mindfulness, slow living si velociraptorul

Printre ultimele mele iesiri de dinainte de, am gasit la dispozitivbooks The Future of the New – Artistic Innovation in Times of Social Acceleration, editata de Thijs Lijster – o carte pe care am luat-o pentru ca mi-am spus ca trebuie sa reincep sa citesc lucruri mai heavy care sa imi puna gandirea critica la munca si ca parca exista o vreme in viata mea cand nu consumam doar YA. A stat si a colectat mult praf cartulia asta pana sa imi fac curaj si sa ma simt in stare sa gatesc un preparat cognitiv de haute cuisine teoretic.

In interviul cu Hartmut Rosa, Beyond the Echo Chamber, accelerarea este explicata ca prima sursa de alienare in contextul actual, o mostenire moderna care duce la un plin proces totalitar pentru ca afecteaza toate aspectele vietii noastre personale si sociale, plasandu-ne in acelasi timp intr-o imposibilitate de evadare.

While we feel the constant pressure of having to do more in less time, there also seems to be a shared feeling of loss of control over our own life and the world, and therefore losing contact with it.

Este ingenios modul in care isi structureaza Rosa discursul despre toxicitatea mantrei de a fi productiv, nu incearca sa despice itele complicate si atat de discutate ale alienarii, ci merge in raspar, vorbind despre rezonanta – directia opusa alienarii, comuniunea si relatia de impreuna care ne tine departe de izolare si de punctele ei extreme.

This is why in Resonanz Rosa sets out to analyze “resonance” as alienation`s opposite, thus also aiming at a better understanding of alienation and crating a conceptual tool to criticize it.

Though not so much itself a conception of the good life, resonance according to Rosa lies at the basis of all conceptions of the good life. It refers to a relation between the subject and world (Weltbeziehung) characterized by reciprocity and mutual transformation: the subject`s experience of some other calling upon it, which requires understanding or answering but also has the ability to change the subject.

Viteza obtinuta prin accelerare a fost motorul propriu zis a miscarii futuriste care mai in gluma, mai in serios porneste de la placerea unor barbati de a se uita la cat de repede se poate invarti o roata de la masina. –ismul a fost adaugat pentru ca in afara de privit roata, au mai si pictat-o si scris poezii despre ea. Nu e de mirare ca iconicele Ferrari si Lamborghini, capodopere de `velocita` s-au nascut in Italia. Mecanica rapiditatii, obiecte create de mana omului care ii pot depasi de n ori putere propria viteza de miscare este un lucru fascinant. Nu ridiculizez in nici un fel futuristii ca erau incantati de aceste realizari tehnice, daca ne oprim pentru un moment si punem cap la cap toata istoria industrializarii si ce a reprezentat impactul unui Ford model T, sa vezi o masina care tureaza motorul si pur si simplu zboara pe sosea este ceva sublim. Am ajuns departe … si repede.

Asta a fost visul modernitatii – sa ajungem departe cat mai repede spre o viata buna, o viata care ne acorda libertate si timp … liber … pentru noi. Am tot fugit pentru a inventa, gasi resursele tehnologice pentru a ne elibera de prea multa munca manuala, de presiunea existentei de zi cu zi (e nevoie sa ne repetam ca in continuare masina de spalat rufe este cea mai importanta inventie a secolului 20?), sa putem ajunge intr-un punct in care ne concentram pe a trai si nu pe a supravietui. O promisiune – ne vom grabi si vom calca acceleratia pentru a ajunge la aceasta destinatie, ce numeste si Rosa si Jay Z – the good life.

Dar intrebarea este daca suntem acolo sau avem vreo sansa de a ajunge sau daca e posibil sa fii uitat destinatia. Pare extrem de desuet de a vorbi despre ritmul accelerat al vietii noastre, graba de zi cu zi – il cunoastem, este acolo, nu reprezinta o tema interesanta, mai bine spune-mi cum sa fructific timpul, cum sa il storc ca sa iasa si mai mult timp?

Discutia despre accelerare si alienare mi se pare si mai importanta acum in perioada asta de lockdown, in timpul acestei pandemii, un fenomen global care a imprastiat moarte si dovedirea faptului ca avem peste tot sisteme de guvernamant si de sanatate care in ciuda tuturor eforturilor nu pot face fata si nu ne pot apara de aceasta lovitura brutala, intr-un moment in care multi suntem speriati, ingrijorati pentru viitor sau chiar am trait experienta pierderii unei persoane dragi. Reminderele de #staiacasa sunt de multe ori insotite de nota ‘nu uita sa fii productiv’, sa profiti de acest `timp` care ti s-a dat pentru a face mai multe lucruri, pentru a te dezvolta, pentru a invata ceva nou, pentru a acumula experiente care o sa te faca sa muncesti mai mult, sa faci mai multe lucruri. Ce este acest `timp` ? Este timpul fizic de 24 de ore dintr-o zi pe care il aveam si inainte? Posibil, indraznesc sa spun. Drive-ul este de a crea o nevoie de a ne depasi gradul de eficienta si in interiorul acestui tonus inalt sa gasim si mai mult timp. Nu cantitatea timpului este schimbata, ci presiunea vinei ca nu facem si mai multe in acelasi slot temporal/temporar.

