Mădălina Iulia Timofte

Imagini in Cuvinte



Despre librării şi artforum 0

Posted on February 02, 2013 by admin

Pentru mine Cărtureşti rămâne shopul around the corner de lângă universitate @ bucureşti, locul unde a început totul: cărţi british recente, toată ceaio-cultura de librărie, mirosul unui moleskine nou, dvd-uri artificial eye, reviste underground şi tot timpul din lume pentru a sta pe jos şi a răsfoi orice carte. Am preferat întotdeauna le petit Cărtureşti pentru că era aproape de şcoală şi venea cu multe avantaje: librari simpatici, loc intim, situat departe de hipstăreala de pe Arthur Verona.

Recunosc că în Humanitas-ul de la Kreţulescu găseam întotdeauna mai multe cărţi trebuincioase, dar Cărtureştiul mic va avea întotdeauna un şarm aparte, de neregăsit în fraţii şi surorile mai mari.

îmi place foarte mult să pierd timpul prin librării… şi când spun să pierd timpul mă gândesc că de multe ori mă întind vreo 2 ore, 2 ore în care mă legăn lent de la un raft la altul, mă agăţ de o masă cu noutăţi şi nu mă mai mişc, aranjez cărţile dacă nu sunt în unghi drept, contabilizez coperţile cele mai artsy, mă distrez spionând selecţia de cărţi a celorlalţi şi cel mai mult îmi place să mă aşez în genunchi şi să citesc primele 2 pagini din toate cărţile pe care le ating.

Tot ritualul ăsta de librărie este o adevărată pasiune pentru mine, îmi face mare plăcere, e tare plăcut şi mai mult poate fi şi gratis dacă eşti eficient.

în Cluj librăria preferată este Librarium – din foarte multe motive: loc genial, cei mai drăguţi şi implicaţi librari (merci Lore pentru reduceri şi thank you Teodora pentru recomandarea – Antoni Casas Ros – absolut genial, am citit Teorema lui Almodovar, sunt la ultima apariţie – Enigma – din care mai am 30 de pagini pe care le tot amân pentru că nu vreau să se termine anarhia sindromului enigma), selecţie foarte bună la capitolul literatură pentru copii (recomand volumul coordonat de Liviu Papadima - Ce poţi face cu două cuvinte- sursă bogată de inspiraţie pentru exerciţiile cu 3 cuvinte de la regie), canapele super comfortabile, reduceri, cărţi interesante despre teatru, asta ‘mai’ din când în când. îmi doresc doar să mărească zona de arte şi să văd mai multe albume la etaj.

în afară de Librarium, pe unde poposesc destul de des pentru că este chiar pe drumul meu casă-şcoală, mai există Cărtureşti … situat extrem de neortodox, în Iulius Mall. Spun asta pentru că aş vrea acest cărtureşti mai în centru şi nu pentru că aş avea o problemă cu mall-ul – orice aş spune, sunt o fată Cosmo  şi practic destul de des mall-o-activitatea.

Ieri,  vineri, mi-am luat doza de librărie direct dintr-un Cărtureşti deabia deschis – era ora 10 fix- în colţul care adună noile apariţii de la Polirom şi secţiunea de artă. Am descoperit cu această ocazie că la rafturile cu eticheta film poţi găsi şi cărţi despre teatru de la editura phaidon de exemplu.. am fost fericită să găsesc lângă un album despre robert de niro o carte despre regie – Rob Swain Directing, a handbook for emerging theatre directors. Mi-am spus – asta este despre mine pentru că sunt emerging prin toate părţile  şi am ţinut-o în braţe pentru următoarele 2 ore – am sedus-o şi am dus-o şi acasă – if that is not love I don’t know what it is..

am reuşit să îmi înfig în sfârşit ghearele într-un artforum ceva mai recent – decembrie 2012. Artforum rămâne singurul conglomerat de pagini glossy care mă face fericită ca un copil în faţa unui borcan plin de jeleuri roşii. începusem să mă simt tare prăfuită, aşa că de aseară stau cu revista lângă mine şi mă minunez la toate reclamele de expoziţii internaţionale şi la recomandările editoriale. Cred că întotdeauna voi trăi cu fascinaţia pentru a imagina aceste expoziţii.

Artforumul este material de studiat după ce treci peste contemplaţia tâmpă care, pe mine, mă încearcă de fiecare dată… aşa că m-am gândit să adun ceva nume noi de artişti despre care nu ştiu mare lucru.

Aşa am ajuns să explorez instalaţiile făcute de Diana Thater – video art şi proiecţii at their finest şi Kienholz cu adevărate producţii teatrale de assemblages.

The Ozymandias Parade a devenit noua mea obsesie – construcţie vizuală cu mesaj clar delimitat… i want to achieve that…dar până acolo, sunt încă în sesiune – o zonă extrem de haotică – şi cum se vede, tot încerc să amân momentul în care chiar învăţ şi îmi pregătesc examenele.

