Mădălina Iulia Timofte

Imagini in Cuvinte


Timp

Posted on February 02, 2012 by admin

Cu elanul muncitoresc specific lunii ianuarie m-am înscris la un curs de scenaristică la Fundaţia Calea Victoriei.

Faptul că am mers o singură dată şi am renunţat nu este legat de ploştirea sentimentului de acţiune, ci de vibe. Da, vibe, atmosferă, cum te face să te simţi o sală plină de oameni pe care nu îi cunoşti şi despre care, sincer, nici nu îţi doreşti să ştii mai multe.

Mi se pare atât de tipic mie să nu fac ceva doar pentru că nu mă simt bine într-un loc. Hedonismul meu acut nu s-a tratat cu trecerea anilor. Chiar deloc, mai degrabă a ajuns la culmi imposibile de imaginat. Dar, mai important decât modul meu de a alege lucruri bazate pe impulsul momentului, a fost acţiunea în sine de a începe să scriu un scenariu.

Zis şi făcut. M-am instalat cu toate cele necesare scrisului: foi colorate (paginile albe îmi provoacă o stare de panică generală), stiloul norocos cu care scriu din clasa I (un cadou redistribuit de la tata pe care scria Fabrica de Rulmenţi Braşov, antet care în timp s-a şters de degetul meu ţinut aiurea), o stacană (cană este prea puţin spus) cu cafea filtru opţiunea chioreală, ţigări scoase din pachet şi aliniate sistematic pentru a stabili limite de timp (ţigările sunt un fel de alarme vizuale pentru timing), un pachet de Ritter Sport cu lapte (varianta diet care surprinzător are un gust excelent, mai bun decât milka diet care este cea mai proastă iluzie de desert) şi telefonul mobil lăsat pe chat pentru a comunica alexandrei cât de lipsită de inspiraţie mă simt.

Cu mizanscena stabilită, m-am apucat de treabă. Am început prin a scrie cuvintele cheie pentru poveste …sau aşa credeam eu… după nici 3 minute mi-am dat seama că pur şi simplu dădusem drumu la o avalanşă de cuvinte şi idei legate de mine şi nu de construcţia scenariului..ceea ce bănuiesc că nu este un lucru rău, dar uitându-mă peste hârtie m-a lovit faptul că repetasem cuvântul timp de cel puţin 5 ori în înşiruirea mea.

M-am oprit şi m-am gândit: „Well good morning subconsience, how the heck are you?”

Timp

Timp pierdut

Timp blocat

Mult timp

Prea puţin timp

Lucruri mărunte

Timp pentru ăstea

Timp pentru timp

prea mult timp liber

Timp ca să-ţi dai seama

Timp ca să ai timp să faci ce vrei cu adevărat.

Cred că toţi suntem obsedaţi de timp. Eu una sunt. Fac liste, planuri, dacă nu aş avea o agendă cred că nu aş ştii pe ce lume sunt sau cum mă cheamă.

Timpul este esenţial, timpul potrivit, în schimb, este mai mult un scop în sine.

Este atât de ciudat cum fiecare an după ce treci de 20 de ani este încărcat cu lucruri atât de diferite şi de la an la an eşti cu totul altă persoană chiar dacă până la urmă te gândeşti că nu a trecut atât de mult timp.

Nu mă preocupă timpul pentru că regret ceva anume. Nu am regrete de nici o formă, regretele sunt chiar o pierdere de timp, mai ales că având imaturitatea de a face tot ce îmi trece prin cap nu am cum să regret lucrurile pe care nu le-am făcut, aşa că nimic nu e pierdut.

În schimb, mă preocupă timpul pentru că sunt pusă faţă în faţă cu el şi e ca un fel de concurs cine rezistă mai mult fără să clipească.

Şi când se întâmplă asta mai aprind o ţigară şi mormăi Fuck you, mori în chinuri… pentru că până la urmă există timp, există timpul potrivit atunci când nu aştepţi şi ai curajul necesar să-ţi recunoşti ţie dorinţele cele mai fantasmagorice.

Wait. I actually blinked.

Leave a Reply




↑ Top