Mădălina Iulia Timofte

Imagini in Cuvinte



bob and roberta smith 0

Posted on August 08, 2010 by admin

‘ art should be brutally uncommercial and totally uncompromising’ b & r smith

în cartea ‘make your own damn art’ , the smiths sau mai exact în mod ‘realistic’ – patrick brill -  îşi organizează lucrările într-un mod autobiografic, explicând temele care generează implicarea lui socială prin artă.

cred că cea mai importantă lucrare-idee care sintetizează punctul de pornire al ‘tipografiei conceptuale’ al lui bob & co smith este:

‘artists ruin it for everyone’

pentru că refuzul de a comunica cu publicul într-un mod activ şi ‘rezonabil’ (canal de comunicare – aici) este o practică abuzivă a artei contemporane, the smiths se întoarce spre un ‘action art’ care conferă solidaritate cu un public stresat de lucrări sinestezice şi absurde vizual, desigur este un public pe care de multe ori îl ironizează, dar pe care îl include de fiecare dată pentru existenţa firească a lucrării de artă.

forma şi mediul lucrărilor sale sunt accesibile ca mărime, display şi material : sunt mesaje formate din cuvinte, amuzante, agasante, directe, politice.. care au scopul de a produce un impact imediat asupra privitorului care nu mai trebuie să se uite disperat stânga- dreapta pentru a citi eticheta, legenda sau “libretul” expoziţiei. direcţia curatorială vine din interior şi de cele mai multe ori bob and roberta smith este propriul lui curator.

show case-ul pregătit anul trecut pentru tate britain: make your own xmas – a adus împreună ideile preferate a lui bob &.. : tema ecologiei şi a reciclării, filosofia do it urself şi implicarea publicului. reutilizarea unor materiale pentru a construi ceva nou nu este o strategie .. nouă, dar abordarea lui the smiths a explorat şi mai în detaliu posibilitatea de a reorienta balastul fiecărui departament, cum este şi cel artistic: pentru expoziţia sa de crăciun, a folosit panouri folosite în expoziţiile precedente de la tate şi în mare cam tot ce rămase de la demontarea celorlalte expouri astfel bradul pe care a trebuit sa-l construiască a fost compus din materialele altr produse artistice, reinventate, restructurate şi transformate în “the white canvas”. mi-a plăcut foarte mult ideea pentru că pune o problema importantă: nu numai în giganţii multinaţionali există mari pierderi, poluare, invadarea mediului înconjurător de deşeuri, ci şi în ‘arealul’ artistic, în acţiunile artistice propriu-zise care produc o grămadă de gunoi după ce ajungem cu toţii la catharsis.

bradul construit a fost iluminat cu beculeţele tradiţionale şi cu beteală de bandă folosităîn construcţii iar energia folosită la această ‘ardere’ a fost ‘aprovizionată’ de biciclete transformate în surse de energie şi acţionate de vizitatorii expoziţiei. deci aşa cred că arată cea mai eficientă formă de implicare a publicului în proiectele de artă prin cea mai simplă modalitate de Do it urself.

there is something about 0

Posted on March 24, 2008 by admin

critica – de arta – sau ce fac eu cand analizez o lucrare de arta.