Productivitatea este un velociraptor, un dinozaur carnivor care isi asigura hrana prin rapiditate pentru ca este micut pe langa ceilalti colegi de specie si trebuie sa se miste rapid ca sa supravietuiasca. Din cunostintele dobandite prin fiul meu care este pasionat de acest domeniu, pot spune ca velociraptorii sunt cam cei mai antipatici dintre dinozauri. Sunt prea agitati, neprietenosi si intotdeauna par sa ajunga villainii de rang B din orice serie Jurassic Park.

Sentimentul de vina are un magnetism aparte. Este o undita excelenta pentru pescuitul de clienti. Te simti vinovat ca nu ai facut destul, ca agenda ta nu este plina cu mai multe taskuri, ca nu esti suficient de ocupat si ca inca nu ai ajuns in starea ta de oboseala maxima. Sunt oameni care se lauda cu cate cafele beau pe zi, nu pentru placerea gustului sau pentru ca asa isi masoara o intalnire cu prietenii, ci pentru eficacitatea de a sta treaz cat mai mult facand treburi, aproape nimeni nu mai are ragaz sa ia pranzul fara a citi mailurile simultan, iar somnul de 8 ore devine un lucru relevant doar pentru copii.

Vine velociraptorul cu inca un energizant, e fara adaos de zahar, e bun, o sa mai bifez inca o chestie in lista mea infinita de to do.

Ar parea ca totusi exista o ameliorare, explozia formatului soft de self care, pachetul 1+1: mindfulness si pseudo-spiritualisme menite pentru relaxare. Tratamentul vine in forma de aplicatii, cursuri online, carticele, audiobooks, webinare si guided meditations, produse, ambalate si imbuteliate pentru a te face sa accesezi o modalitate de a incetini, o pauza scurta, adresata nevoii de a evada rutinei alienante.

Si velociraptorul face exercitii de mindfulness o data pe saptamana, intre reprizele de alergat ierbivorii.

Esenta acestor modalitati de adulmecat zona de awareness este una pozitiva. Sunt practici care in teorie isi propun sa te invete un proces de apropriere de propria persoana, de a gasi un mijloc pozitiv de a te cunoaste si de a avea (putin) timp cu tine. Dar in cele mai multe cazuri, instinctualitatea comerciala si modurile de a marketiza aceste instrumente de mindfulness si slow living produc un context in care scopul nu este de a transforma fibra gandirii si a remodelarii scopului care ne ghideaza, ci mai exact de a oferi o pauza, Rosa o numeste `oaza`, fara a devia de la drumul initial, intotdeauna orientat spre productivitate.

`A fi prezent` este golit astfel de semnificatia initiala, ajunge mistificat si devine o strategie de a livra un produs care isi propune sa te convinga ca ar trebui sa faci sesiuni de being mindful pentru a da mai mult randament apoi la munca, pentru a fi mai creativ in proiectele pe care le faci, pentru a fi mai echipat pentru eficienta. Cumva contrar asteptarilor de a dizolva agitatia si impulsurile anxioase, multe programe de `reglare` a constiintei de sine vin cu obligativitatea de a demonstra colegilor de munca ca ai adaugat inca un skill pentru a te misca mai repede si s-ar putea chiar sa-l notezi ca realizare pe profilul tau de LinkedIn.

Velociraptorul are 50 de noi conexiuni.

Premisa conceptului de slow living care insista pe un metabolism al existentei de zi cu zi mai natural de functionare promoveaza un lifestyle sanatos, cu implicatii benefice. Problema intervine atunci cand un mod de a gandi viata devine o filosofie de instagram si se integreaza in logica de a monetiza jinduirea la un stil de viata de neatins. Influencerii care slow livuiesc par un trib select de wanna be hipioti chic care ofera o frunzarire virtuala a unei vieti care pare inacesibila pentru ca este sustenabila dar si glamouroasa in acelasi timp. Sunt genul de conturi pe care oamenii le urmaresc pentru a salva imagini pentru un mood board aspirational, ca un spatiu gandit care va veni dupa ce termina sa se epuizeze cu munca pe care o fac, undeva la batranete, dupa ce vor acumula un capital, atunci cand banii vor face bani, candva, ar fi dragut, candva, daca nu o sa uite de bookmarkul facut la pagina. Este interesant de a vedea popularitatea miscarii in conexiune cu adoptarea termenului de sustainable de catre corporatii. Cine ar fi visat acum 20 de ani ca mari conglomerate se vor gandi la chestiuni de etica a mediului inconjurator si vor investi chiar in alfabetizarea angajatilor in acest sens. Criteriile de adeziune nu vin din activism, ci din nevoia de a raspunde unei schimbari de mentalitate a unui market emergent. Se poate vorbi intr-o pauza de tigara cum visezi la casa aia self-sustainable pentru ca e un small talk care te pune in evidenta ca fiind eficienta in ce si-a propus politica firmei si e inspiring, dar nu sunt targeturi reale, nu intr-un sens de angajament real fata de sustenabilitate si ce inseamna ea.

