suferinței de a fi pierdut pe cineva apropriat. Coliva este printre cele mai bizare mâncăruri pe care le-am întâlnit.  Fiertura asta de grâu amestecată cu zahăr și nuci care ajunge după într-o formă și prezentare care trebuie musai să aibă semn al crucii peste un pat germinativ de pesmet-biscuit și zahăr pudră presat, prinde o încărcătură spirituală de rugăciuni, tămâie, lumânare și vin roșu, în afară de stratul de fantezie gospodinească care variază de la drajeuri de ciocolată la bomboane colorate din zahăr (aproape întotdeauna imposibil de mestecat) sau pentru personalitățile cel e mai excentrice la pătrățele de napolitane sau chiar, nu voi numi nume, profanele m&m. Coliva e dulce – aici e partea care pe mine mă nedumirește. E practic un desert – care în mintea mea îl pot asocia numai cu un moment plăcut de după masă, nevoia de zahăr de după iarbă sau mâncat nervos pe bază de stres și de sesiune de examene. Nu pot vedea cum un dulce se poate dedubla  spiritului unei morți care trebuie marcată sau amintită.

I-am spus lui tata de tine înainte să moară. A fost cam ultimul lucru de care s-a bucurat cu seninătate,  mă ținea de mână și repeta “Ce frumos! Ce frumos! “.

O să creștem împreună, suntem 3, chiar 4 cu tot cu cățel, iar eu câteodată fac cât două femei (logistic și hormonal).



↑ Top