Nu stiu exact la ce se refera critica sau ce ar trebui sa faci in cazul asta.. cand scriu despre o expozitie sau despre niste lucrari de arta imprim ceea ce vad eu in cuvinte care schiteaza o atitudine personala fata de imaginile cu care sunt confruntata. De cele mai multe ori este o confruntare pentru ca fiecare imagine, fie ea arta sau cadru vizual cotidian cere reflectie, atentie, importanta.. a vedea este principalul suport senzorial pe care ne construim fiintarea: vedem si “alegem” ce iubim, ce admiram, ce vrem, ce cunoastem, ce detestam, ce traim.
Datul vizual este suma tuturor trairilor – poezia traieste in imaginile formate, muzica este permanent vizuala in ceea ce exprima, dragostea inainte de a fi tactila este intens imagine, religia prin icoane si ikon este imagine- si astea sunt numai plictisitoarele “note” mari.. ce vad este ceea ce este si lipseste in acelasi timp : cand privesc lucrurile pe care le dispretuiesc proiectez prin contrast lucrurile pe care as vrea sa le vad, cele care lipsesc. Tirania ochiului, entitate zeificata (ochiul ca simbol in majoritatea culturilor traditionale ) este teroarea cea mai umana.
Interpretarea si fuga spre concretul unei explicatii este de multe ori facila in sensul abstractizarii unei lucrari in traducerea unui dat general. Utilitatea este uitata si de cele mai multe ori blamata – utilul ca ustensila – “mestesugarescul” , grotescul real. Cand vorbesc despre o lucrare incerc sa-i vad utilitatea fata de cel ce o priveste – fata de mine, punct fix- numai asa pot descrie si intelege arta, intr-un mod strict personal. De ce sa mai scriu atunci si cum sa sustin o activitate care graviteaza tot in jurul meu? Generalul si esenta lipsita de detaliu personal golesc, creand un repertoriu faptic si antiseptic al unui traseu mai mult evenimential necesar si el, in mod eveniment, dar ca anexa biografica,de rutina. Cred intr-un comentariu si intr-un text de arta care sa centreze implicarea si reusita unui dialog continuu intre obiect si privitor. Este necesar sa traiesti atmosfera lucrarii si a momentului unic de conversatie imaginara intre suprafata “imobila”(ma gandesc aici la imobilitate ca la un contur finit al lucrarii-fie ea pe orice suport) si receptivitatea creativa. Picturile trebuie privite in ansamblu, de la o distanta calculata si prin apropriere-avem aici doua “incercari” – prima interpretativa-iconografica si a doua de studiu a tehnicii, ambele importante pentru ca leaga doua secvente concomitente in lucrarea creatorului. Sculpturile cer mobilitate si “adresarea” directa, chiar atingerea, nu mai e vorba de voyerismul subtil al vizionarii unui film, trebuie sa te aproprii si sa te misti pentru a privi materialitatea lor. Grafica necesita atentie avand calitatea textului de ziar pe care trebuie sa-l tii foarte aproape de ochi. Statement-art sau toate formele alternative de arta “postcontemporana” cer indrazneala: “iesirea” din cadrul sobru de muzeu – incercarea de a scapa de deprinderile de buna cuvinta invatate de acolo si libertatea wi fi de a gasi arta oriunde si de a o percepe in mod natural, cotidian, firesc fara pompa pelerinajului din galeriile traditionale. Constructiile, instalatiile, happenigurile… trebuie traite concret cu dorinta de a le experimenta, cu implicarea trairilor tale firesti- sunt lucrari intr-un alt registru care ar trebui sa fie cantarite intr-un cadru de openmindness dar mereu prin comparatie.
Comparatia si juxtapunerea sunt esentiale – cand privesti o lucrare nu o privesti niciodata singular, ci intotdeauna in legatura c u altele : imaginile gasesc afinitati intre ele, diferentele istorice nu importa, legaturile imaginistice fac jocurile aici, sa gasesti networkul aici este cheia in a intelege cu adevarat o lucrare – a putea s ao incadrezi intr-o succesiune de “actiuni” si momente similare sau care pot gasi o afinitate prin istorie, istoria ideilor, deci – istoria artei. Arta, pentru a o intelege, inseamna traditie in primul rand si din cauza asta ea ramane in cele mai multe cazuri o activitate exclusivista, nu elitista. Exclusivista prin necesitatea cunoasterii artei in diferite contexte ale dezvoltarii ei, in diferitele ei forme si succesiuni pentru a percepe alegerea unei anumite teme sau disperarea vidului de creatie. Desigur arta ramane prezenta in comunitate si este “pentru toata lumea”, tinand de totalitarismul vizualului este imposibil sa nu inunde cotidianul in infinite forme. Ea este prezenta si consumata de oricine priveste – aici este ascunsa filosofia ei cu aer feminin – este perceputa dar nu asumata in intregul ei.
Atunci de ce totusi sunt personala in ce scriu despre arta? Absorbind partea teoretica si materia in sine de istoria artei nu e capatul ci doar inceputul – intermediarul – stabilirea unui inteles tine de aria sinelui si de aducerea viziunii interioare pentru ca arta nu pune o intrebare umanitatii ci numai mie.

