Mădălina Iulia Timofte

Imagini in Cuvinte


Dreams

Posted on February 20, 2012 by admin

Akira Kurosawa (1990)

Am reuşit în sfârşit să repar proiectorul meu antic – şi nu prin upgrade cum ar fi normal, ci înlocuind un bec, tehnologia de secol XX este mai “trăiristă” din punctul ăsta de vedere – şi am putut ţine o altă seară de proiecţii de film cu cercul.

în ianuarie l-am avut pe Lars von Trier cu The Five Obstructions, duminica asta am schimbat total registru şi am mers pe un Kurosawa de anii 90, color în care Martin Scorsese îl joacă pe Van Gogh.

Experienţa de a vedea un film proiectat îţi schimbă evident percepţia asupra modului în care ajunge imaginea la tine, dar ce este cu adevărat diferit este faptul că noi vorbim în timpul filmului şi analizăm la firul ierbii – fie ea şi radioactivă – filmul devine astfel un mediu deschis şi very much alive.

Colaj de vise diferite, Dreams este ca un fel de materializare vizuală a unui jurnal oniric. Chiar dacă unele elemente din  episoadele de vis par a fi teme universale: dezastru nuclear, moarte, … reproducerea lor pe peliculă e o reconstruire frumos aranjată pentru a avea un efect vizual puternic – pelicula este colour enhanced, detaliu care se vede foarte bine în al doilea vis – The Peach Orchard – unde florile, costumele şi cerul sunt aduse la culori intense, aproape violent de puternice – efectul este genial, este cum ai putea respira culorile.

Cum era de aşteptat, episodul de vis Crows legat de şi “în” picturile lui Van Gogh a fost o adevărată bucurie pentru mine. Visul începe în muzeul Van Gogh unde un turisto-artist se uită la picturile expuse. Sunflowers, Bedroom in Arles şi  Wheat Field with Crows sunt filmate cu o lumină rece şi puternică care schimbă total cromatica bine ştiută. Albastru cobalt devine turcoaz, galbenul auriu prinde tonuri de verde, e un haos total, Van Gogh on special k (citez evident o melodie Placebo aici). Din sala de muzeu, personajul nostru, turistul japonez, ajunge în lanurile de grâu unde pictează Vincent – un Vincent cu accent puternic american care se aproprie dubios de mult de imaginea lui Kirk Douglas din Lust for Life din 1956, dar care este de fapt un Martin Scorsese portocaliu. Conversaţia dintre cei doi este extraordinară. Auto-ironia lui Kurosawa la adresa obsesiei japonezilor pentru post-impresionism, sarcasmul legat de biografia-clişeu legată de Van Gogh (de ce toţi reţin lipsa urechii şi nu altceva?), includerea trenului ca referinţă la percepţia impresionistă asupra naturii, toate detaliile ăstea în câteva minute de peliculă sunt absolut minunate.

Man: Are you alright? You appear to be injured.
Vincent Van Gogh: This?
Man: Yeah.
Vincent Van Gogh: Yesterday I was trying to complete a self portrait. I just couldn’t get the ear right, so I… cut it off and threw it away.

Mi-a plăcut foarte mult ideea de episod de vis şi faptul că eşti întotdeauna atenţionat că este vorba de un alt vis : “Another dream..”. Simplitatea acestui reminder a funcţionat pentru mine ca o alunecare dincolo de convenţie: este un vis, dar totul este un vis, realitatea nu e la mijloc, ci în rămăşiţele acestui vis, ce ne consumă şi ne face să ne trezim brusc, panicaţi sau ce ne face să ne dorim să mai rămânem în iluzia somnoroasă, acolo e realul nostru. Preocupările, fricile, dorinţele, ceea ce putem face şi ceea ce pur şi simplu nu reuşim, tot mecanismul nostru interior de care nu ne putem desprinde pentru că ar fi nenatural şi ar anula umanitatea noastră, până la urmă viaţa.. viaţa noastră este confecţionată din toate visele pierdute de care nu ne aducem aminte, dar care ne fac să plângem sau să râdem fără să ştim exact de ce.

Am văzut că Dreams a primit ori review-uri foarte proaste, ori unele excelente… nu cred că este genul de film pe care să stai să-l analizezi pentru ce înţeles ascuns are.. e destul de clar unde bate Kurosawa, preocuparea lui pentru destinul omenirii într-o linie a viitorului orientată spre lăcomie şi efectele centralelor nucleare pusă faţă in faţă cu tradiţiile unei lumi care se echilibrează natural prin dragoste, respect şi răbdare. Cred că este destul de evident, dar nu asta este punctul forte al filmului, este o întoarcere spre sine şi spre bucuria de a privi, chiar şi dezastrele.

Leave a Reply




↑ Top