Mădălina Iulia Timofte

Imagini in Cuvinte


Back and again

Posted on April 22, 2010 by admin

în momentele în care mă simt absolut blocată încerc să mă întorc la lucruri vechi, lucruri cunoscute şi care au însemnat întotdeauna ceva pentru mine. nu e o armă secretă prea originală, dar pentru mine funcţionează într-un mod special.

nu pot să cred câteodată că am spaţiu ăsta digital – ză incredible blog – al meu şi numai al meu care îmi pătrează fără discriminare toate cuvintele pe care le-am scris şi toate imaginile pe care le-am adunat, şi care a “îmbătrânit” odată cu mine, trecând prin aceleaşi dileme şi probleme ca mine. nu mă ascultă întotdeauna, are un fel de mecanism al lui şi pot să jur că anumite postări sau texte pur şi simplu nu-i plac şi le încarcă foarte greu. dar cred că am ajuns la un fel de compromis în care dacă scriu mai frecvent, este şi el înţelegător cu lungile şi sistematicele mele gânduri melancolice.

chiar dacă am avut perioade în care nu am scris pentru că nu mai aveam încredere că ce pot să adun mai are consistenţă, m-am întors mereu la blog, m-am ţinut agăţată de o specie de obligativitate ciudată în care trebuia să scriu şi să uit că mi-e lene sau că  sunt deprimată – or shit like that.

s-au întâmplat atâtea lucruri în ultimele luni şi deabia acum m-am trezit din agitaţia evenimentelor. primul moment de alone with myself în care am şansa să o iau de la capăt şi să fac numai ce îmi place şi să stau în zona în care mă simt cel mai bine. nu e doar o atitudine hedonistă sporadică, e un fel de lifestyle pe care îl pot alege pentru că azi ştiu ce am greşit din încăpăţânare şi pot să fiu mult mai atentă şi să funcţionez cu o doză de răbdare.

nu poţi crea ceva ‘modern’ actual, altfel dacă nu te uiţi înapoi, nu pentru inspiraţie, ci pentru a înţelege de unde vii şi ce e de făcut. oricât de mult am militat pe ‘aici’ pentru artă contemporană şi modernă, trebuie să recunosc ataşamentul meu tacit la formele cele mai conformiste şi tradiţionaliste din artă, cultură, literatură, familie, well the whole thing… nu sunt conservatoare şi nici retrogradă ca gust şi judecată, mă deschid fără nici un fel de frică în faţa a orice e nou, dar păstrez pentru mine valori puţin demodate care m-au ghidat în a alege în conformitate cu personalitatea mea.

de aceea mă întorc aproape întotdeauna spre lucrurile care mi-au fabricat imaginaţia şi mi-au creat disponibilitatea spre a învăţa.

pentru mine, reperele de ‘imagini’ care m-au făcut să am încredere în mine şi care mi-au arătat că nu ai cum să rămâi singur dacă vrei să cauţi ceva şi o faci cu pasiune sunt obiecte, idei, picturi, vorbe  pe care le păstrez cu mare atenţie.

lucrările lui niki de saint phalle fac parte din reperele mele majore. am scris despre ea în primele articole ever de pe blog şi ţin albumul lângă pat, at close reach, mă consult cu ea reluând ‘lectura’ imaginilor. might sound weird, dar m-a ajutat de foarte multe ori.

reiau, mă întorc, dar ce sunt acum şi spre ce mă îndrept este ‘foarte’ diferit şi în final nu numai blogul trebuia să aibă o casă nouă, ci şi the writer.

e o mare schimbare, dar mă întorc ca să ştiu unde sunt.

2 to “Back and again”

  1. Virgi Untila says:

    Nici nu stiu cui adresez aceasta misiva. Nu m-ar interesa , as intra in joc, daca nu mi-as reamiti scopul initial al cautarilor pe net. Site-ul este frumos, curat, simplu si dens in acelasi timp. Scopul cautarii ma trage de maneca insa – si bine face.
    Sunt, cu modestie spun, autorul unui volum despre Nicapetre, intitulat Nicaperte – dezvelirea lemnelor, publicat in ianuarie de Muzeul Brailei. In prezent pregatesc un volum colectiv (pe care provizoriu l-am intitulat Pietre – Nicapetre). Mi-as dori foarte tare ca textul de pe acest site, dedicat lucrarilor lui Nicapetre, ar putea sa apara in volum. Imi place relatia directa a celui care scrie, si cugeta, cu lucrarile.

    m-a fermecat pasajul : “fibra lemnului stabileste accentul pe uscaciunea timpului care tot a trecut – lucrul cu lemnul e vechi. lemnul care intemniteaza si protejeaza, creand identitate.. lemnul e duritate si rodul pamantului incarcat de incapatanare fata de viata. lemnul care se incapataneaza sa nu dispara, sa nu putrezeasca, singurul cu mirosul lucrurilor trecute, materia aproape umana, legata de impulsurile primare. daca marmura adauga prin culoare o anumita corporalitate ireala, lemnul stabilizeaza, aduce realul, arata forta. piatra alba conserva in formele ei virtuozitatea, lemnul arunca in afara lui interiorul creativ al autorului, lemnul traieste asa cum stie, altfel ..fara gratie”
    (Daca as fi gasit pasajul inainte de a scoate cartea, v-as fi citat cu siguranta fie ca as fi stiut sau nu, numele.)
    Sau: “ sunt ingeri care stau printre noi, poate nu au fost niciodata in alta parte…”

    Inchei, sperand sa imi raspudeti.
    virgil untila

  2. admin says:

    ma bucur foarte mult ca vorbiti si scrieti despre nicapetre.
    v-am raspuns.
    va multumesc mult pentru cuvinte.



Leave a Reply




↑ Top