0

Posted on January 14, 2008 by admin

“ I am convinced that today only provisional or even fragmentary assertions are possible.”

Hans Belting The end of the history of art, 1984

Devine aproape imposibil de a mai vorbi de arta.
Multi nostalgici ai “adevaratei” arte ii proclama moartea. Astazi, aici, si chiar maine.. ceva ce numim arta, inclinand mai mult spre o intelegere urbana si contemporana a cuvantului,
cafenele, sau concept-store-urile cum e market 8, ticsite de design p storck cu contraste vibrante, mobile statement al utilitatii alaturi de piese a la antique (deja) art deco. ..avem reminiscente warhol in add-uri, trend setteri la tot pasul, expozitiile de pictura invadeaza restaurantele, bistrourile, galerii -cafenele care tipa: arta contemporana romaneasca exista!!!!!!!!, magazine ambientale de ceai asezonate cu ultimele albume taschen, mnacu face partyuri cu muzica minimal, festivaluri de filme la mnar, … nu exista limite transmutarii, migratiei de forme, o adevarata viata a formelor, spre bucuria lui focillon, totul amestecat intr-un dinamism ce aduna toate formele de arta: pictura, caricatura, design, muzica, fotografie, moda, …. arta e peste tot.. si totul e imagine…
arta nu e ceva imuabil..nu putem vorbi despre arta!! cred ca o data cu scandalizarea dadaista si pana in prezent, nu intru in teorii postmoderniste spre nemultumirea multora, avem un cu totul alt discurs al istoriei de arta…totul se schimba, de la zgomotul irational fara nationalitate, culoare, sau miros ..incepand cu asta, abordarea, discutia, intrebarile legate de arta capata o noua forma, o noua deschidere..indiferent de ce framework am aplica pt studierea unei anumite epoci, curent etc…pt perioada picturii moderne apres dadaism, teoria de arta devine o problema sociala apropriata fiecaruia..sa luam de ex secolul 18 ..acolo avem ARTA, sau pt adevaratii “clasici “ banuiesc ca ar trebui sa vb despre renastere, eventual perioada de aur florentina, asta parca intelegem prin arta, o pictura serioasa, naturalista, “frumoasa”, whatever that means, ..cred ca dupa 1916 vb despre arta. Pt mine, toate curentele, chiar daca nu sunt de acord cu termenul, hai sa le spunem tendinte artistice de dupa momentul zurich au ca radacina o noua reinterpretare a dadaismului..avem un neodadaism sotto voce pe care il respira contemporanitatea artistica..in ambitia teribilista aproape de a gasi noi suporturi pt pictura/sculptura, de la plastic la gunoi… in intercalarea, combinarea artelor , in vastitatea unei camere de expozitie absolut goale, putem parasi ceea ce greenberg gasea caracteristic picturii “it’s flatness”…trecerea de la o “ideologie” artistica la alta nu se face in scopul cautarii unei noi tehnici, toata gestica artistica este acum dominata de anecdota, de un joc de cuvinte si idei, atmosfera ludica ce face un elogiu creativitatii umane, al infinitelor posibilitati de a comunica arta.. hai sa nu vorbim despre arta!! sa nu cautam definitii, sa nu gasim pictori mari si pictori mici (?)… poate daca ne uitam mai bine, daca uitam putin conformismul unei cronologii, am putea gasi, nu raspunsuri, ci intrebari mult mai interesante.



↑ Top