Mădălina Iulia Timofte

Imagini in Cuvinte


marking my skin

Posted on April 19, 2010 by admin

mi-am dorit tatuaje de când eram în liceu. ştiam ce fel de modele îmi plac şi exact ce mi-ar plăcea să am. mi se părea o continuare firească a desenului, a încercării de a nu uita, a lucrurilor personale, a furiei de a te arăta, a momentelor care te pot “marca”, a încăpăţânării  de a  nu fi altcineva.

aveam două prietene care se tatuaseră, deşi aveam 16 ani toate şi era practic oarecum semi-ilegal (?)  le invidiam pentru că ai mei nu mi-ar fi semnat nici o hârtie pentru aşa ceva. am aşteptat vârsta  “maturităţii” de 21 de ani, asta pentru că la 18 nu aveam bani pentru tatuaje.

a fost un moment special pentru mine în care m-am simţit bine  în pielea mea,  ca o specie de eliberare pe care o aşteptam. şi de atunci cred că am dezvoltat o adicţie în care pot să văd proiectate pe corpul meu toate liniile imaginilor care m-au modelat de-a lungul timpului. Vreau să mă tatuez în continuare şi cred că voi face asta până când voi găsi echilibrul în imaginile despre mine.

toate semnele de culoare care sunt pe pielea mea, acum,  sunt locuri unde am ales să îmi ţin amintirile într-un mod vizibil, dar pe care numai eu pot să-l înţeleg. experienţa în sine lasă o urmă puternică de sinceritate pe care trebuie să  ţi-o asumi.

pentru mine, tattoo artist-ul e o formă de şaman/psiholog care îţi absoarbe toate problemele şi îţi dă un antidot-semn pe care îl vei purta pentru totdeauna.

mă uit în jur,  persoanele care îmi sunt apropriate mă privesc cu înţelegere, nu îmi spun nimic, dar îmi dau seama că ei nu şi-ar face un tatuaj niciodată pentru că au “planuri serioase de viitor”. iar eu, mă simt şi mai în siguranţă ştiind că voi pica orice probă de bun simţ al “oamenilor serioşi”, cei ce tânjesc, dar sunt epuizaţi de plictiseală.

nu ştiu dacă o să-mi fie vreodată dor de pielea mea anonimă, but then again, nu sunt în stare să pot regreta ceva, nu intră în zona mea de interes, lucrurile pe care le facem sau le spunem au sens în sine, chiar dacă nu sună bine.

so i’ve got marks on my skin that reflect the marks i can still feel inside, for nothing will go away and it shouldn’t, but all that should be in, it’s out, and maybe it’s twisted and vulgar and wrong, but it’s all truth.

photo credits:

http://www.facebook.com/home.php?#!/photo.php?pid=3886750&id=188680130772&fbid=248047720772

2 to “marking my skin”

  1. GiuliaM says:

    Uite eu inca ma ciocnesc de rahaturile astea sociale. Ceva-ul ala perfect regulamentar in mine inca nu s-a rupt de tot, desi incerc cu disperare sa il fac tandari. Zilele trecute propriul meu sot m-a acuzat ca respect prea mult regulile…si zic acuzat pentru ca fix asa m-am simtit, pusa undeva intr-un colt. Poate candva o sa am si eu curajul de a-mi face tatuajul pe care il vreau de mai bine de 10 ani…

  2. admin says:

    draga mea julia, nu cred ca este vorba de curaj sau nebunie, ci de a fi sincer cu tine, de a stii ce iti doresti (si unde :) ). curajul il folosim de cele mai multe ori ca pe un revolver stricat, am trage, dar nu prea merge. cred ca e un fel de scuza. impulsul trebuie sa primeze, sentimentul, ‘iresponsabilitatea’, eu pe asta mizez si de obicei joc cu all in.



Leave a Reply




↑ Top