Industria formata in jurul conceptelor de mindfulness si slow living functioneaza aproape ca un site porno – iti ofera fantezia, in imagini bine incadrate in estetici oarescum `scandinave`, descarcarea dorintelor si a unor nevoi pentru a nu ajunge burned out, dar nu devin realitate.

Modul lor de functionare nu este transformativ, ci finit, limitat si de multe ori opereaza cu emfaze autoritare care te invadeaza triggeruind vinovatia ca nu esti capabil sa meditezi si sa-ti golesti mintea de ganduri de la prima sesiune, dintr-un protocol in 5 pasi care promite serenitate eterna.

`Oaza` poate deveni si un spatiu competitional, mai ales ca multe aplicatii `zeniste` conecteaza utilizatorii a caror activitate o poti monitoriza. Greg din Noua Zeelanda a meditat mai mult ca mine in fiecare saptamana si trebuie sa fac cumva sa recuperez, sa bag mai mult ca el, dar nefiind conectata la scopul de a ma detasa de lumea materiala pentru ca stimulul este unul de intrecere si de acumulare. (Greg m-a enervat mult timp, ori era yoghin ori lasa aplicatia deschisa random).

Velociraptorul a meditat mai mult ca Greg pentru ca mediteaza mai repede decat Greg.

Explozia toolkit-ului pentru health and fitness este printre cele mai notabile si puternice aparitii pe piata de consum in masa – de la fitbit la aplicatii sincronizate intre toate deviceurile pe care le ai, la reclamele de inregimentare pentru beach body de pe youtube, la gurus si antrenori, pana la experti in diete din perioada neolitica. Personajele acestui curent sunt aici pentru a ajuta planeta sa se miste (mai repede); in acelasi timp sunt aici ca sa te ajute sa fii sanatos pe un pled special pentru yoga designat chiar de ei, cu un container de smoothie si cu pachete de fructe congelate de ei – perfect dupa work out – si sa-ti dea iegarii din microfibra fara de care nu poti face abdomene eficient.

Atitudinea energica masculina, discursul entuziast pare orientat pentru a crea un corp mai apt si mai capabil pentru a munci mai mult, obligativitatea de a accelera. Poate de asta sunt multe corporatii care dau angajatilor abonamente gratuite la sali de fitness? de ce nu un abonament la matineuri la Ateneu ? sau un abonament la masaj de relaxare? sau sa iti plateasca terapia la psiholog saptamanal – I’m just saying.

Mediul de wellness in ipostaza lui comerciala pare ca a inteles nevoile unui public pe fuga, mereu grabit, care nu vrea o pauza, ci o pauza productiva.

La nivelul acestei discutii, scopul nu este de a blama – chiar daca nu ma pot abtine, ci de a atentiona si clarifica faptul ca `escapismul` in forme care la prima vedere par raspunsul pentru un trai `sanatos` in minte si in corp este un hobby iluzionist.

Capacitatile si energiile noastre sunt mobilizate catre productivitate ca scop in viata iar productivitatea nu poate fi orizontul unei destinatii – paradoxal in tumultul interior de a fi productivi ca finalitate, ajungem practic nicaieri si tot ce am lasat in spate este doar o mare `amprenta de carbon`.

Pentru ca toate ideile directive de incetinire a ritmului ca maniera de a trai in `rezonanta` cu ce este in jurul nostru este nevoie de o schimbare sistematica a mai multor aspecte sociale, politice, economice. Nu pot exista doar in casa mea `intepenita` in relaxare mentala 10 minute joia, daca odata iesind pe strada sunt asaltata de viteza cu care totul se misca si de … vitezomanii care claxoneaza.

Miscarile comerciale de slow living vand o reteta a cum sa supravietuiesti intr-o lume nebuna, nu cum sa traiesti in aceiasi lume sau cum sa o schimbi.

Velociraptorul a disparut si el ca toti dinozaurii. Mai exista in CGI, in documentare, in carti de povesti si enciclopedii, ar fi bine sa ramana acolo, consumand espresso dupa espresso si fiind foarte eficient facand asta.

One thought on “mindfulness, slow living si velociraptorul”

  1. Foarte bun textul, Mădălina! I mean, we (all) know the issue, but the way you’re bringing it into discussion & describing it is magnificent!
    Mențiune specială pentru gluma cu futuriştii ♡
    Felicitări! Mai dă-ne pâine din asta (prescură?) pentru minte, inimă şi literatură!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.