Diana Thater, Rare, (2008)

Diana Thater, Untitled Videowall (Butterflies) - (2008)

Diana Thater, Untitled Videowall, Butterflies, (2008)

Diana Thater, Perfect devotion two, (2005)

Diana Thater, Psyche, (2005)

Kienholz, The Ozymandias Parade/Concept Tableaux

Kienholz, Ozymandias Parade / Concept Tableaux

Rothko, teatrul şi găluştele cu prune 0

Posted on October 17, 2012 by admin

“Silence is so accurate. ”
-Mark Rothko

Am avut şocul lumii reale recent. Poate îl avem în rate echilibrate în fiecare zi, în bibliotecile ticsite cu cărţi prăfuite care nu vor fi niciodată mai noi de anii 70, în felul în care un bărbat în vârstă întinde palma pentru a plăti în monede numărate de acasă, în surpriza de pe faţa femeii de servici după ce i-ai dat bună ziua, în nonşalanţa cu care o femeie grasă crede că arată bine numai petntru că are copii şi soţ… Lumea reală este la fel ca igrasia – penetrează pereţii profund, musteşţe, pătează, dar se retrage când se face mai cald, doar ca să revină toamna.

Am fost tristă, furioasă, dezamăgită, liniştită, confuză, deprimată, calmă – în ordinea asta. ziua şi starea, la fel cum poţi găsi pachete cu 7 perechi de şosete pentru fiecare zi a săptămânii.

şi atunci m-am oprit şi m-am întrebat..lucruri simple la care nu ma gândisem că ar trebui să răpund concret . Cea mai pregnantă întrebare, obsesivă ca prezenţă, este ce mă ţine aici?

Când m-am mutat la Cluj nu m-am gândit la asta, animal impulsiv şi pasional, eu mai mult acţionez, nu ştiu niciodată care este scopul acţiunii. Poate e momentul , în sfârşit, să cresc mare şi să gândesc practic în manieră de scop şi rezultate.

Dar refuz să fac asta. Este vulgar, este josnic, este inuman. Nu există scop sau sens pe lumea asta, e o invenţie a unei lumi tarate şi fără bucurie. Aşa că îmi asum rolul de bufon cu replici absurde şi nu prea amuzante tot timpul şi mă gândesc că ce mă ţine aici este tocmai faptul că asta simt să fac acum.

Toată nebunia asta, pe un fond de prim şoc în contact cu şcoala de arte performative de aici…colegi..etc.., mi-a adus aminte de facultate şi de cât de mult iubeam arta şi puteam să răspund  vehement de ce simt asta. Am mai crescut, rigiditatea propriului canon de valori mai există, dar las lucrurile să se întâmple în faţa mea pentru a vedea şi lucrurile pe care nu vreau să le văd.

artă, teatru, parcursul ăsta şi lucrurile pe care le vreau de la teatru vin via artă.

Reacţia la opera de artă la fel ca reacţia publicului trebuie să fie strâns legată de tipul de apropriere, trăire, dialog senzorial şi nu de mesaj care nu ne mai poate mişca pentru că este expirat înainte de a fi pus în circulaţie. Trăirea contactului, actul de a privi fatalitatea morţii şi de a vedea lumină… teatrul trebuie să fie ca prima oară când vezi o pictură de Mark Rothko, nu poate semăna cu nimic altceva şi nu va exista niciodată ceva mai grăitor pentru simţuri şi imposibil de descris.

Până şi video-urile despre Rothko îţi dau “starea” şi sunt sub influenţa ei acum. Drogul trebuie împărţit:http://www.markrothko.org/index.jsp

Simon Schama’s best work.

în afară de Rothko, sunt impregnată şi de Matei Vişniec… cum au reuşit să mă prindă amândoi în acelaşi timp? Am văzut Buzunarul cu pâine – spectacol de păpuşi –  unatc, coord. Cristian Pepino, în cadrul Festivalului Puck din Cluj. A fost excelent, ca o  sticlă de apă dimineaţa când eşti mahmur…a reuşit să-mi purifice traumele vizuale cauzate de Naţional.

The Waste Land de T.S. Eliot pare cea mai potrivită cale de a ieşi din post-ul ăsta fără a regreta că nu pot să scriu mai mult sau mai bine pentru că mâine trebuie, din nou şi din nou, să mă trezesc la 6.

Lucrurile o să se rezolve şi de iertat, am iertat şi Clujul, nu e vina lui că există şi oameni urâţi care trăiesc aici. Dar ce o să re-echilibreze cu adevărat universul sunt găluştele cu prune făcute de mama, care sper ca într-o zi să poată veni în formă de ploaie(găluştele şi nu mama), asta în loc de pâine pentru că un buzunar plin cu găluşte cu prune este poate sensul.

What are the roots that clutch, what branches grow
Out of this stony rubbish? Son of man, 20
You cannot say, or guess, for you know only
A heap of broken images, where the sun beats,
And the dead tree gives no shelter, the cricket no relief,
And the dry stone no sound of water. Only
There is shadow under this red rock, 25
(Come in under the shadow of this red rock),
And I will show you something different from either
Your shadow at morning striding behind you
Or your shadow at evening rising to meet you;
I will show you fear in a handful of dust.


↑ Top