Mădălina Iulia Timofte

Imagini in Cuvinte


Music for Chameleons

Posted on January 31, 2012 by admin

Am evitat pentru mult timp să citesc Truman Capote dintr-un motiv extrem de stupid: Audrey Hepburn. Mă enervează prezenţa ei în filme, imaginea ei de simbol de eleganţă urbană, dicţia pisicită şi faptul că since Breakfast, Tiffany este legat numai de ea şi nu de prima linie de design american.

Este aşa o insuportabilă prezenţă încât am dezvoltat un fel de test pentru oamenii pe care îi cunosc de puţin timp:

Bună, eu sunt Mădălina, îmi pare bine… Audrey sau Katherine Hepburn?

Inevitabil, majoritatea pică testul. Nici nu vreau să încep seria de argumente pentru care Katherine Hepburn este una dintre cele mai grele apariţii în cinematografie… oh, well, rămâneţi voi la printurile ieftine din ikea cu Holly Golightly.

Rareori mi se întâmplă ca un film să-mi blocheze curiozitatea de a citi cartea pe care este bazat iar Breakfast este principala excepţie. De Crăciun, însă, am fost pusă faţă în faţă cu Audrey care îmi zâmbea ironic de pe copertă: Mic dejun la Tiffany – Truman Capote, editura Polirom. Cadou de la my favourite girlz in crime – Dana şi Ziggy. Acum, cred că dacă nu era pentru dedicaţia pe care Dana mi-a scris-o pe prima pagină, aş fi minţit că am citit cartea.

Scria aşa:

în spiritul acestui Crăciun:

“Doar ştii, ca să te apuci să iubeşti pe cineva e o întreagă acţiune – trebuie să ai energie, curiozitate, să te laşi orbit… Ba, la început, e un moment în care chiar trebuie să sari peste o prăpastie: dacă te apuci să gândeşti nu (subliniat cu două linii groase!) mai faci nimic!”

J.P. Sartre

Am citit-o într-o seară nemişcându-mă de pe canapea – noroc că aveam ţigările lângă mine, astfel încât procesul nu a fost întrerupt. M-am îndrăgostit de omuleţul ăsta sofisticat şi amuzant pe loc. A doua zi eram în Anthony Frost cumpărând Music for Chameleons.

Nu mi s-a mai întâmplat de foarte mult timp să citesc ceva cu atâta plăcere şi să mă înfig cu unghiile în pagini pentru că nu am altfel cum să spun: da, aşa vreau să scriu şi eu!

Music for Chameleons este desigur o carte interesantă pentru fellow Marilyn Monroe groupies şi pentru non-ficţiunea Hancarved Coffins, dar în afară de rumoarea de tip cult din jurul acestor detalii, este o carte colaj unde atenţia jurnalistică, posibilitatea de a scoate detaliile din banalitate şi lejeritatea exprimării aduc în faţă portrete veridice. Textele care mi-au plăcut cel mai mult, mie, au fost Four * Mojave din Music for Chameleons şi One * A Day’s Work din Conversational Portraits.

Note to myself: Never judge a book by its cover :) or a book by its film

Un citat din prefaţa la ediţia Penguin Classic – Music for Chameleons:

” … then one day I started writing, not knowing that I had chained myself for life to a noble but merciless master. When God hands you a gift, he also hands you a whip; and the whip is intended solely for self-flagellation. But of course I didn’t know that. i wrote adventure stories, murder mysteries, comedy skits, tales that had been told me by former slaves and Civil Wars veterans. It was a lot of fun – at first. It stopped being fun when I discovered the difference between good writing and bad, and then made a more alarming discovery: the difference between very good writing and true art; it is subtle, but savage. And after that, the whip came down! …. Meanwhile, I’m here alone in my dark madness, all by myself with my deck of cards – and of course, the whip God gave me.”

2 to “Music for Chameleons”

  1. Raluca says:

    Si eu am primit cartea cadou anul asta de Craciun. :) ) And I agree 100%.

    PS: Katherine all the way. Fata de Audrey am fost cel mult indiferenta pana cand am vazut-o in My Fair Lady, dupa care relatia noastra s-a stricat definitiv.

  2. admin says:

    :) My Fair Lady este moartea pasiunii – true that!!

    Dar nu ţi se pare destul de ciudat că Truman Capote este un scriitor puţin cam “ne-practicat”?



Leave a Reply




↑ Top