Mădălina Iulia Timofte

Imagini in Cuvinte


alice neel

Posted on August 19, 2010 by admin

Alice Neel: Painted Truths

Whitechapel Gallery

8 iulie – 17 septembrie

Citisem înainte să vin la londra foarte mult despre revival-ul de anul acesta dedicat total lui alice neel. m-aş asemăna cu o galeristă sânge pur de bucureşti dacă nu aş recunoaşte că am fost practic ghidată de articolele de pe artnews şi artforum spre a merge să văd expoziţia, trebuia să văd evenimentul în sine. da, am ajuns la whitechapel ca un mic turist cultural underground care trebuie să bifeze ceva important pe lista de activităţi şi îmi pare bine că s-a întâmplat aşa pentru că astfel mi-am dat seama că ce am văzut a fost de două ori mai puternic pentru că mi-a schimbat outlookul şi mi-a dat un moment de closure cu mine pusă faţă în faţă cu ceva atât de real, atât de consistent.

alice neel a pictat portrete. asta a făcut din anii 20 până în anii 80 (cu excepţia unor peisaje şi naturi statice). nu a urmărit un stil pictural anume, o manieră de construcţie a spaţiului, trasarea unor mărci distinctive formale, a pictat oameni. nu cred că ar trebui spuse multe aici pentru că ar strica echilibrul fragilităţii a ceea ce alice neel a făcut cu atâta perseverenţă şi nevoie adictivă de a lucra astfel.

ideea stilurilor sau a curentelor din secolul trecut (deja) prin care totul era grupat şi ‘îmborcănat’ pentru a putea organiza multe săli de muzee ordonate nu s-a putut niciodată aplica la alice neel, nu ştiu dacă din cauza asta nu a fost băgată în seamă la timp şi a fost practic salvată prin mişcarea feministă din 70s când multe femei artist au fost scoase din bucătăria lumii artei. ce este important pentru mine este că alice neel are caracteristicile unui artist care este în acelaşi timp contemporan (în sensul întoarcerii către preocupările sale personale şi urmărind acest experiment) şi” clasic” (care studiază subiectul favorit şi nu se abate de la asta şi care îl aduce spre perfecţiune).

oricât de mult arta va “degenera” (ref. artă generată electronic), subiectul uman va exista pentru contextualizarea unui sens, pentru găsirea unei legături care să ne scoată sau care să ne bage din nou şi din nou în absurd. validitatea portretelor este atât de clară, justificată şi ca orice drept câştigat este taken for granted.

ce am văzut eu? portretele unor vieţi adevărate, pe care le pot înţelege, sunt pânze până la urmă, personajele nu au prins viaţă prin colorit sau gamă cromatică şi ar fi greşit să facă asta cu mine, i’m not into that, mie mi-au arătat o poveste pe care o pot purta cu mine şi când ies din galerie.

filmul despre alice neel:

Alice Neel
Directed by Andrew Neel
SeeThink Productions, 2007

un documentar făcut din “interior” şi un portret la fel de interesat în realitate precum alice neel.

pentru contemporanişti:

Don’t underestimate painting, it’s here to stay, pentru că nu poţi trăi din făcut performance-uri şi video art meta-avangardist, vei alege să fii ‘versatil’ şi vei ţopăi din mediu în media pentru a vinde ceva şi când o vei face vei cere foarte mulţi bani chiar dacă nu are nici o legătură cu ce faci sau ce gândeşti, so where is all that fucking idealism in contemporary art? Îţi sugerez să te linişteşti, conceptual vorbind, evident şi să te laşi de pictură sau artă şi să faci pr sau ceva de genu.

Leave a Reply




↑ Top