Mădălina Iulia Timofte

Imagini in Cuvinte


uber urban

Posted on May 11, 2010 by admin

Nu am mai citit de mult timp. Nu am simţit nevoia să citesc, mai mult cred că am trecut printr-o stare de greaţă literară extrem de puternică. Lecturez cu mare plăcere reviste, articole şi alte bucăţele de text care nu au coperţi cu pretenţii şi editări tardive. Chiar dacă îmi place să intru în librării şi să notez pe o listă imaginară trecând cu degetele peste titluri că nu îmi rămân multe cărţi, well care m-ar interesa, pe care nu le-am citit, in ultima perioadă nu m-a atras absolut nimic. Mormanele cu cărţi cumpărate în ultimele luni stau încă lângă pat, nu mi-a plăcut nici una şi au fost abandonate una câte una. Poate a fost timpul sau nu ştiu o stare necontrolată de a mă ocupa de alte lucruri, cert este că mi-a lipsit enorm să “pierd” timpul citind şi recent am găsit din nou gustul şi dorinţa de a mă reapuca de acest viciu care de cele mai multe ori se demonstrează a fi inutil. M-a impresionat mult ‘Cititorul din peşteră’ (Rui Zink), nu pentru formă sau calitate literară ci pentru ideea că undeva pe o insulă misterioasă există un monstru căruia îi place să citească enorm. Desigur, un monstru demodat. Recunosc fără nici o ezitare că nu mă pot dezlipi de ‘Să nu ne uităm la ceas’ (Rodica Ojog-Braşoveanu), nu ştiu dacă e din cauza agitaţiei mele pentru perioada celui de al doilea război mondial într-un Bucureşti elegant şi decadent sau pur şi simplu pentru că textele ei sunt atât de savuroase şi pline de detalii de epocă. Am primit recent o carte extrem de simpatică care se numeşte ‘Introducing Cultural Studies’ şi face parte dintr-o serie de volume care “introduc” propriu zis anumite subiecte într-o manieră amuzantă prin text şi cartoon illustration, talking about imagini în cuvinte… desigur mi-am făcut refillul de cărti de artă cu ultima şedere la viena şi am găsit cele mai interesante volume despre modă şi artă contemporană – un mix teribil care mă inspiră din ce în ce mai mult in ultimul timp. Trebuie să recunosc că de două săptămâni sunt într-o specie de dolce vita şi după wonderingul prin viena mi-am rezervat câteva zile bune în “vilegiatură” a.k.a. sinaia, pentru dormit exagerat de mult, băut vin bun, gătit reţete de moment şi cu compania potrivită pentru a face focuri noaptea şi a citi cărţile găsite la librăriile din oraş. (librării care mi-au “orientat” lecturile încă de când eram mică mică şi se reditau în ediţie cartonată, ilustraţii color şi text evident în franţuzeşte, operele lui jules verne, librăria de lângă parc şi cea de lângă piaţă, prima cu aceiaşi tanti care nu comentează alegerile editoriale făcute şi a doua cu acelaşi nene liniştit şi cu un aer aproape mistic). Iubesc sinaia şi aerul ei de staţiune de lux apusă cu casinoul care ruleaza expoziţii de artă discutabile, cu abundenţa de magazine plafar şi naturiste, cu turiştii stridenţi şi cu pâinea ieftină şi cu gust de cereale viguroase. E ca un refugiu pentru hiperurbanizare şi pentru dezgustul de literatură seacă.

Leave a Reply




↑ Top